Diktatul de la Wiena, un abuz istoric al diktatorilor Hitler si Mussolini !
Pe 30 august 1940, România a fost OBLIGATA să cedeze Ungariei o suprafață de 43.492 de kilometri, în urma semnării unui act internațional cunoscut sub numele de „Dictatul de la Viena”, informează Stirile TVR.
Cedarea Basarabiei și Nordului Bucovinei fără luptă în fața ultimatumului sovietic, de la 28 iunie 1940, a încurajat pretențiile revizioniste ale vecinilor României. Cele mai insistente au fost Ungaria și Bulgaria.
Aflată într-o poziție ingrată pe plan extern, cu aliații tradiționali neputincioși, România a fost silită să accepte negocieri cu Ungaria pentru rezolvarea problemei Transilvane.
Chiar dacă regele Carol al II-lea a încercat, în ultimul moment, să atragă bunăvoința Germaniei, Adolf Hitler a răspuns că cel mai bine ar fi ca părțile să se înțeleagă pe cale pașnică.În acest sens, pe 16 august 1940, România și Ungaria au început negocierile la Turnu Severin. Ungaria a cerut o suprafață de 70.000 de kilometri din teritoriul național, soluție respinsă de România. Într-un final, discuțiile au eșuat și țara noastră a fost obligata să ceară arbitrajul Germaniei și Italiei.
Chiar dacă regele Carol al II-lea a încercat, în ultimul moment, să atragă bunăvoința Germaniei, Adolf Hitler a răspuns că cel mai bine ar fi ca părțile să se înțeleagă pe cale pașnică.În acest sens, pe 16 august 1940, România și Ungaria au început negocierile la Turnu Severin. Ungaria a cerut o suprafață de 70.000 de kilometri din teritoriul național, soluție respinsă de România. Într-un final, discuțiile au eșuat și țara noastră a fost obligata să ceară arbitrajul Germaniei și Italiei.
Germania care se afla, conform istoricului Armin Heinen, la culmea puterii sale, nu putea accepta un conflict în zonă, mai ales din cauza intereselor sale economice din Balcani: produsele agricole și petrolul românesc erau esențiale pentru regimul nazist.Astfel, Germania și Italia au hotărât ca Ungaria să primească 43.492 km cu o populatie estimata la 2.609.000 locuitori, în majoritate etnici români. Vestea a fost anunțată de către Miniștrii de Externe german, Joachim von Ribbentrop, si cel italian, Galeazzo Ciano.
Ambele delegații au fost nemulțumite: în memoriile sale, Ministrul de Externe Mihail Manolescu relatează că a leșinat la vederea noilor granițe, în timp ce ungurii s-au declarat „zdrobiți sufletește”.
Istoricul Keith Hitchins a afirmat ca soluția germană a dus la escaladarea tensiunilor dintre cele Ungaria și România, nerezolvând problema de fond. Practic, singura mulțumită era Germania, care reușea să mențină ambele state în sfera sa de influență, conștiente că nu-și pot permite să piardă susținerea celui de-al treilea Reich, mai ales în fața puterii crescânde a URSS.
Armata maghiară a pătruns în Ardeal la 5 septembrie 1940. La doar trei zile, s-au dezlănțuit represiunile împotriva populației civile românești la Nușfalău. Au urmat masacrele de la Treznea, Ip, Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie. Conform statisticilor, în doar câteva luni, până la 1 ianuarie 1941, din Ardealul de Nord au fost nevoiți să plece peste 100.000 de români, ajungându-se la peste 200.000 la finalul lui 1943.
Din păcate, Ardealul de Nord nu a fost ultimul rapt teritorial suferit de România în 1940. Pe 7 septembrie, la presiunile Germaniei, statul român a fost nevoit să cedeze și Sud-Estul Dobrogei, Cadrilaterul, Bulgariei.