Şapte trenuri au fost oprite luni dimineaţă între Predeal şi Braşov
Potrivit unui comunicat al CFR Infrastructură, un copac smuls de rafalele puternice de vânt s-a prăbuşit peste firele de contact şi a întrerupt alimentarea cu energie electrică
Potrivit unui comunicat al CFR Infrastructură, un copac smuls de rafalele puternice de vânt s-a prăbuşit peste firele de contact şi a întrerupt alimentarea cu energie electrică.
Şase trenuri de călători au staţionat temporar în gările Timişu de Sus, Dârste, Braşov şi Predeal, iar un tren a fost oprit între Dârste şi Timişu de Sus.
Echipele de intervenţie ale CFR au reuşit îndepărtarea copacului prăbuşit, iar după aproape două ore a fost repus sub tensiune firul de contact iar trenurile staţionate au fost treptat reînscrise în circulaţie.
Întârzierile au fost cuprinse între 40 şi 120 de minute.
Vifor Rotar