Interviu prof. Ion Coja despre marele patriot Radu Gyr și lipsa de profesionalism a „exegeților” săi
Domnule profesor ION COJA, v-am trimis eseul dnei ANA SELEJAN intitulat Discursul lui Radu Gyr în totalitarismul postbelic, și doresc să vă cunosc părerea despre acest text, sper că l-ați citit.
Citesc tot ce-mi trimiți dumneata. Am auzit de doamna autoare că a scris mai multe texte oarecum pe aceeași temă ca și „eseul”: trădarea intelectualilor români după 23 august 1944! Și, de dragul dumitale, mai înainte de orice, voi pune câteva întrebări. Doamna în cauză a scris până acum ceva despre intelectualii care nu, nu au trădat în aceeași perioadă istorică? Căci sunt destui! Și, mai ales, a scris ceva despre intelectualii care au trădat după 1990? Căci sunt mulți și aceștia!
Cum ziceam, nu știu nimic despre doamna Selejan, decât că s-a născut în 1946, deci a trăit 44 de ani sub „comunism”. A avut timp berechet „să nu trădeze”. Timp să adune și ceva care să se numească „operă”. Există?
Nu am nevoie de un răspuns la aceste întrebări. Cel mai grav ar fi dacă unul din răspunsuri ar fi „doamna Ana Selejan nu a scris nimic (mai nimic) despre intelectualii care au trădat după 1990.”
De ce ar fi așa de grav?
Pentru că va trebui s-o încadrăm alături de aceștia: cei care după 1990 au trădat condiția lor de intelectuali, de învățați ai Neamului.
Ce aveți de reproșat eseului pe care vi l-am trimis? Țin foarte mult la Radu Gyr și nu-mi pică bine concluzia autoarei: „e clar că Radu Gyr a practicat scrisul la două mâini. O scriitură „semioficială”, la vedere, cea din ziarul „Comitetului român pentru repatriere”, şi cea ascunsă, interzisă, cea valabilă din punct de vedere estetic, de certă valoare şi perenitate.”
Domnule, distinsa eseistă se declară anticomunistă! Postură ușor de asumat imediat după 1990, dar din ce în ce mai greu de afirmat azi, după 27 de ani de anticomunist „de stat”, fără să vii cu argumente serioase. Căci viziunea noastră asupra perioadei 1945-1989 este azi alta decât în decembrie 1989. Iată, din acest eseu aflu că a existat în vremea „aceea” un „Comitet român pentru repatriere”, iar lui Radu Gyr doamna eseistă îi reproșează că a colaborat cu acel comitet! „Păi, cucoană, îmi vine să-i zic, dacă ar exista azi un asemenea comitet, m-aș strădui și eu să colaborez la opera de repatriere a românilor! Cum să-l acuzi pe un mare naționalist, ca Radu Gyr sau Nichifor Crainic, că n-au refuzat colaborarea la repatrierea românilor, o preocupare dintre cele mai firești a unui guvern, indiferent de ideologie?! Mata ce ai vrea, să ne punem în slujba operei malefice, diavolești, de depopulare a României, de deromânizare a Țării, care se petrece după 1990 susținută pe toate căile de actualul establishment?! Și mai ales se produce această hemoragie națională fără să stârnească niciun protest mai serios al majorității intelectualilor noștri. Y compris doamna Ana?…”
Propriu zis e de mirare că a existat acel Comitet în anii „obsedantului deceniu”, denumire eufemistică a unui deceniu odios, în termeni exacți!
Totuși, să ieși din pușcărie unde te-au băgat pe nedrept comuniștii și după câteva zile să scrii laude la adresa comuniștilor nu este un lucru prea curat…
Domnule, cum vă mai păcălesc cuvintele!… Gândiți-vă la persoane și la fapte, nu la cuvinte! Comuniști se numeau și Ana Pauker sau Teohari Georgescu, dar și Gheorghiu Deja sau Ilie Murgulescu! Păi comuniștii care i-au închis și torturat pe Radu Gyr și camarazii săi în anii acelui deceniu tragic nu mai erau pe funcții de conducere la data când închisorile comuniste au început să se golească de deținuții politici, de alde Radu Gyr și Nichifor Crainic! Instaurarea comunismului de tip bolșevic, kominternist, s-a produs cu brutalitate, cu sute de arestări într-o singură noapte, sub protecția Armatei Roșii care ne ocupase!… De acest regim total anti-românesc, mai întâi anti-românesc și abia în subsidiar anti-democrat, nu ne-au scăpat americanii, cum am sperat cu toții, ca niște năuci! De acel regim criminal ne-au scăpat comuniștii naționaliști, la început minoritari în partid, care cu timpul au devenit majoritari și, când s-a constituit o masă critică de români în rândurile Partidului, partidul a început să iasă de sub teroarea instaurată de „grupul deviaționist” al minoritarilor (evrei și maghiari în primul rând) kaghebiști, kominterniști!
Românii umpluseră închisorile în anii odiosului deceniu. Exemplară întâmplarea petrecută la Târgu Mureș, când Gheorghiu Dej a întrebat câți deținuți politici sunt în Regiunea Autonomă Maghiară. Iar când a întrebat câți dintre acești deținuți sunt maghiari, i s-a răspuns că niciunul!… Numai românii unelteau împotriva ordinii sociale?!, s-a mirat Ghiță al nostru…
Insinuați că a existat un filon naționalist în partidul comunist, că acest grup naționalist a organizat Comitetul de repatriere a românilor și că Radu Gyr a căzut la pace cu acești comuniști naționaliști?!
Nu insinuez, ci afirm! Vin cu probe! Or, când doamna Ana Selejan își propune un asemenea subiect, care pune la colț aproape toată intectualitatea românească, avea datoria să se asigure că înțelege ce s-a întâmplat, că știe tot ce trebuia știut ca să înțeleagă!… Or, din eseul doamnei, eu am înțeles că domnia sa acceptă punctul de vedere al celor care se străduie să ascundă acest adevăr: în istoria celor 45 de ani de comunism, în România au fost două perioade: una de comunism bolșevic, kominternist, anti-național, care a ținut până prin 1960, și alta de comunist naționalist, cu „față umană”.
În toamna lui 1960, când am dat admiterea la facultate, la examenul oral mi-a căzut să vorbesc despre romanul Bărăgan, celebru pe vremea aceea, lăudat în toate manualele. Nu mai țin minte cum am început, dar am fost oprit de examinator, de George Ciompec, cu întrebarea „ați citit romanul?” Se vedea pe fața lui George Ciompec și a celuilat examinator, dna Chiosea, că sunt oameni normali, de încredere, așa că am răspuns cu toată sinceritatea: „Nu am citit romanul, am încercat de câteva ori, dar mi s-a părut prost scris, tezist etc.” (Reproduc aproximativ răspunsul meu.) Răspunsul comisiei a fost nota 10 pe care mi-au dat-o fără să-și mai piardă vremea!… Curtea era edificată! Așadar…
Toți profesorii pe care i-am avut la facultate au fost de calitatea intelectuală a regretatului George Ciompec! Niciun „trădător” printre ei!… Fuseseră câțiva trădători care se remarcaseră în anii „aceia”, dar după 1960 nu mai teoretiza nimeni realismul socialist cu entuziasmul de odinioară. Mă gândesc la alde Grohmălniceanu, care mi-a fost cel mai antipatic, alte nume nu dau! Fuseseră majoritari prin anii 50, ajunseseră minoritari în facultate și se reciclaseră strategic!
„România legionară urma ca în 1980 să aibă 40 de milioane de locuitori și să fie puternic industrializată!”
Să revenim la Radu Gyr. Cum e cu scrisul „la două mâini”?
Nu știu dacă din onestitate sau din prostie doamna Ana Selejan dă un număr suficient de mare de citate din poeziile publicate de Radu Gyr în revista comunistă „Glasul Patriei”, astfel că putem judeca în cunoștință de cauză cât a fost Radu Gyr de practicant al „realismului socialist”! Păi ce minunată literatură ar fi fost cea scrisă de Dan Deșliu sau Maria Banuș ori Nina Casian dacă ar putea fi pusă alături de textele publicate de Radu Gyr „la comanda partidului”! Nu sunt două mâini, domnule coleg, ci o singură mână, a Poetului autentic!
Mi-am adus aminte de Labiș, strident de sincer printre poeții conscrați ai partidului, și afirm că avem toate motivele să considerăm că Radu Gyr a fost sincer. Pentru un voitor de bine lucid, multe din cele ce se petreceau în România de după 1960 erau motive de satisfacție! Așa ceva Ana Selejan se pare că nu poate accepta!
Iată, un caz: poezia despre Mamaia, scrisă de Radu Gyr în 1963, superbă, pomenită de Ana Selejan printre poeziile scrise de Radu Gyr cu …mâna stângă probabil. I se pare recenzentei că nu ar fi sinceră încântarea poetului dinaintea peisajului completat de partid cu cunoscutele hoteluri și amenajări turistice! Întâmplarea face că în 1963 eram salvamar pe plaja de la Mamaia și cunosc bine subiectul Adică știu ce minune era Mamaia, stricată după 1990 de explozia economiei de piață! Cunosc bine ce șoc era pentru toți turiștii occidentali la vederea stațiunii Mamaia! Dar și pentru românii care nu o mai văzuseră de câțiva ani! Era o minune! Un turist francez cu care mă împrietenisem mi-a trimis din Franța un ziar care prezentase un larg reportaj asupra Mamaiei. Numai superlative! Unul care mi-a rămas în minte, iată, după 50 și de ani: „les pelouses plus vertes qu-au Deauville”. Ca și mirarea semnatarului că românii practică și pe plajă „le baise maine”. Mi-aduc aminte că m-am mirat și eu: ce era de mirare?!…
Ca naționalist autentic, Radu Gyr nu putea să nu se bucure când se întâmpla și ceva de bine pentru Țară, pentru bietul român! Așa cum s-a bucurat Petre Țuțea când a văzut cât de mare și de fastuoasă este Casa Poporului! Ăsta era soiul legionarilor adevărați. Iar deseori l-am auzit pe Ghinea sau Țuțea comentând anumite „realizări” ale comuniștilor zicând: asta ne propuneam și noi să facem! În viziunea legionară, „România legionară urma ca în 1980 să aibă o populație de 40 de milioane și să fie puternic industrializată!” De aceea apreciau tot ce se petrecea în România pe linia proiectului legionar, chiar dacă meritul era al dușmanului, al adversarului de idei! Pentru legionari Țara era și este mai presus de orice ideologie!
Cred că Ana Selejan cunoaște puține lucruri despre legionari, despre mentalitatea legionară! O să-i dau o informație utilă pentru o nouă ediție a cărților sale: în închisoare, ca și în libertate după 1964, a existat un subiect dezbătut de legionari pe toate părțile fără să ajungă la o concluzie unanimă: după război a venit la București colonelul rus Romanov, cu misiunea de a transmite conducerii legionare din partea lui Stalin personal invitația ca legionarii să intre la guvernarea Țării alături de comuniști! Legionarii au refuzat. Refuzul nu a fost unanim. Unii, nu puțini, ar fi acceptat intrarea la guvernare, în ideea că legionarii ar fi putut influența guvernarea să fie mai puțin nocivă pentru Țară și Neam!… Am asistat la mai multe discuții pe acest subiect, la cafeneaua din holul Athenee Pallace-ului. Mi s-a cerut și mie părerea la un moment dat… Se pare că Sima a decis refuzul, în ideea că trebuie salvată ideea legionară, ferită de vreun compromis care i-ar fi stricat pentru totdeauna imaginea!…
Tocmai voiam să vă întreb ce credeți despre dezicerea de legionarism a lui Radu Gyr?
E regretabil că Ana Selejan, ca filolog, nu și-a dat seama că acele texte „anti-legionare” nu au fost scrise de mâna lui Radu Gyr! Se simte sintaxa cazonă, căznită, a textului. Iar dacă nu o simți ca cititor, stai acasă și nu te mai ocupi de textele literare. Eventual scoți ediții, dar nu mai mult! Nec plus ultra! Chiar i-aș sugera doamnei colege să facă o ediție cu poeziile și textele lui Radu Gyr, publicate la „Glasul Patriei”. O public imediat pe cheltuiala mea, iar încasările i le cedez!… Va fi o mare surpriză, deosebit de plăcută, pentru orice român care-și merită numele. Radu Gyr nu a trădat, cucoană!
Totuși Radu Gyr a semnat acele texte anti-legionare!
Nu le-a semnat, ci au fost publicate sub semnătura sa. O să spui că trebuia să nege Radu Gyr, să protesteze că s-a comis un fals în numele său?!… Am mai povestit ce a pățit Alexandru Graur în anii 50: i s-a cerut să scrie pentru „Scânteia” un text despre limba care se vorbește în Basarabia. A apărut un text modificat în punctul esențial, în care se afirma că în Basarabia se vorbește limba moldovenească, a 11-a limbă romanică, distinctă de limba română!… Și nota bene: Graur era un comunist, cu 6 ani de ilegalitate! N-a avut nicio posibilitate să protesteze. Mi-a spus mie care a fost adevărul, iar eu mă simt dator să-l amintesc când este cazul! Dacă Graur sau Radu Gyr ar fi apucat să trăiască după 1990, atunci am fi putut să ne mirăm că nu au contestat semnătura!
Deci, în concluzie, cum rămâne cu loialitatea și sinceritatea lui Radu Gyr?
Pentru mine subiectul ar fi sinceritatea doamnei Selejan. Nu este în stare să spună cinstit că Radu Gyr în poeziile publicate la comanda partidului nu scrie niciun rând de laudă a vreunui conducător comunist, niciun vers de laudă adusă Partidului! Ba mai mult: în multe poezii reia teme și motive din poeziile publicate în perioada interbelică! O spune însăși madam Selejan, dar într-o manieră care face de neînțeles pentru majoritatea cititorilor acest adevăr esențial. E ca și când nu l-ar spune!
Și atunci de ce o face?
Ca stratagemă penibilă! Să nu i se ceară socoteală că a eludat observația esențială: Radu Gyr a lăudat ce se întâmpla în viața românului de rând, în devenirea Țării! Or, acum, când ne-a trecut febra anti-comunistă, putem spune liniștiți că după 1960-64 în România s-au petrecut și lucruri demne de prețuirea unui patriot autentic. Vezi afirmația lui Petre Țuțea: „Ceaușescu a fost mai naționalist decât mine…”
Vă mulțumesc pentru…
Nu, nu! Eu îți mulțumesc! Voi relua subiectul, dacă pot spune așa, scriind despre Paul Anghel, un mare intelectual, care vreme de câțiva ani a condus revista Tribuna României, cea care a continuat opera revistei Glasul Patriei.
A consemnat Nikita Vancea
PS Pentru cine este curios, textul dnei AS se poate găsi la adresa http://www.tabor-revista.ro/pdf/11031.pdf
28 iulie 2017
