Home Brasovul Cotidian Card European de dizabilitati – persoanele interesate pot depune cereri pentru eliberare!
Card European de dizabilitati – persoanele interesate pot depune cereri pentru eliberare!
Ministerul Muncii informeaza ca persoanele cu dizabilitati pot depune cereri pentru eliberarea Cardului European pentru dizabilitate pentru a putea avea acces gratuit sau subventionat partial la evenimente culturale, sportive si de petrecere a timpului liber, organizate si in alte state membre ale Uniunii Europene. Pe de alta parte, aproximativ 3.000 de persoane cu handicap locomotor din aproximativ 14.000 care au nevoie anual de scaun rulant, nu reusesc sa obtina unul si sunt nevoite sa traiasca izolate de comunitate si dependente de cei care le ingrijesc, potrivit World Vision si Motivation.
Astfel, persoanele cu dizabilitati din Romania care doresc sa beneficieze de acces gratuit sau subventionat partial la evenimente „pot solicita directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului de care apartin eliberarea unui card european pentru dizabilitate”. Card emis in cadrul unui proiect pilot „Asigurarea mobilitatii pentru persoanele cu dizabilitati in Romania si Europa”.
„Cardul este emis in cadrul proiectului pilot ‘Asigurarea mobilitatii pentru persoanele cu dizabilitati in Romania si Europa’, finantat de Comisia Europeana, si faciliteaza accesul la evenimente care se organizeaza in alte sapte state membre, incluse in proiect: Cipru, Malta, Estonia, Finlanda, Italia, Belgia si Slovenia. Fiecare tara stabileste care sunt facilitatile pe care le acorda posesorilor de card european pentru dizabilitate”, arata comunicatul Ministerului Muncii, potrivit Agerpres.
Cardul european se elibereaza la cerere si pot beneficia de el toate persoanele cu dizabilitati (copii si adulti), indiferent de gradul si tipul de handicap inscris in certificatul de handicap emis de comisiile de evaluare din judete sau din Bucuresti. Solicitantii trebuie sa depuna, personal sau prin reprezentant, cerere si o poza recenta la directia generala de asistenta sociala si protectia copilului de la nivelul fiecarui judet sau sector din Bucuresti, in evidenta careia sunt inregistrati, pana la data de 30 noiembrie 2017.
Pe de alta parte, in Romania, potrivit estimarilor disponibile, circa 14.000 de persoane au nevoie, anual, de un scaun rulant. Dintre acestea, 3.000 de persoanele cu handicap locomotor nu reusesc sa obtina unul si sunt nevoite sa traiasca izolate de comunitate si dependente de cei care le ingrijesc, informeaza World Vision si Motivation.
„Principalele cauze pentru care cei aflati in nevoie nu obtin scaunul rulant sunt atat nivelul de informare deficitar privind drepturile lor, perioada de asteptare mare pana la aprobarea decontului unui scaun rulant de la CJAS, cat si perioada scurta de viata a scaunului comparat cu timpul legal de inlocuire”, arata un comunicat al World Vision si Motivation.