Patru ani cu executare pentru Constantin Niță

Patru ani cu executare pentru Constantin Niță

0 343

Fostul ministru Constantin Niţă a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, de asemenea, confiscarea a 303.000 de lei, bani pe care Niţă i-ar fi primit de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru a ajuta firma acestuia să obţină un contract cu Primăria Iaşi.

Fostul ministru Constantin Niţă a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, de asemenea, confiscarea a 303.000 de lei, bani pe care Niţă i-ar fi primit de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru a ajuta firma acestuia să obţină un contract cu Primăria Iaşi. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în 10 de zile de la publicarea minutei.
În iunie 2016, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Constantin Niţă, pe care îl acuză de trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2013, Constantin Niţă, la data faptei ministru al Energiei, i-a solicitat lui Tiberiu Urdăreanu, denunţător în cauză, un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia cu Primăria Iaşi. Potrivit procurorilor, suma de 3,4 milioane lei urma să îi fie remisă lui Niţă în două forme: parţial în numerar şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul inculpatului.

În 21 iulie 2013, Constantin Niţă ar fi primit 30.000 euro de la Urdăreanu, într-un restaurant libanez dintr-un hotel din Bucureşti. Restul banilor urmau să intre în tranşe de 5.000 euro + TVA/lună, în baza unui contract de consultanţă, semnat la data de 2 mai 2013.

Procurorii spun că în perioada mai 2013-iunie 201, Urdăreanu ar fi remis firmei indicate de Niţă , prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, bani care ar fi fost folosiţi în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizaţiei judeţene de partid, la solicitarea lui Niţă Constantin. Anchetatorii au instituit sechestru asigurător pe imobile aflate în proprietatea lui Constantin Niţă, până la concurenţa sumei de 435.823 de lei.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.