Marele cusur al fiilor de fosti ideologi comunisti este nu că te ingroapa chiar când ai ceva de făcut.
Aşadar, dacă cineva îşi permite să nu fie de acord cu tot ceea ce fac astăzi şeful numitului Institut guvernamental wiessel, sau seful fostului Institut de …condamnare al comunismului asta îl aşteaptă, eticheta de antisemit. Procedînd astfel, Tismăneanu a ales o cale care nu-l onorează… nici impotriva celui mai mare derbedeu, chitit sa declanseze atitudini de antisemitism Ro. pe nume Florian. Pentru că altfel, ideea că autorii unor asemenea critici ar fi iudeofobi e atât de absurdă, în raport mai ales cu toată prezenţa lor de până acum în spaţiul public, incăt nici autorul ei nu crede ce spune. Neonorant şi inacceptabil rămâne mai ales faptul că oficialul guvernamental Florian nu a ezitat să implice o instituţie publică (…cam inedita!) pe care o conduce discretional, în disputele sale personale…
Evident că, de principiu, este cu totul nefiresc să se amestece lucrurile atunci când vorbim despre ceea ce au făcut in comunism părinţii, respectiv copiii lor. Numai că lui Florian, derbedeul politic de azi , nu i-a cerut nimeni vreodată să răspundă în vreun fel pentru răul indiscutabil făcut de tatal sau prin slujirea atât de zeloasă a comunismului totalitar. Jos semnatul chiar i-a fost student… Lui Vladimir Tismaneanu, alt jigodey, i s-a spus doar că este necuviincios să-l judece el pe un om ca Adrian Marino – o victimă reala a regimului „criminal şi ilegitim” pe care l-au slujit cu atâta râvnă atât el, dar mai ales şi părinţii săi.
S-a întrebat vreodată Vladimir Tismăneanu cam ce reacţie ar fi stârnit în lumea cea civilizată(unde a „taiat-o”dupa decesul 
tatalui), daca fiul unui înalt responsabil nazist, el însuşi propagandist nazist, şi-ar fi permis să judece cu atâta seninătate o victimă a acelui regim? Sau cam ce reacţie ar fi stârnit în Franta, Anglia sau Germania, ideea ca fiul unui înalt responsabil nazist, el însuşi propagandist nazist, să îşi aroge şefia instituţiilor statale de analiză a dictaturii naziste şi de investigare a crimelor ei?
„Judecarea cuiva pe baza originii sociale ori etnice”, predică impetuos si just Tismăneanu, „este o atitudine inadmisibilă, ofensatoare şi repugnantă”. Ce se face El că uită … e că, în dispreţul principiilor indiscutabil generoase pentru care pledează astăzi, nimeni nu a făcut un rău mai mare decât comunişti ca tatal sau – în numele unei ideologii criminale, pe care si Vladimir (la liceu era poreclit Ilici…) si părinţii săi au slujit-o devotat pana la moarte, în schimbul atâtor privilegii. O minimă decenţă îi impunea fostei slugi… temporare a lui Iliescu si apoi Basescu(!!) – înainte să reproşeze criticilor săi că l-ar judeca „pe baza originii sale sociale şi etnice” – să-si asume onest răspunderea , ca propagandist şi privilegiat al unei ideologii pentru care copiii au plătit scump ceea… n-au făcut părinţii lor.
Cei care impută ce au fost părinţii mei, mai reclamă el, sunt în mod necesar nişte antisemiţi. Numai că şi aici reaua intenţie îi alterează raţionamentele.
Aş da un singur exemplu din zecile la îndemână. Mai întâi, însă, ar fi de reţinut că referirile la trecutul lui Tismăneanu şi al părinţilor lui nu au fost raportate la calitatea sa de persoană privată, ori de membru al PCR, de profesor sau publicist. Ele au avut, au şi vor avea relevanţă exclusiv în considerarea poziţiilor oficiale (şef al Institutului de investigare a crimelor comunismului, ) din care Tismaneanu, cere judecarea celor întâmplate în România in regimul „criminal şi ilegitim” (regim ai căror slujitori şi privilegiaţi au fost atat el cat şi părinţii săi). Revenind, în primii ani de după decembrie 1989, după o revoluţie anti-comunistă sângeroasă, mulţi intelectuali din România (cu varii „origini etnice şi sociale”) i-au reproşat lui Iliescu atât trecutul său în slujba comunismului cât şi pe cel al tatălui său – militant al Partidul Comunist din România. Cu toate acestea, nu a existat măcar un singur caz în care cineva, înfruntînd bunul simţ elementar, să pretindă că argumentele vorbind despre ilegitimitatea uzurpatorului comunist ar fi fost „inadmisibile, ofensatoare şi repugnante”. Nu a făcut aşa ceva nici chiar Ion Iliescu – care, mutatis mutandis, urmînd logica lui Florian , ar fi fost şi el perfect îndreptăţit să-şi acuze contestatarii de „antiromânism”.
ddrujan
