Planorul dispărut joi – MApN participă la acțiunea de căutare

Planorul dispărut joi – MApN participă la acțiunea de căutare

0 650

Un planor aparținând aerodromului Ghimbav, din județul Brașov, este căutat, vineri, de autoritățile prahovene în zona montană Sinaia — Bușteni, după ce aparatul nu s-a mai întors la bază.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, planorul s-a ridicat joi, la ora 12,30, de la Brașov, neavând un plan de zbor care să permită monitorizarea lui. Telefonul mobil al pilotului a fost detectat ultima dată joi, la ora 13,06, în zona Predeal, iar de atunci nu se mai ştie nimic. Dupa alte surse planorul ar fi dispărut joi, în jurul orei 12.30, insa alarma a fost dată de ROMATSA abia în jurul orei 22.00.
La mansa aparatului era unul dintre cei mai experimentați piloți de planoare, Mircea Crăciun (foto). Aeroplanul a fost lansat deasupra stațiunii Poiana Brașov, iar ultimul semnal prin GSM a fost primit prin releul de la Predeal.mircea-craciun-planorist
Patru avioane şi cinci elicoptere caută acum planorul în judeţele Arges , Brasov , Dambovita şi Prahova.
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a aprobat participarea forțelor și mijloacelor MApN la acțiunea de căutare-salvare a pilotului planorului dispărut joi.
„În această dimineață, în jurul orei 5,30, șase militari de la Batalionul 30 Vânători de Munte din Câmpulung Muscel s-au alăturat echipelor de jandarmi montani și reprezentanților Direcției Silvice Argeș care efectuează căutări în zona Fundata — Dragoslavele. Suplimentar, începând cu ora 7,15, la acțiune participă și trei elicoptere IAR 330 PUMA (două de la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii și unul de la Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni), echipajele având în compunere echipe de căutare-salvare”, se arată într-un comunicat transmis vineri AGERPRES de MApN.
Conform sursei citate, solicitarea de sprijin cu forțe și mijloace MApN a fost făcută de Ministerul Afacerilor Interne.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.