Căminele din Memo și de pe Colină – gata în proporție de 95%
Căminele Universităţii Transilvania sunt aproape pregătite să-şi primească studenţii. Lucrările uzuale de reparaţii sunt pe final. Se mai lucrează în patru clădiri, iar conducerea instituţiei spune că până la sfârşitul săptămânii vor fi gata în proporţie de 95%. Cazările încep de vineri, 29 septembrie
Căminele Universităţii Transilvania sunt aproape pregătite să-şi primească studenţii. Lucrările uzuale de reparaţii sunt pe final. Se mai lucrează în patru clădiri, iar conducerea instituţiei spune că până la sfârşitul săptămânii vor fi gata în proporţie de 95%.
Cazările încep de vineri, 29 septembrie. Conducerea Universităţii îi ameninţă cu excluderea pe cei care vor încerca să-şi vândă locul în cămin.
În Căminul 5, de exemplu, în câteva camere mai trebuie pus parchetul şi zugrăviţi pereţii. În unele camere, unde studenţii au pictat diverse scene, acestea vor fi păstrate, mai ales că sunt făcute cu talent.
Cât timp se lucrează în camere, mobilierul este scos pe hol. Lucrări mai sunt în patru cămine, două în Complexul Memorandului şi două pe Colină.
Lucrările au fost întârziate de procedurile de achiziţie și scoaterea de mai multe ori la licitație a intervențiilor, spune prof.univ.dr.ing. Daniel Munteanu, prorector cu studenţii şi legătura cu mediul economic şi socio-cultural Universitatea Transilvania Braşov.
Pe parcursul verii s-a lucrat şi la zugrăvirea exteriorului, astfel încât acum aproape toate căminele au fost aduse la aceeaşi nuanţă. Studenţii care au rămas peste vară în cămine sunt foarte mulţumiţi de felul în care arată camerele unde vor rămâne în continuare.
Prima fază a cazărilor începe vineri, 29 septembrie, iar listele celor care au primit loc au fost deja afişate.
Conducerea Universităţii le transmite celor care au de gând să-şi vândă locul în cămin că vor fi excluşi, dacă vor fi prinşi.
Conducerea Universităţii spune că astfel de tentative au existat în alţi ani, dar au fost rapid depistate, pe facebook. Din acest an, studenţii căminişti ar putea plăti o taxă de cazare uşor mai mare faţă de anul trecut. Spre exemplu, un student bugetat nu va plăti mai mult de 180 de lei, faţă de 170, anul trecut.
Senatul Universităţii este cel care va aproba sau nu majorarea taxelor, întrunirea acestuia având loc vineri.
Vifor Rotar