Primăria Brașov a lansat aplicația „mybrasovcity”!
Este o aplicaţie unde se pot semnala incidente, se pot face programări online la buletine şi se poate afla programul cultural din municipiu. Aplicaţia este disponibilă momentan doar pentru telefoanele cu sistem Android, însă cel târziu de la jumătatea lui aprilie va putea fi descărcată şi pe telefoanele IOS.
Este o aplicaţie unde se pot semnala incidente, se pot face programări online la buletine şi se poate afla programul cultural din municipiu.
Aplicaţia este disponibilă momentan doar pentru telefoanele cu sistem Android, însă cel târziu de la jumătatea lui aprilie va putea fi descărcată şi pe telefoanele IOS.
Aplicaţia se poate descărca gratuit iar utilizatorii o pot folosi în mai multe scopuri. În primul rând, pentru a raporta diferite incidente.
După ce utilizatorii şi-au creat un cont se pot autentifica iar apoi pot semnala neregulile pe care le-au depistat în oraş.
De exemplu, lipsa unui canal, apariţia unei gropi pe o arteră sau un cablu căzut pe domeniul public.
După ce au fost adăugate fotografiile, utilizatorul poate alege locaţia pe hartă, fie cea în care se află el după GPS-ul telefonului fie o altă locaţie.
Harta din aplicaţie este aceeaşi cu cea din sistemul geografic al municipalităţii, aflată la dispoziţia tuturor serviciilor din cadrul Primăriei şi a dispecerilor.
Aplicaţia poate fi folosită şi pentru programări online la Evidenţa Persoanelor sau pentru a afla agenda cu evenimente culturale din municipiu.
Responsabilii din Primărie se gândesc să aducă în aplicaţia „mybrasovcity” şi partea de hărţi şi cea de parcări publice.
În aplicaţie se vor găsi, de asemenea, şi module de „sezon” cum ar fi starea pârtiilor, găsi informaţii despre instalaţiile în stare de funcţionare sau imagini video de pe pârtii.
Vifor Rotar