Klaus Iohannis și Laura Koveși, propagandiștii neîncrederii
Această nerozie nu este cu nimic mai puțin demnă de dispreț decât aceea a bărbatului care după ce-și găsește nevasta în pat cu amantul declară pe unde apucă, și întrebat și neîntrebat: „eu am totală încredere în ea”. Să fii sănătos, cornutule, e o rușine care te privește numai pe tine. Mândrește-te cu ea și pune-ți chiar un felinar roșu la poartă, să afle lumea că ai devenit om de afaceri. Cât despre voi ceilalți, gângavii, nu am de comentat decât atât: e o mare gogomănie să declari încrederea în cineva sau ceva ca obligație legală ori morală.
Iată două citate celebre despre încredere:
„Fii bine crescut cu toată lumea, dar intim cu câțiva. Și testează-i bine înainte să le oferi încrederea ta.” — George Washington
„Nu sunt supărat pentru că m-ai mințit. Sunt supărat pentru că de acum nu te mai pot crede.” — Friedrich Nietzsche;
DNA-ul și-a pierdut de mult încrederea noastră. Atâtea minciuni și mistificări, atâtea execuții politice cu dosare înventate, atâtea arestări preventive urmate de achitări ale instanțelor supreme, atâtea comportamente rușinoase, nedemne profesional, ale unor procurori, și, mai ales, atâta ipocrizie și agresivitate răzbunătoare din partea Laurei Kovesi. Culminând cu autoincriminarea domniei sale prin comportamentul arogant și abuziv privind prezența sa în sufrageria lui Oprea.
Și Președinția României și-a compromis grav credibilitatea în ochii românilor onești și fără patimi politice mutilante. Discursul despre penali, în condițiile in care însuși Klaus Iohannis, prin trecutul său cețos de investitor imobiliar, poate fi încadrat în propria definiție, prin calitatea de învinuit pe care a avut-o, oficial, la un moment dat, este printre cele mai auto-descalificante trișerii, la acest nivel, în fața propriului popor. Mai recent însă, sperând să-și scuze abuzul de limbaj cu penalii, încercând să scoată acest derapaj de gândire din zona declarațiilor sfidând grav Constituția, a reușit să cadă din lac în puț afirmând că prezumția de nevinovăție se aplică doar în justiție, în politică ea ne mai fiind valabilă.
Ce spui, Frantz? Pardon, Werner! Conform căror precepte? Poți cita un părinte prestigios, din panteonul științelor democrației și ale drepturilor omului, care să fi emis, înaintea ta, o astfel de enormitate?
Deci în politică, în această consacrată curvă din mecanismul funcționării unui stat, secantă prin natura „profesiei” sale cu promiscuitățile superlative ale ființei umane, tocmai în ea, unde acționează mincinoșii și turnătorii și poltronii cei mai venali ai societății, NU ar trebui să funcționeze prezumția de nevinovăție? Tu realizezi măi Frantz, sau Werner, sau Adolf sau Eduard ce oroare ai putut emite?
Tocmai că aici, în politică, în epicentrul mizeriei umane, mai mult decât oriunde altundeva, vinovăția (și nu nevinovăția) ar trebui demonstrată cu probele cele mai solide! Și nu lăsată la cheremul unor colportori corupți și iresponsabili. Iar demnitatea umană, onoarea individuală, atât de rare și neprețuite, ar trebui apărate cel mai abitir prin supremația prezumției de nevinovăție.
De ce se pulverizează statul dacă ne-am pierdut încrederea în DNA? Sau în Președinție? Ce, ne-am pierdut-o fără motiv? Adică e mai bine pentru țară să închidem ochii la abuzuri și minciuni evidente ale acestor două cariatide, mâncate de cari, decât să le demascăm putregaiul și să încercăm să le însănătoșim până când nu se prăbușește țara peste noi?
Mă uit seară de seară la caraghioșii ăștia de liberali (pe predecesorii cărora, o vreme, i-am creditat cu patriotism și bune intenții) și mă crucesc cât de sinucigaș – slugarnici pot fi. Ei îi dau într-una cu acest clișeu inept, care scoate poporul din minți: „trebuie să avem încredere în instituții”! În ce instituții măi strânsură de aduși de șele? În DNA-ul plagiatoarei 4% și a procurorului care paradește la cetățeni? În CSM-ul spălător de cadavre, care vrea să decapiteze Inspecția Judiciară și se face că nu vede insubordonarea anticonstituțională a procurorului general fată de ministrul justiției? Sau să credem în instituția reprezentată de Klaus Iohannis, acest om mare și integru, mai presus de orice bănuială că ar fi ceea ce singur a declarat odată că a fost: un învinuit?
Edificiile ruinate trebuie reconstruite din temelii. Ele nu au cum să se însănătoșească singure, mai ales dacă li s-ar acorda încredere după toate nemerniciile făcute sub protecția lor. Vedem ce se întâmplă cu ele acum, când suflul dreptății nu este încă suficient de puternic pentru a le pune la pământ: încearcă să-și conserve și conducerile și practicile. Prin intermediul unui comando de propagandiști mincinoși, în frunte cu cine? Cu exact cei care au sbminat încrederea populară în ele: cu Klaus Iohannis și Laura Kovesi. Acești propagandiști ai neîncrederii!
