Munții noștri aur poartă,
fură toți și nu se …gată!
Primele confirmari documentare serioase privind rezervele de aur ale României datează din perioada interbelică. În lucrarea „Aurul românesc. Istoria lui din vechime până azi”, Ion Rusu Abrudeanu cita datele oficiale ale vremii: 53.000 de kilograme,( dintre care doar 23.000 de kilograme erau considerate ca fiind sigure,) în timp ce 30.000 de kilograme fiind probabile.
Aceeaşi sursă oferea şi cifre privind creşterea spectaculoasă a producţiei de aur în România, de la numai 750 de kilograme în 1919 -1920, până la 3.200 kg. în 1931. Cea mai mare cantitate aparţinea, în acele vremuri, societăţii de exploatare „Mica”, 69,90%, restul se împărţea între întreprinderi ale statului şi „particulari”.
Problema aurului era dominată însă în România interbelică de instabilitatea pieţelor financiare şi de ofertele sub preţul mondial,de catre Banca Naţională. Astfel, într-o „dare de seamă” din 1922, reprezentanţii societăţii „Mica” atenţionau autorităţile vremii: „Industria auriferă din Ardeal e susceptibilă de o mare desvoltare, dar atât timp cât nu se va stabili un regim, care să garanteze producătorului beneficiul muncii lui, ea nu se poate desvolta pe deplin”. Doi ani mai târziu, în raportul anual al aceleiaşi societăţi putea fi citită următoarea frază: „Aproape întreaga noastră producţiune de aur a lost predată Băncii Naţionale pe un preţ cu 13,5% sub cel mondial,Un alt „cap al acuzării”in presa vremii,se referea la umflarea constantă a preţului dinamitei şi al prafului explozibil… Azi cu echivalentul unui gram de aur abia poţi cumpăra 1 kilogram pulbere, iar pentru 1 kg. dinamită, aproape 2 grame şi jumătate aur, fabricarea pulberei şi a dinamitei fiind azi monopol de stat,iar preţurile duble faţă de Polonia, Italia etc.”, se plângea în 1932 un mic întreprinzător…Însă nu doar politicile deficitare contribuiau negativ la „îmbogăţirea” României.
La loc de frunte,in 1932 se afla furtul de aur. „ Aurul fiind ochiul dracului, te minunezi de mijloacele întrebuinţate în acest scop. Bucata de aur, învălită întro cârpă, este ascunsă până şi în anus” adevărate grupări de hoţi ieşea din ţară, în speranţa obţinerii unui preţ cât mai bun. Un onorabil domn H. B.prezent la Bucuresti,s-a prezentat ca fiind directorul Comptoir Lyon Alemand din Paris, „bancă cu un capital de 50 milioane de franci”, declara în presa vremii: „La ghişeurile băncei noastre se prezintă aproape zilnic români cari ne oferă aur spre cumpărare. Avem chiar din 15 în 15 zile cantităţi însemnate de aur, de fiecare dată între 15 şi 20 kilograme aur..adevarat!. Ei vin la noi, fiindcă suntem seriosi si plătim aurul exact după preţul mondial”.
Concluzia, pe măsura publicaţiei: „Când un singur cetăţean din Romania putea să ducă pe piaţa Parisului 40 kilograme aur în contrabandă şi desigur numărul acestora trebue să fi fost destul de mare, îşi poate lesne închipui în ce grad, în ce proporţii şi la ce sume şi câştiguri fantastice se ridică contrabanda cu aurul extras din munţii metaliferi ai Ardealului, si „exportat” prin Ungaria-Austria-Germania…”.
Ce s-a intamplat in timpul si dupa Primul Razboi? 
Din punct de vedere economic, marele declin în privinţa rezervelor de aur ale Băncii Naţionale a avut loc în perioada 1915-1920, atunci când România , cotropita de trupele Germaniei si Ungariei a transmis spre pastrare Rusiei, Tezaurul BNR.
Numai cantitatea de Aur in lingouri,predata la Moscova a fost de 92 tone !! Aşa se poate explica de ce, în 1920, BNR nu mai avea decat 2 tone de aur. Rezerva a crescut însă constant în următoarele două decade, creştere facilitată şi de descoperirea unor noi rezerve în Munţii Apuseni, dar mai ales de industrializarea accentuată.
Aşa se face că, în 1940, rezervele în aur ale BNR erau cotate la nivel maxim de 140 de tone, ocupând locul 12 în lume; sub Japonia ,dar peste băncile centrale din Italia, Australia, Grecia, Brazilia sau Norvegia.
După cel de-Al Doilea Război Mondial urmează o perioadă de trei decenii în care datele privind rezerva de aur a BNR lipsesc din statisticile World Gold Council.Raportările reapar însă din 1973, la scurt timp după ce România a devenit membru al Fondului Monetar Internaţional.
Statul avea atunci rezerve…declarate de aur de 71 de tone, care au crescut constant până în 1985, când au ajuns la 119 tone!Luand cuvantul in Parlament,senatorul interbelic ion Rusu Abrudeanu sublinia:” Marea criză provocată prin penuria de aur continuă a-şi arăta efectele nenorocite. Norii dela orizont anunţă chiar o agravare a furtunei. ”
Roşia Montană, principalul zăcământ de aur din România,exploatat intensiv,a devenit o rana a Muntilor Apuseni.Rezerva de aur a BNR a continuat să scadă în 1988, la 45 de tone, după decizia lui Nicolae Ceauşescu de a vinde aur pentru a rambursa datoria de stat. Spre sfârşitul lui 1989, scapand de datorii, BNR a re-cumpărat aproximativ 20 de tone, rezerva revenind la 68 de tone.Ultima cumpărare a BNR ! După 1989 rezerva de aur a României a crescut constant până în 1999, fiind ţinută/depozitata de BNR…prin Marea Britanie, la 103-105 tone din 2000 până în prezent. În 1998, intra în vigoare noua lege a minelor, act normativ efectiv nenorocit, ce a stat la baza încredinţării directe a exploatării aurifere de la Roşia Montană, către Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului „Minvest”. Oficializarea avea să fie făcută în octombrie 2000, prin ordin al licenţei de exploatare de la compania de stat către Roşia Montană Gold Corporation, unde acţionar majoritar, în proporţie de 80%, era o societate controlată de omul de afaceri Frank Timiş…iar ministru de resort,abilul ‘intreprinzator Radu Berceanu,actualul proprietar al unui lantz de hoteluri i restaurante in Craiova – si ca tot omul pasionat de zbor -,si a unui avion…. Un an mai târziu, BNR făcea şi ultima cumpărare de aur. A urmat introducerea TVA pe tranzacţiile de acest tip, scumpind practic metalul în raport cu preţul plătit în alte ţări. În prezent, în România, pe lângă extrem de controversata exploatare de la Roşia Montană, unde se spera ca vor mai fi deschise alte două noi puncte de extracţie, una cu zăcăminte de 50 de tone, iar cealaltă, de 54 de tone.
Articol de Mihai Mincan sursa adevarul.ro
