MI-E RUSINE SĂ FIU ROMÂN!

MI-E RUSINE SĂ FIU ROMÂN!

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Editorialele domnului Eminescu, din cadrul rubricii cu acelaşi nume, sunt fragmente extrase din articolele sale – apărute în publicaţiile Albina, Familia, Federaţiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) – şi din manuscrisele publicate postum.

MI-E RUSINE SĂ FIU ROMÂN!
Da – d-lor! – mi-e rușine să fiu român! Dar ce fel de român! Român care vrea a-și fi însușit monopolul, privilegiul patriotismului și-a naționalităței – așa român de paradă , mi-e rușine să fiu. Naționalitatea trebuie să fie simțită cu inima și nu vorbită numai cu gura.Ceea ce se simte și se respectă adânc, se pronunță arareori! Hebreii cei vechi n-aveau voie să pronunțe numele d-zeului lor! Iubesc poporul românesc fără a iubi pe semidocții și superficialitățile sale.

În suta a XV-a avanscena teatrului Universul este ocupată de români. Românii sunt poporul cel mai însemnat al Europei. Ioan și Matei Corvin în Ardeal, Banat și Ungaria, Mircea și Vlad Dracul în Țara Românească, Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare în Moldova.

Până în suta a șaptesprezecea sub Matei Basarab românii erau relativ unul din popoarele cele mai culte din Europa și incomparabil mai cult decât germanii sau ungurii, Tot astfel în suta a XV-a românii au fost unul din cele întâi popoare militare și războinice. Două state puteau să-i întreacă: Spania și Turcia.

Ca să aibă cineva o idee despre caracterul românilor, trebuie să ție seama de următoarele lucruri: De la 1220 și pân’ la 1818, românii n-au avut nici un fel de cod scris. Un obicei al pământului recunoscut de bunăvoie de toată lumea, dreptul consuetudinar – Jus valachale cum ii ziceau ungurii și polonii acestui complex de datine străbune – a regulat viața lor publică și privată în curs de șase secole.De la 1200 și pân-azi românii n-au avut revoluție politică.

Mișcările lor din Ardeal din secolul trecut se datoresc insuportabilității condiției lor sociale definită prin Unio trium nationum. A fost o izbucnire de răzbunare a unui popor prea apăsat, nimic mai mult. La 1848 ei s-au ridicat pentr-o cauză cu totul sfântă și legitimă: unitatea monarhiei și existența dinastiei de Habsburg.

În țările române n-a fost niciodată mișcare agrară.Codicile lui Matei Basarab și Vasile Lupu sunt mai mult de drept canonic, pentru regula clerului și pentru exercițiul poliției morale din partea sfintei noastre biserici.

Viteaz în războaie, muncitor și cinstit în timp de pace, grăitor de adevăr, glumeț și senin, drept și bun la inimă ca un copil, poporul românesc nu e capabil nici de trădare, nici de infamie.

 (Din manuscrisul 2257 – perioada 1866-1877)

 Miron Manega

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.