PSD și Guvernul Tudose au renunțat la impozitul pe cifra de afaceri
Impozitul pe cifra de afaceri nu va mai fi introdus, au decis luni reprezentanţii coaliţiei de guvernare. În schimb, se fac încă simulări în privinţa taxei de solidaritate, după cum afirmă premierul Mihai Tudose.
Practic, după analiza prezentată de Ministerul Finanţelor, decizia şefului executivului de a nu introduce impozitul pe cifra de afaceri a fost susţinută şi de conducerea coaliţiei de guvernare. Tariceanu se pare ca nu a perticipat la aceasta intalnire.
Dacă acest subiect este considerat închis, în ceea ce priveşte introducerea taxei de solidaritate sunt testate în continuare mai multe scenarii, motiv pentru pentru care premierul nu a oferit detalii privind pragul sau data de la care măsura ar putea fi aplicată.
Premierul Mihai Tudose a subliniat însă că dacă simulările vor arăta că efortul este mai mare decât rezultatul, taxa de solidaritate nu va fi introdusă.
Mihai Tudose: „Este o taxă care va fi aplicată persoanelor fizice, persoane care câştigă foarte mult, care beneficiază de o mulţime de lucruri din partea statului şi care înţelegem că funcţionează în toată lumea, să plătească, peste un anumit prag valoric, o taxă în plus, de solidaritate cu statul, care i-a oferit prilejul să câştige atâţia bani.”
În analiza Ministerului Finanţelor se află şi un proiect privind modul de plată a CAS şi CASS.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a explicat că angajatul va avea contribuţii mai mari la sănătate şi pensii, fără a i se afecta venitul, dar obligaţia de a face plata rămâne în sarcina angajatorului.
Liviu Dragnea: „Tot angajatorul, tot firma va face aceste plăţi. Da, le va face în contul angajatului. Adică, angajatul va avea o contribuţie la sănătate şi o contribuţie la pensii mai mari. Dar nu el va face acest ordin de plată, ci tot firma.”
În ceea ce priveşte apropiata rectificare bugetară, ministrul Ionuţ Mişa a prezentat un plan privind relocarea unor sume, având în vedere că în unele ministere, gradul de execuţie este de doar 2 % pe primele şase luni ale anului.”
Vlad T.