Intervenţiile montane – cele mai dificile misiuni ale jandarmilor

Intervenţiile montane – cele mai dificile misiuni ale jandarmilor

0 310

Potrivit conducerilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Grupării Mobile, jandarmii braşoveni au executat, de la începutul acestui an, nu mai puţin de 360 de misiuni, chiar dacă se confruntă cu un deficit de personal de 15 la sută

Potrivit conducerilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Grupării Mobile, jandarmii braşoveni au executat, de la începutul acestui an, nu mai puţin de 360 de misiuni, chiar dacă se confruntă cu un deficit de personal de 15 la sută.
Misiunilor de asigurare a ordinii publice la activităţi sportive, cultural-artistice, religioase, la manifestaţii de protest, la vizite oficiale, sau pe timpul alegerilor, li s-au adăugat în acest an şii intervenţiile speciale – 56 pentru lucrătorii Inspectoratului şi 67 pentru Gruparea Mobilă.
Jandarmii Inspectoratului au constatat 17 infracţiuni, săvârşite de 25 de suspecţi, şi 24 de infracţiuni în cadrul patrulelor mixte alături de poliţişti; au aplicat 394 de sancţiuni contravenţionale, amenzi însumând 144.449 lei şi au confiscat 172 de bunuri.
În paralel, jandarmii de la Gruparea Mobilă Braşov, care acţionează şi în judeţele Sibiu şi Covasna, au constatat independent 7 infracţiuni şi 60 în cadrul patrulelor mixte, au confiscat 1.237 de bunuri şi au acţionat la 300 de intervenţii solicitate prin 112 sau prin alte modalităţi de sesizare.
Pentru a-şi putea îndeplini misiunile, jandarmii ambelor unităţi se antrenează intens, aşa cum au făcut-o la la exerciţiul antiterorist Carpathian Blueshield 17, la intervenţiile alături de pompieri şi poliţişti la simulări de incendii, atacuri teroriste, accidente hidrotehnice.
Col. Cristian Paliştan, comandant Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Braşov şi col. Valentin Mirea – comandant Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” Braşov, jandarmii ambelor unităţi se completează reciproc pentru a suplini deficitul de personal de 15 la sută şi nu sunt impresionaţi de dificultatea misiunilor.
Implicarea jandarmilor în viaţa comunităţii s-a manifestat şi prin activităţi desfăşurate pentru copii, expoziţii de tehnică şi la evenimente organizate de Agenţia Naţională Antidrog Braşov în şcoli.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.