Cauţiuni serioase pentru medicii şpăgari de la Braşov şi Craiova

Cauţiuni serioase pentru medicii şpăgari de la Braşov şi Craiova

4 698

Pentru a scăpa de gratii, cei patru medici au fost de acord să depună cauţiuni stabilite de anchetatori – pentru Sorin Velicu suma de 68.000 lei, soţia lui - 23.000 lei, Daniela Dumitrescu - 68.000 lei, iar Mihai Popescu - sumele de 14.930 de euro și 14.000 de lei.

Cei patru medici acuzaţi de luare şi dare de mită pentru măsluirea unui examen pe post vor sta sub control judiciar pentru 60 de zile. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au anunţat că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune pe o durată de 60 de zile, pentru cei patru medici şi profesori universitari.
Sorin Velicu, medic primar chirurgie plastică, reconstructivă și estetică în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, este cercetat pentru luare de mită, în formă continuată și două infracţiuni de dare de mită. Soţia acestuia, Diana Velicu, medic în cadrul Spitalului Clinic de copii Brașov, este certată pentru două infracţiuni de dare de mită.
Ceilalţi doi inculpaţi, Mihai Popescu şi Daniela Dumitrescu, ambii conferenţiari universitari în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Craiova și medici în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, sînt cercetaţi pentru luare de mită.
Pentru a scăpa de gratii, cei patru medici au fost de acord să depună cauţiuni stabilite de anchetatoriș
Sorin Velicu suma de 68.000 lei,
Diana Velicu, – 23.000 lei,
Daniela Dumitrescu – 68.000 lei,
Mihai Popescu – sumele de 14.930 de euro și 14.000 de lei.
Potrivit anchetatorilor, dr. Sorin Velicu, în cursul anilor 2013-2017, ar fi pretins şi primit sume de bani, de la 13 pacienţi pentru a le face operaţii estetice în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.
Soţii Velicu au intervenit, de asemenea, pe lângă cei doi medici craioveni pentru a măslui un examen al Dianei Velicu.

Vifor Rotar

COMENTARII

  1. Sunt multi oameni nevinovați cărora li s-au făcut dosare in această țară,in momentul in care băieții au ordin să facă dosar lui x,y acela nu are cum sa scape,se inventează probe,sunt învățați martorii ce sa declare,sunt puse pesonaje sa ii provoace ,sunt trași în tot felul de capcane,e chemată mizerabila presă care relatează ca și cum ar fi real deși se știe că sunt doar făcături și din acel moment viața omului devine un calvar ,numai Bunul Dumnezeu mai poate ajuta să ajungă dosarul la judecători drepți cu frica de Dumnezeu și doar atunci omul poate spera să fie achitat.
    Ii cunosc pe acești minunați doctori sunt niste somități ale medicinei românești ,păcat că au fost în acea situație dar sa nu uitați că Dumnezeu are ulimul cuvânt și nu rămâne niciodată dator.
    Doctorii sunt toți foarte bine profesional ,noi toți plătim acum bani grei ca sa ajungem sa fie consultați și tratați de dumnealor și mergem că noi alegem valoarea ,mai avem o alta varianta sa mergem la medicii și condițiiile mediocre din spitalul de stat dar viața și sănătatea noastră valorează și noi plătim performanta.
    Că doctorii au câștigat definitiv procesele și că li s-au restituit cauțiunea nu mai scrie vigilenta presa,că polițiștii și procurorii au mințit nu mai scrie presa,ar trebui sa li se plătească daune morale imense și nu din banii noștri ci din banii tuturor celor care au confecționat aceste dosare:procuratori ,polițiști,martori ,colegi doctori care au mințit mult încercând să pară fapte care nu au existat niciodată. Daca acum stați liniștiți că nu există o lege care să vă facă să răspundeți veți vedea că Dumnezeu nu doarme și veți plăti și voi și ai voștri înzecit iar pentru suferința lor purtata cu demnitate doctorii vor primi cununa.
    Voi presa de ce păstrați acest articol deși aveți certitudinea din momentul achitării definitive că ați scris un articol mincinos? Vă place sa va hrăniți cu minciuni și mizerii?

  2. Dosarele au fost făcute la comanda,numai minciuni și mizerii.dupa 3 ani și jumătate de proces toți doctorii au fost achitați definitiv ,la Tribunal Dna judecător Diana Raluca Rusu a dat soluția că fapta nu exista ,procurorul a făcut apel și la curtea de apel doamnele judecător Melinda Codreanu și Mirela Șerban au menținut soluția de achitare definitiva fapta nu exista ,a respins definiv apelul procurorului care a încercat să facă dosare pe minciuni Adrian Aldea specializat in paradit doctori.
    Rușine pt aceste dosare mincinoase!
    Rușine pentru aceste articole mincinoase! Ar fi bine sa ștergeți că va faceți se ras,cauțiunile au fost restituite integral
    Doctori de top plimbați prin tribunal fara vina!
    Felicitări doctorilor pentru perseverenta cu care s-au luptat că să își demonstreze nevinovăția !

  3. 2 barzauni din Craiova au fost pioni pe tabla de sah operativa a tinerilor pensionari SRI care au preluat ostil un grup de firme din Bucuresti de la un alt barzaune care credea ca isi pote ascunde firma din Craiova (fugind in India) unde actionari erau ceilalti 2 barzauni.
    Cum barzaunii nu au inteles cum stau lucrurile in cazul firmelor preluate de SRI, rahatul a bubuit tocmai la Brasov.
    Povestea lamurita pe scurt. Capcana pentru fraieri.

  4. Un medic concediat de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sanpetru, dr. Horia Ionut Leoveanu, a facut dezvaluiri socante despre modul in care sunt tratati bolnavii, teroarea sub care lucreaza personalul si abuzurile care se fac. -Cadavrele erau tinute intr-o camera dezafectata a sectiei de la parter, timp mai multe zile, pacientii erau tratati numai de TBC, chiar daca aveau si alte afectiuni, iar externarile se faceau preferential-, spune Leoveanu. Acestea sunt insa doar o parte din neregulile descrise de Ionut Leoveanu.

    Medicul Horia Ionut Leoveanu a fost angajat la Spitalul TBC din Sanpetru in iunie 2000. Nu este pneumolog, dar are specializare in medicina generala. Sustine ca medicul Gheorghe Lupu l-a impiedicat sa-si faca meseria. -Am fost efectiv sechestrat in cabinet. Nu puteam examina nici un bolnav si nici sa fac vreo mentiune in fisa. Am observat apoi neregulile la medicamente. Pacientii primeau doar tratament pentru TBC. Daca aveau si alte afectiuni, nu erau tratati. Medicul Lupu ridica din sertare medicatia primita de bolnavi pentru alte afectiuni-, sustine dr. Leoveanu.

    Acuzat de omor

    -Am avut un pacient pe nume Andreuca. Suferea de hipertensiune. I-am prescris medicamente pentru aceasta boala. Medicul Lupu a sistat tratamentul dupa trei zile. Starea pacientului s-a inrautatit. Medicul Lupu i-a prescris Furosemid, dar a fost prea tarziu. Bolnavul a facut un accident cerebral. A fost transferat la Neurologie, unde a decedat-, continua medicul Leoveanu. Cazurile sociale nu prezentau interes pentru Spitalul TBC. -Medicul Lupu a refuzat sa efectueze controale pacientilor considerati cazuri sociale. Spunea ca oricum mor si ce conteaza un tigan in minus. Aceste cazuri mi se repartizau mie. Am fost nevoit sa apelez la colegii de alte specialiatti pentru a transfera acesti bolnavi la alte unitati spitalicesti pentru a primi tratament-, spune medicul concediat.

    Morga in salon

    O alta problema strigatoare la cer, afirma medicul Leoveanu, se refera la cazurile terminale sau la pacientii decedati care nu aveau acte de identitate. -Cadavrele era tinute intr-o camera dezafectata a sectiei de la parter, timp de mai multe zile. Am vazut cu groaza cum un om slab ca batul se umfla ca un balon. Ca sa nu mai vorbim de miros si de focarul de infectie-.

    Personalul, redus la tacere

    Medicul spune ca intreg personalul este terorizat. -Toata lumea tace, desi multi stiu ce se intampla. Angajatii au fost obligati sa plateasca din banii lor costul examenului periodic. Proviziile de iarna ale medicului Lupu erau facute de bucataresele spitalului. De multe ori a luat muncitorii de la spital ca sa-i construiasca lui casa. Isi crestea porcii cu resturile de alimente de la spital. Prin tot spitalul se plimbau caini. Am fost la un pas sa iau paduchi. Spitalul a primit o amenda substantiala de la Sanepid, bani care au fost imputati personalului. Fiecarui angajat i s-au retinut din salariu 150.000 – 200.000 de lei-, a mai spus medicul.

    Externari preferentiale

    Spitalul din Sanpetru nu mai are de doi ani o ambulanta proprie. -Bolnavii isi duceau analizele cu masina personala. Si externarile se faceau preferenaial. Daca un bolnav era descoperit in stare de ebrietate, trebuia sa-l externezi. Mergeau apoi la medicul Lupu in dispensar, dadeau ceva si erau din nou internati. Medicul Lupu a efectuat mai multe garzi decat este legal. I-a obligat pe unii dintre colegi sa i le cedeze. Astfel putea lua doua salarii, desi incalca legea-, a mai spus medicul.

    Frig in saloane

    Desi exista o dispozitie de la Casa de Asigurari de Sanatate, bolnavii au fost lasati sa tremure de frig. -CNAS a dispus furnizarea de caldura de la inceputul lunii noiembrie, dar centrala termica a spitalului a fost pornita abia in 15 noiembrie, cu regim redus peste noapte. Bolnavii au inceput sa se planga, deoarece tuberculosii au mare nevoie de caldura. Cand am fost de garda, am cerut fochistului sa porneasca centrala pentru ca in saloane erau doar 17 grade-, povesteste medicul. Conducerea nu a facut nimic. Conducerea spitalului nu a luat nici o masura de remediere a problemelor. -L-am informat pe directorul Ciobanu, dar stia care este situatia. Mi-a spus ca asa este omul, nu are ce face. Apoi mi-a prezentat actul de concediere si mi-a spus ca de la 1 martie nu mai lucrez acolo-, afirma dr. Leoveanu.

    Scuze prin acuze

    Dr. Gheorghe Lupu spune ca intreaga poveste este o razbunare a dr. Leoveanu. -Din cauza lui am primit amenda de la DSP. A facut o sesizare si au venit in control chiar cand s-a terminat micul dejun si mesele nu erau inca sterse. Este adevarat ca amenda a fost platita din banii celor vinovati pentru asta-, a declarat ieri dr. Lupu.

    In privinta camerei mortuare, Dr. Lupu spune ca aceasta este dezinfectata dupa ce cadavrele sunt ridicate. Cat despre porcii despre care vorbea dr. Leoveanu, seful sectiei spune ca acestia sunt ai unor angajati care locuiesc in fostele cladiri ale spitalului. -Oamenii si-au facut gospodarie si isi mai cresc animale-, a explicat dr. Lupu.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.