Laserul de la Magurele, cel mai puternic din lume, a intrat in faza testelor
Cel mai puternic laser din lume, care se construieste langa Bucuresti, la Magurele, a fost asamblat si au inceput deja primele teste, a declarat pentru News.ro directorul proiectului Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) de la Magurele, profesorul Nicolae Zamfir, care estimeaza ca la toamna va fi obtinut primul fascicul laser.
„A inceput etapa a doua a implementarii, in care se instaleaza si se testeaza diferitele componente ale marilor echipamente si ale experimentelor. S-a trecut in linie dreapta spre finalizare. Sunt instalate toate componentele, dar testarea se face progresiv”, a afirmat Zamfir.
„Intentia este sa obtinem in toamna primul fascicul laser, sigur, de putere mai mica. Pana se va ajunge la parametri maximi, de 10PW, va mai dura”, a mentionat Zamfir.
Aceste teste vor dura doi ani. „Undeva in vara lui 2019 speram sa fim operationali in intregime”, a spus Zamfir.
Atunci cand va fi operational, ELI-NP va fi cel mai important centru de cercetare stiintifica din Romania.
Laserul va ajuta la descoperirea unor izotopi radioactivi care pot trata cancerul, de exemplu, sau va putea ajuta la identificarea completa a continutului butoaielor cu deseuri radioactive, fara a fi desfacute, un lucru extrem de dificil in prezent.
Investitia este estimata la 300 de milioane de euro si este finantata din fonduri europene.