Ce vreți măi revizioniști ordinari; Să refaceți …pe blat Ungaria Mare?
Adica tot fosta inchisoare a natiunilor,care erau si atunci mai numeroase ca voi?
Ungaria lui Orban Viktor inventeaza si intretine tot felul de „initiative artificiale”, revizioniste de ignorare a granitelor statelor nationale, stabilite la Trianon, pe principii universale, unanim acceptate de toate tarile europene…
Auziti „vrajeala” de …baieti destepti:
“Precum cele patru râuri se unesc absorbind razele soarelui, preluând comorile munţilor şi câmpiilor, astfel se adună laolaltă aspiraţiile şi voinţele românilor, maghiarilor şi sârbilor de pe aceste meleaguri, ca după atâta vrajbă şi suferinţă să se unească, să colaboreze şi să construiască un viitor comun, aici la poalele Carpaţilor şi în plinul câmpiei, la poarta de est a Europei.; ”
Scopul cooperarii regionale constă în lărgirea relațiilor dintre autoritățile locale, promovarea contactelor economice, culturale, științifice și sportive dintre persoanele juridice și fizice din județele și provinciile membre, precum și colaborarea pentru integrarea în procesele moderne din Europa. Euroregiunea DKMT (Dunăre-Criș-Mureș-Tisa) este o regiune europeană de colaborare transfrontalieră, înființată în 1997, între România, Ungaria și Serbia, aflată în sud-estul Bazinului Carpatic reprezintă de fapt centrul geografic al Europei și au un rol de coordonare şi implicare in realizarea programelor de dezvoltare europeana,determinant de stabilizare a zonei Balcani, fiind conceput ca un factor de integrare, stabilitate politică și pace în Europa. (Dar cine vrea razboi, mă nenorocitilor?)
Euroregiunea DKMT a fost concepută ca un spațiu pentru coabitare pașnică în spiritul respectului diversității minorităților etnice și a parteneriatului reciproc.
Colaborarea Regională şi Autoguvernarile Locale, au participat la deschiderea tradiţională a frontierelor dintre Serbia, Ungaria şi România, care este organizată tradiţional de către Colaborarea Regională DCMT.
Prin deschiderea tradiţională a frontierelor pentru cetăţenii din aceste trei ţări, a fost prilejuită trecerea liberă provizorie (!?) a punctelor de frontieră Kibekhaza-Beba Veche-Rabe.Cu acest prilej, Euroregiunea DCMT, arată că timpul a confirmat deplina motivare a ideii referitoare la o astfel de conexare a regiunilor vecine (!?) din cele trei state, totul în beneficiul cetăţenilor noştri.”
Dar nu e mai simplu, mai baieti, direct fara frontiere, in Uniunea Europeana? Nu voi ati facut ditamai gardul impotriva imigrantilor, tocmai aici!!
Comentariu