Edilii din judeţ vor să scape de gunoaie şi de amenzile uriaşe

Edilii din judeţ vor să scape de gunoaie şi de amenzile uriaşe

Când cuţitul le-a ajuns la os, primarii braşoveni s-au întâlnit ca sa pună la punct o strategie comună pentru gestionarea deşeurilor din judeţ. Braşovul stă cel mai rău din întreaga ţară în această privinţă, însă primarul din Prejmer este convins că judeţul nostru poate deveni cea mai curată regiune din Europa.

Când cuţitul le-a ajuns la os, primarii braşoveni s-au întâlnit ca sa pună la punct o strategie comună pentru gestionarea deşeurilor din judeţ. Braşovul stă cel mai rău din întreaga ţară în această privinţă, însă primarul din Prejmer este convins că judeţul nostru poate deveni cea mai curată regiune din Europa. In ciuda situatiei critice, afirmatia edilului nu pare foarte hazardata,m in conditiile in care Prejmerul este o comună fără gunoaie.
Potrivit preşedintelui asociaţiei „ISO Mediu”, Gheorghe Sucaciu, a fost constituită, împreună cu Consiliul Judeţean, o echipă de lucru care pregăteşte în prezent toate procedurile de a scoate la licitaţie consultanţa, pentru a demara implementarea proiectului de management al deşeurilor în judeţul Braşov,
Şerban Toderică, primarul din Prejmer se arată extrem de optimist în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor, ba chiar crede că judeţul Braşov poate să devină cea mai curată zonă din Uniunea Europeană.
Fără sprijinul Consiliului Judeţean, comunele din judeţ nu ar avea fondurile necesare derulării acţiunilor pe care şi le propun. Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, consideră că este normal ca fiecare comunitate din judeţ să spună care sunt necesităţile şi aşteptările, în aşa fel încât planul de management să fie întocmi realist, pentru a putea obţine o finanţare din fonduri europene.
În judeţul Braşov există 5 gropi neconforme, care trebuie închise cât mai curând. Pentru închiderea fiecăreia dintre acestea, Consiliul Judeţean a alocat, deocamdată, câte 500.000 de lei, însă costurile estimate sunt de circa un milion de euro pentru fiecare groapă.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.