Gură de oxigen pentru ,,stegari” : UTA – FC Braşov 1-2!
FC Braşov a reuşit performanţa de a învinge ,,pe burta goală”, în deplasare, în cadrul ligii secunde, una din contracandidatele la promovare : UTA Bătrâna Doamnă ! A fost 2-1 pentru ,,stegari”, prin golurile marcate de Chitoşcă şi Enceanu, în timp ce pentru arădeni a punctat Chindriş. De remarcat evoluţia excelentă a întregii echipe, dar mai ales a portarului braşovean Florin Iacob, care a închis practic poarta. În acest fel, FC Braşov a trecut peste toate problemele majore, cu care se confruntă şi se încăpăţânează să reziste pe baricade şi să nu dispară. Cu această victorie, FC Braşov nu numai că strică ,,adevărul” echipei din Arad dar reintră în lupta pentru promovare, cu atât mai mult cu cât Sepsi a pierdut la Juventus, în această etapă. FC Braşov au urcat pe locul trei cu 45 de puncte, la egalitate cu ocupanta locului doi, UTA. Pe primul loc se află Juventus Bucureşti, cu 54 de puncte.
UTA: B. Miron – Adili (63 Muntean), Al. Manea, Gligor, Filaret – Strătilă (68 Andor), Chindriş, I. Tănase, Vîlceanu – D. Copil (46 Curtuiuș) – Ad. Petre. Antrenor: Laurenţiu Roşu
FC Braşov: Fl. Iacob – Băjan, I. Şerban, Poverlovici, Stan – Chitoşcă (65 Enceanu), P. Iacob, Vl. Munteanu, Goge (53 I. Popa) – Grigorie (84 Ichim) – R. Moldoveanu
prin Chindriș.
„Este foarte important că am reușit să câștigăm, să aducem puncte importante din acest joc. Totodată, avem victorii în meciurile directe cu UTA, aspect care s-ar putea să conteze la finalul sezonului. Băieții au făcut un joc exact, atât în apărare cât și în atac și îi felicit pentru felul cum au tratat această partidă. Am avut și emoții pe final, e cumva specific nouă această situație, când, la 2-0, în loc să ne liniștim complet, am mai dat o șansă adversarului. Dar poate că e mai frumos așa, când trăim în tensiune până în ultima secundă a meciului. Sperăm să fi reintrat pe un făgaș normal din punct de vedere sportiv”, a declarat la finalul meciului antrenorul Cornel Țălnar.
În etapa următoare, FC Braşov va juca acasă, luni, 27 martie, cu ASU Poli Timişoara
Dorin Duşa