Celta Vigo trimite la Brașov și un preparator fizic : bun venit Sergio Ranera Saenz!
Contingentul iberic de la Celta Brașov-CS Colțea 1920 se mărește cu ,,Sergio” , un preparator fizic de mare perspectivă, care va aduce un plus de calitate proiectului de la Brasov.
Sergio Ranera Saenz a fost șef de promoție a Universității din Vigo, la disciplina ,,Știința activităților fizice și sportului”, este licențiat ca preparator fizic și antrenor cu licența UEFA B , de către Federația Spaniolă de Fotbal.
La Celta Brașov, Sergio va coordona pregătirea fizică a tuturor grupelor de vârstă și va antrena grupa de 2005.
,,Reușim să dezvoltăm staff-ul tehnic al clubului, deoarece reușitele de până acum ne obligă, vom trece la un alt nivel din punct de vedere al exprimării fizice ale grupelor clubului nostru, iar la grupa 2005 vom avea continuitate după cele 8 luni de muncă ale lui Hector Martinez, căruia îi mulțumim pentru ce a reușit până acum„, a spus Ciprian Jurubescu – președinte Celta Brașov
,,Este prima experiență în afara Spaniei și sunt foarte motivat să creștem nivelul proiectului de la Brașov. Alături de Manu Gomez și ceilalți colegi care vor veni, o să oferim o nouă perspectivă copiilor de la Celta Brașov. Abia aștept sa ajung și să începem munca, trebuie să ne mobilizăm cu toții , prin muncă și sacrificiu vom reuși tot ce ne propunem„, a declarat Sergio Ranera Saenz
Zilele următoare, va fi anunțat și noul protocol de colaborare între Celta Brașov și alte cluburi brașovene, care se vor alătura proiectului sprijinit de Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Județean Brașov.
D.D.