De ce o doare in cour pe d.na CO al OMW, cand...

De ce o doare in cour pe d.na CO al OMW, cand e citată de o Comisie a Parlamentul Roman

0 388
Subiectul este gros, tocmai bun de bășcălie: gazul românesc, lăsat de Dumnezeu românilor! În urmă cu peste 12 ani, acesta a fost vândut, în proporție de jumătate, împreună cu întreg petrolul românesc, companiei austriece OMV, de către unul dintre predecesorii dlui Tudose în fruntea guvernului, de altfel, coleg de partid: dl Adrian Năstase.
Vânzarea – numită „privatizare“ – a fost condiționalitate în primirea României în UE, parte integrantă a preceptului care a ghidat această primire: „vreți aderarea, dați economia!“. Bineînțeles, pe doi lei!
Nu știe nimeni cât bănet au scos austriecii în mod net din gazele cu pricina, dar, după zece ani, redevența din contractul de concesiune-privatizare expira.
În 2012, jocurile politice l-au adus la guvernare pe dl Ponta, un alt predecesor al dlui Tudose în funcția de prim-ministru și, la vremea aceea, tot coleg de partid. Când toată lumea îl căuta, cum era și firesc cu prilejul instalării, ce să vezi, dl Ponta – nicăieri!
Dânsul, vreo trei zile – primele trei zile de mandat – era  la Viena și nu la București!
 Ce-o fi căutat acolo? În ianuarie 2014, când expirau cei zece ani, s-a înțeles ce se-ntâmplase la Viena: s-a organizat să fie „uitată“ revizuirea (hai să-i spunem reînnoirea) redevenței.
Peste un arc de zece ani în timp, pupilul lui Adrian Năstase era și mai drăguț decât însuși Adrian Năstase cu austriecii! Dar, ca în reclamele TV, „și asta nu e tot“! Un alt predecesor al dlui Tudose, coleg actualmente în coaliția la guvernare, dl Călin Popescu-Tăriceanuconcesiona, pe ultima sută de metri de prim-ministru, unei companii canadiene, perimetre din Marea Neagră încă înainte de repartizarea acestora României de către Curtea Internațională de la Haga în litigiul cu Ucraina. După un timp, se află că s-au găsit gaze (românești) în perimetrele respective! Românești cu numele!… Perimetrele nu mai aparțineau românilor și nici măcar canadienilor, întrucât fuseseră vândute unor americani și unor ruși care aveau să devină producători de gaze din perimetre românești,… alături, bineînțeles, de austriecii de la OMV. 

  • Și acum, țineți-vă bine! Austriecii de la OMV, singurii care exploatau efectiv gaze cu numele românești la vremea respectivă, s-au plâns la UE că România nu îi lasă să exporte în mod liber gazele pe care le exploatează. Adică, gazele românești! Aș, românești! Și au cerut de la CE pentru România procedura de „infringement“! E tare, nu?! Deznodământul s-a produs pe vremea unui alt predecesor a dlui Tudose, singurul care nu a fost coleg cu acesta: dl Cioloș! UE a pus de îndată la dispoziția României fonduri speciale pentru finanțarea construcției unei conducte care, de la malul Mării Negre să ducă gazele OMV direct în Austria! E tare, nu?! Autorităților române nu le aparține niciun cuvânt în legătură cu destinația sau prețul acestor gaze!
  •  Oricum, conducta viza să ducă direct gazul în Austria și nu avea, cumva, în vedere aprovizionarea României! Nici măcar așa, în trecere!… E tare, nu?! Și, în timp ce se lucra de zor la conductă, iar la Palatul Victoria dl Grindeanu îl înlocuise pe dl Cioloș și, nu după mult timp, însuși dl Tudose l-a înlocuit pe dl Grindeanu, lovitură de la Budapesta: Ungaria decide ca onor, conducta care venea din România, mergând spre Austria, să fie oprită pe teritoriul maghiar! Faptul s-a produs oficial, dar dedesubturile n-au fost dezvăluite.

Din punctul de vedere al gazelor românești, ceea ce se cuvenea să facă România a făcut Ungaria! Bravos, Ungaria! Huo, România!
Să precizăm: la Palatul Victoria se afla dl Tudose! Acesta, băiat fin, n-a scos nicio vorbuliță! Mucles, cum s-ar zice! Nimic în vreo conferință de presă, nimic prin vreun interviu la Antena 3. Mormânt! Nicio bășcălie, măcar acolo, ceva, pentru fraieri!!!
Zău, dle Tudose, puțină bășcălie s-ar impune pe tema gazului! Subiectul este mai tare decât povestea răsuflată cu contul dumneavoastră…. bancar! ( lie Serbanescu )

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.