Răniţii în accidentul de la Pârăul Rece sunt în afara oricărui pericol

Răniţii în accidentul de la Pârăul Rece sunt în afara oricărui pericol

0 453

Numărul victimelor transportate la spital, în urma accidentului rutier petrecut vineri seara între Predeal şi Pârâul Rece, pe DN 73 A, în urma căruia un autocar s-a răsturnat, a ajuns la 36. Din fericire, nicio persoană nu a avut răni grave, lucru constatat după transportarea răniţilor la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov şi Spitalul Militar Braşov. În urma accidentului, a fost declanşat planul roşu de intervenţie. Intervenţiile echipajelor de la descarcerare au fost însă dificile, după ce mai mulţi pasageri şi-au prins braţele între fiarele contorsionate. La intervenţii au participat echipaje ISU Braşov, Prahova şi Sibiu dar şi numeroase ambulanţe. La locul accidentului s-a intervenit foarte rapid, cu 8 ambulanţe, trei echipaje de descarcerare, trei echipaje cu apă și spumă, iar ulterior s-a solicitat și sprijinul a patru echipaje SMURD pentru transport victime multiple.De asemenea, la Tg. Mureş a fost pregătit un elicopter SMURD, însă el nu a mai fost trimis la faţa locului. Conform declaraţiilor prefectului Braşovului, Marian Rasaliu, autocarul implicat în accident avea verificările tehnice la zi şi nu se pune problema vreunei defecţiuni. După primele cercetări, se pare că principala cauză a accidentului a fost carosabilul umed, care a generat derapajul autocarului. Cercetările continuă.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.