Moartea lui Carol I Marele regele al României, vreme de 48 de ani!
"Totul pentru ţară. Nimic pentru mine”, a fost crezul după care regele Carol I a condus România vreme de 48 de ani, având cea mai lungă domnie din istoria ţării.
Parca ales de Dumnezeu pentru tara unde a fost”trimis”de mana destinului – si nu de batranul Bratianu… – Carol I a condus cu intelpciune si pricepere Principatele Române şi apoi România, Marele Om a murit la data de 10 octombrie 1914, la Sinaia ,dupa o rodnica Domnie!.
„Totul pentru ţară. Nimic pentru mine”, a fost crezul după care regele Carol I a condus România vreme de 48 de ani, având cea mai lungă domnie din istoria ţării. De numele primului Rege pe care l-a avut România se leagă câştigarea Independenţei de stat, adoptarea primei Constituţii, făurirea Statului modern român, dar şi construirea podului Anghel Saligny de la Cernavodă sau construirea primilor1000 kilometri de cale ferată din România si a primelor sosele rapide,asfaltate ,care legau principalele orase ale Romaniei. Tenacitatea, sobrietatea şi rigoarea cu care a condus România vreme de aproape cinci decenii, i-au atras lui Carol porecla de ”Regele de oţel”.
Moartea lui a fost descrisă de omul politic Ion Gheorghe Duca:
„Dormeam înca adânc când mă deşteptă telefonul. Suna îndelung şi cu vădită enervare. Ce s’o mai fi întâmplat? Alerg la aparat. Primul meu sentiment a fost de uşurare, soarta a dezlegat ceea ce not nu puteam dezlega. lată ieşirea aşteptată şi zădarnic căutată! A găsit-o bătrânul suveran părăsind scena pe care piesa nu se mai putea juca cu el, a găsit-o nu retrăgându-se de pe tron, ci retrăgându-se de pe lumea aceasta.
Mai apoi, cuprinzându-ma simţăminte mai omeneşti, mi-am mărturisit păcatul. M’am gândit la lunga si fructuoasa lui domnie ce sfârşea într’o aşa de tragică luptă. sufletească, m’am gândit la omul care adormise pentru veci, la însuşirile lui, la binele pe care l’a făcut, la binele pe care a vrut să-l facă. „La tot ce opera lui reprezenta în evoluţiunea poporului nostru, iar mintea mea i-a adus dreptul, cuvenitul şi cuviinciosul prinos de recunoştinţă”, a arătat Ion Gheorghe Ghica în cartea sa „Amintiri politice”. Omul politic a arătat că înainte cu o zi de decesul regelului, acesta fusese ager şi bine dispus şi se culcase voios. Regele Carol s-a trezit pe la ora 5 dimineaţa spunând că nu poate respira, Regina Elisabeta chemându-l de urgenţă pe doctorul Mamulea. După 48 de ani de domnie, suveranul avea să moară subit, fără să fi dat semne de slăbiciune.
„Brătianu şi Morţun au plecat imediat la Cotroceni, unde au găsit pe noul Rege Ferdinand plângând, sincer îndurerat de moartea unchiului său şi adânc turburat de marile răspunderi care de azi înainte trebuiau să apese pe umerii lui.
Principesa Maria a aflat de urcarea ei pe tron la Mogoşoaia. Ştirea i-a fost dată de la Buftea prin telefon de catre Barbu Ştirbey. Martha Bibescu, care era alături de dânsa mi-a povestit că era zguduită de emoţune, dar ca n’a reuşit să desluşească bine dacă lacrimile erau pentru bătrânul Rege, pe care totuşi îl iubea şi îl respecta, sau pentru domnia pe care o începea în mijlocul atâtor covarşitoare griji. Într’un automobil particular avându-i alături pe Ştirbey şi pe Martha Bibescu a străbatut repede Bucureştiul ce nu cunoştea încă ştirea şi a sosit la Cotroceni,unde o aşteptau bărbatul şi fiul Carol II”, a mai scris I.G. Duca. Acesta a fost cel care a trebui să organizeze întreaga înmormântare, ce a avut loc la Mănăstirea de la Curtea de Argeş, regele fiind îngropat după ce au fost făcute două slujbe, una catolică şi una ortodoxă.
„În public, mai ales printre oamenii de rând, moartea Regelui a făcut o adâncă impresie. Lumea îl plângea şi îl regreta sincer. Aceeaşi oameni, care în ajun îi ziceau şi îl înjurau fiindcă se opunea din sentimente germanofile pentru intarea in razboiul de înfăptuire a idealului nostru naţional, aceeaşi oameni vorbeau acum cu evlavie de dânsul şi de faptele lui. Ca şi cum conflictul din ultimele luni nu existase niciodată, ca şi cum nu lăsase în spiritul public nici o urmă, nici un resentiment. Ţara nu voia să-şi aducă aminte decât de acei 48 de ani în cursul cărora Regele Carol o cârmuise cu pricepere, cu înţelepciune şi, de atâtea ori, cu strălucire.
Fusese un Rege cuminte, mari fapte s’au savârşit sub el, cine ştie dacă urmaşul său va putea domni cu acelaşi folos pentru ţară! Aceste cuvinte se auzeau pretutindeni şi se repetau sub forme diverse”, a mai menţionat I.G. Duca. Mii de oameni au participat la înmormântarea regelui, acesta fiind plâns de o întreagă naţiune. De la înmormântare nelipsind nici oamenii politici importanţi din ţările europene. (sursa: net)
Moartea lui a fost descrisă de omul politic Ion Gheorghe Duca:
„Dormeam înca adânc când mă deşteptă telefonul. Suna îndelung şi cu vădită enervare. Ce s’o mai fi întâmplat? Alerg la aparat. Primul meu sentiment a fost de uşurare, soarta a dezlegat ceea ce not nu puteam dezlega. lată ieşirea aşteptată şi zădarnic căutată! A găsit-o bătrânul suveran părăsind scena pe care piesa nu se mai putea juca cu el, a găsit-o nu retrăgându-se de pe tron, ci retrăgându-se de pe lumea aceasta.
Mai apoi, cuprinzându-ma simţăminte mai omeneşti, mi-am mărturisit păcatul. M’am gândit la lunga si fructuoasa lui domnie ce sfârşea într’o aşa de tragică luptă. sufletească, m’am gândit la omul care adormise pentru veci, la însuşirile lui, la binele pe care l’a făcut, la binele pe care a vrut să-l facă. „La tot ce opera lui reprezenta în evoluţiunea poporului nostru, iar mintea mea i-a adus dreptul, cuvenitul şi cuviinciosul prinos de recunoştinţă”, a arătat Ion Gheorghe Ghica în cartea sa „Amintiri politice”. Omul politic a arătat că înainte cu o zi de decesul regelului, acesta fusese ager şi bine dispus şi se culcase voios. Regele Carol s-a trezit pe la ora 5 dimineaţa spunând că nu poate respira, Regina Elisabeta chemându-l de urgenţă pe doctorul Mamulea. După 48 de ani de domnie, suveranul avea să moară subit, fără să fi dat semne de slăbiciune.
„Brătianu şi Morţun au plecat imediat la Cotroceni, unde au găsit pe noul Rege Ferdinand plângând, sincer îndurerat de moartea unchiului său şi adânc turburat de marile răspunderi care de azi înainte trebuiau să apese pe umerii lui.
Principesa Maria a aflat de urcarea ei pe tron la Mogoşoaia. Ştirea i-a fost dată de la Buftea prin telefon de catre Barbu Ştirbey. Martha Bibescu, care era alături de dânsa mi-a povestit că era zguduită de emoţune, dar ca n’a reuşit să desluşească bine dacă lacrimile erau pentru bătrânul Rege, pe care totuşi îl iubea şi îl respecta, sau pentru domnia pe care o începea în mijlocul atâtor covarşitoare griji. Într’un automobil particular avându-i alături pe Ştirbey şi pe Martha Bibescu a străbatut repede Bucureştiul ce nu cunoştea încă ştirea şi a sosit la Cotroceni,unde o aşteptau bărbatul şi fiul Carol II”, a mai scris I.G. Duca. Acesta a fost cel care a trebui să organizeze întreaga înmormântare, ce a avut loc la Mănăstirea de la Curtea de Argeş, regele fiind îngropat după ce au fost făcute două slujbe, una catolică şi una ortodoxă.
„În public, mai ales printre oamenii de rând, moartea Regelui a făcut o adâncă impresie. Lumea îl plângea şi îl regreta sincer. Aceeaşi oameni, care în ajun îi ziceau şi îl înjurau fiindcă se opunea din sentimente germanofile pentru intarea in razboiul de înfăptuire a idealului nostru naţional, aceeaşi oameni vorbeau acum cu evlavie de dânsul şi de faptele lui. Ca şi cum conflictul din ultimele luni nu existase niciodată, ca şi cum nu lăsase în spiritul public nici o urmă, nici un resentiment. Ţara nu voia să-şi aducă aminte decât de acei 48 de ani în cursul cărora Regele Carol o cârmuise cu pricepere, cu înţelepciune şi, de atâtea ori, cu strălucire.
Fusese un Rege cuminte, mari fapte s’au savârşit sub el, cine ştie dacă urmaşul său va putea domni cu acelaşi folos pentru ţară! Aceste cuvinte se auzeau pretutindeni şi se repetau sub forme diverse”, a mai menţionat I.G. Duca. Mii de oameni au participat la înmormântarea regelui, acesta fiind plâns de o întreagă naţiune. De la înmormântare nelipsind nici oamenii politici importanţi din ţările europene. (sursa: net)
