Alerta de meningită se menţine la Braşov

Alerta de meningită se menţine la Braşov

0 343

La Spitalul de Boli Infecţioase sunt internate în prezent 19 persoane, cu vârste între 14 şi 31 de ani, dar au fost consultaţi peste 200 de contacţi. Aparatul unităţii medicale braşovene a confirmat un caz de meningococemie. Pentru ceilalţi se aşteaptă rezultatele analizelor de la Institutul Matei Balş, din Bucureşti

La Spitalul de Boli Infecţioase sunt internate în prezent 19 persoane, cu vârste între 14 şi 31 de ani, dar au fost consultaţi peste 200 de contacţi. Aparatul unităţii medicale braşovene a confirmat un caz de meningococemie. Pentru ceilalţi se aşteaptă rezultatele analizelor de la Institutul Matei Balş, din Bucureşti. Alerta a fost declanşată după ce, în noaptea de miercuri spre joi, un adolescent a murit la Spitalul de Copii, după ce participase la o petrecere de majorat în Tărlungeni.
Până duminică la prânz, medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase consultaseră 201 persoane care au intrat în contact cu tânărul decedat. Dacă vineri erau doar opt persoane internate, duminică, la prânz număru lor a ajuns la 19. Pe holul spitalului a fost montată o lampă cu ultraviolete (3.38!!!!!!), pentru dezinfecţie şiu mai multe spitale şi şcoli au fost dezinfectate.
Mama unei eleve internate spune că fiica ei, internată de joi, se simte mai bine. Între timp, familia a primit tratament profilactic.
Un caz din cele două care prezentau semne clinice de meningită a fost confirmat cu boală meningococică la Spitalul de Boli Infecţioase. Este vorba despre un pacient de 14 ani, din Tărlungeni.
Pentru ceilalţi se aşteaptă rezultatele probelor trimise la Bucureşti, care vor veni în etape. În prezent, la Spitalul de Boli Infecţioase sunt internaţi un pacient în cazul căruia s-a confirmat boala meningococică, alţi patru pacienţi din familia pacientului decedat sau prieten foarte buni, au probabil aceeaşi boală. Ceilalţi 14 sunt cazuri posibile. Toţi sunt izolaţi de restul pacienţilor, în secţia de Terapie Acuţi, spune dr. Ramona Ionescu, manager Spitalul de Boli Infecţioase.
Toţi au o stare generală bună. Cei doi pacienţi cu erupţie vor sta în spital 10-14 zile iar pentru ceilalţi se aşteaptă rezultatele bacteriologice. Vârsta copiilor internaţi este între 14 şi 18 ani, dar mai sunt şi adulţi de 20, 21 şi 31 de ani.
Starea de alertă s-a declanşat după ce un tânăr, elev al Liceului Tehnologic Silvic „Dr. Nicolae Rucăreanu”, a ajuns la spital, în noaptea de miercuri spre joi, cu dureri de cap şi febră.
Adolescentul s-a stins fulgerător, în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viaţa. Tânărul fusese, în urmă cu o săptămână, la o petrecere de majorat, în Tărlungeni.
Direcţia de Sănătate Publică a pornit ancheta epidemiologică, în urma căreia elevi ai mai multor şcoli, din Braşov şi din Tărlungeni, contacţi ai tânărului decedat, au fost trimişi la spital pentru consult, iar o parte au fost internaţi de vineri.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.