Guvernantii pun la dispozitie subvenții de 33,788 milioane de euro destinate susținerii...

Guvernantii pun la dispozitie subvenții de 33,788 milioane de euro destinate susținerii producției vegetale

0 438

Subvenții de peste 33 de milioane de euro vor fi plătite la mai mult de 11.000 de fermieri români, după ce ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a dispus măsuri cu caracter excepțional la nivelul Trezoreriei București, pentru finalizarea întregii proceduri legale, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Finanțelor Publice (MFP), transmis sâmbătă AGERPRES.

‘Este un efort comun, atât al specialiștilor Ministerului Finanțelor și Trezoreriei București, cât și al celor de la Ministerul Agriculturii și APIA. Suntem deciși să recuperăm orice întârziere și facem eforturi susținute în acest sens. Un exemplu clar este și acesta, când, ieri, în prima ședință a noului guvern, s-a adoptat Hotărârea de Guvern nr. 434/30.06.2017, publicată în M.O. nr. 505, privind sprijinul pentru producția vegetală. În regim de urgență, dat fiind termenul extrem de strâns, facem tot ce este necesar ca banii să ajungă la agricultori, cât mai repede posibil, pentru că realmente au nevoie de ei’, susține Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor.

În contextul noilor măsuri, Ministerul Finanțelor precizează că specialiștii Trezoreriei București, cu atribuții specifice, lucrează intensiv până când și ultima solicitare, respectiv document de plată, este procesată corespunzător.
Potrivit datelor MFP, într-o singură zi (30 iunie 2017) au fost plătite 33,788 milioane de euro pentru ‘Sprijinul cuplat la vegetal’, așa cum e definit în normele legale. De asemenea, 11.091 este numărul total de fermieri, beneficiari în drept să încaseze respectiva subvenție, aferentă lucrărilor la culturile vegetale, în campania 2016.
Întreaga valoare se acordă de la bugetul statului, prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și, ulterior, după trimiterea întregii documentații la Bruxelles, va fi rambursată din fondurile europene alocate domeniului.
Termenul-limită până la care această ultimă tranșă de peste 33 milioane de euro se putea aloca este 1 iulie 2017.
După plata acestei ultime subvenții totalul plăților efectuate în agricultură în perioada 16 octombrie 2016 — 30 iunie 2017 se ridică la valoarea de 2,624 miliarde de euro. Întreaga sumă a fost achitată de la bugetul statului și urmează să fie recuperată integral din rambursările fondurilor europene alocate României pentru agricultură.
Totalul de 2,624 miliarde de euro fonduri europene atrase pentru agricultură a plasat România, în premieră, pe primul loc în Europa, în clasamentul utilizării resurselor financiare alocate agriculturii, notează MFP.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.