Sindicaliştii din Cartel Alfa pichetează astăzi Prefectura

Sindicaliştii din Cartel Alfa pichetează astăzi Prefectura

0 353

Salariaţii din toată ţara protestează în acest fel împotriva trecerii taxelor sociale de la angajator către angajat. Membrii sindicatelor contestă şi modificările pe care Guvernul vrea să le aducă la Legea 62/2011

Salariaţii din toată ţara protestează în acest fel împotriva trecerii taxelor sociale de la angajator către angajat. Membrii sindicatelor contestă şi modificările pe care Guvernul vrea să le aducă la Legea 62/2011.
Între 25 şi 29 septembrie, sindicaliştii din Cartel Alfa vor picheta sediile prefecturilor şi vor solicita reprezentanţilor Guvernului în teritoriu să înainteze la Bucureşti revendicările lor. La Braşov, pichetarea va avea loc marţi, 26 septembrie, în acelaşi timp cu mitingurile sau pichetările din Bacău, Călăraşi, Caraş Severin, Satu Mare şi Vrancea.
Fănică Gabor, preşedinte Cartel Alfa Braşov, spune că sindicaliștii nu au garanţia că în domeniul economic se vor respecta procentele pe care le stabileşte Guvernul pentru că un contract individual de muncă este un contract de drept privat între două persoane, una fizică şi una juridică, care nu are legătură cu statul sau cu impunerea unei legi.
Sindicaliştii spun că toţi angajaţii din mediul privat care au cel puţin 2.000 de lei brut vor pierde la salariu ca urmare a deciziei Guvernului de trecere a taxelor sociale de la angajator către angajat. În plus, sindicalişti nu pot negocia salariile pentru multe ramuri.
Potrivit lui Gabor, în comerţul din România lucrează 780.000 de angajaţi, dar numai 240.000 pot fi sindicalizaţi, potrivit legii în vigoare. Modificările pe care Guvernul vrea să le aducă îngreunează şi mai mult activitatea sindicatelor.
Oamenii spun că nu este corect ca un partid politic să poată fi înregistrat cu 3 membri, în timp ce pentru un sindicat este nevoie de 15 persoane.
Mai mult, membrii de sindicat spun că nu i-a consultat nimeni în momentul în care s-au propus modificările de lege, deşi aceasta îi priveşte în mod direct. Sindicaliştii aşteaptă în această săptămână un răspuns de la Guvern la solicitările lor de blocare a transferului taxelor şi a modificărilor aduse Legii 62/2011.
În cazul în care acesta nu va sosi ori nu va fi unul care să-i satisfacă, membrii de sindicat vor organiza un miting în faţa Guvernului, în data de 4 octombrie, de la ora 11:00.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.