A sosit momentul ultimului meci al ,,stegarilor”, în istoria de peste opt...

A sosit momentul ultimului meci al ,,stegarilor”, în istoria de peste opt decenii a echipei Braşovului!

0 613

Sâmbătă, de la ora 12,00, FC Braşov va susţine ultimul meci din istoria echipei braşovene, care numără nu mai puţin de opt decenii. Echipa Braşovului se deplasează pentru acest moment…istoric, pentru jocul cu Afumaţi. Momentul nu este deloc unul favorabil, pentru că la antrenamentul de vineri s-au prezentat doar şapte jucători ai ,,galben-negrilor”, iar deplasarea a stat mult timp sub semnul întrebării, pentru că, oricum nu conta şi ar fi fost prima neprezentare, ceea ce nu conducea la sancţiuni disciplinare! Apărută în fotbalul românesc în 1936, sub numele „Uzinele Astra Braşov”, pe un loc cedat în Divizia C de concitadina Braşovia, FC Braşov are în palmares o Cupă Balcanică (1961), un loc doi (1960) şi două locuri trei (1974, 2001) în prima ligă, dar şi şapte semifinale de Cupa României (1958, 1962, 1970, 1979, 1987, 2010, 2011). Meciuri precum cel cu Besiktas (1974) sau cu Inter Milano (2001), nume ca Silviu Ploieşteanu, trioul „mexican” Pescaru – Adamache – Ivăncescu, Csaba Gyorffy, Marian Ivan sau Mugurel Buga sunt câteva, foarte puţine din reperele unei istorii care se întinde pe opt decenii. Acum, la…Afumaţi, se va scrie un nou episode în istoria echipei, respectiv, dispariţia…Există, totuşi, posibilitatea unui moment zero, dorit de suporteri, în care să se ia totul de la capăt, după modelele Petrolul sau ,,U” Cluj…
Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.