Securiștii nu-și servesc patria, ci se servesc pe ei înșiși!
Noua Securitate e vastă. Are fețe, voci, resurse și butoane fără număr. E centrată pe servicii, dar morbul ei trăiește pretutindeni: la CCR, la ÎCCJ, la DNA, în parchete și curți, în presă, în politică, în industrie, în agricultură, în companiile de stat, în educație, în sănătate. Acum, cînd cu scandalul Tudose, s-a văzut cum lucrează prin partide, însă materia ei fluidă e răspîndită în toată societatea.
Securitatea nu mai pretinde membrilor ei trageri de noapte și angajamente de turnător, ci doar lăcomie, subordonare și lipsă de caracter. Azi, ca să fii selectat securist e destul să fii canalie. 
Cînd vorbim despre Securitate, vorbim, de fapt, despre cea mai grea povară a statului și a națiunii, echivalentul unui credit împovărător, făcut prostește de întreaga țară la o bancă a înapoierii. Oriunde ți-ai roti privirea, dai de un român plătind dobîndă unui securist.
Securitatea sărbătorește aproape trei decenii de la reînviere și a început să-și scrie evangheliile. Cartea sfîntă a Securității trebuie să unifice legenda din anii comunismului cu realizările din prezent, iar apostolii din presă au început să-i redacteze minunile și să-i profețească pogorîrea din înalt asupra lumii civile.Moartea generalui de Securitate Iulian Vlad a fost plînsă cu patos biblic. 
Ziariști, analiști, oameni politici și de cultură i-au ridicat opera în slăvi, l-au numit „mentor” și „model”, „patriot” și „erou”, fără să ia în seamă dîra de sînge pe care a lăsat-o în urmă. Foștii ofițeri de Securitate Aurel Rogojan și Filip Teodorescu sînt plimbați cu hărnicie prin ziare și studiouri ca să povestească miracole din viața securiștilor martiri. Presa de insolvență scrie psalmi operativi cu înfocarea lui Saul din Tars, iar dintre televiziuni, doar Disney Junior și Minimax s-au abținut să-l dea pe Vlad între marii patrioți.
Operațiunea de repovestire a Securității e sincronizată cu asaltul noului val de securiști. Trecutul și prezentul se sprijină reciproc, fiindcă – nu-i așa? – a apărut ocazia. Ce spune, de exemplu, doctrina resuscitării? Spune că securiștii au fost și sînt, de fapt, patrioți, și că, dincolo de conjuncturile politice, Securitatea a acționat în interesul țării și al poporului. Nimic mai fals. 
Securiștii n-au fost și nu sînt patrioți. Ei au fost și sînt, invariabil, trădători. Securitatea a fost înființată de ruși – asta înseamnă că și-a trădat țara. Apoi, Securitatea a hăituit oamenii din interiorul țării – asta înseamnă că și-a trădat poporul. În 1989 și-a trădat comandantul suprem, pe Ceaușescu, iar acum, cînd se năpustește asupra PSD, își trădează partidul. Căci PSD nu e doar nepotul PCR, ci și tatăl adoptiv al fiilor Securității. Trădarea e identificatorul acestei organizații lacome și violente. E motorul ei molecular, esența ei organică.
Securiștii nu-și servesc patria, ci se servesc ei înșiși, după placul inimii, din averea ei. Nu-i servesc pe Iohannis sau pe Tudose, decît dacă se pot, astfel, servi de ei. Și nu sînt interesați de anticorupție, ci de profitul care le revine abuzînd de ea. Securiștii trăiesc din reorganizarea puterii prin răsturnarea sensului democrației. Se îngrașă din controlul distribuției resurselor, sifonarea banilor publici și extinderea permanentă a rețelei.
Cu unități de propagandă acoperite și agenți întreținuți de la buget, ei răstălmăcesc votul politic și pun în discuție reprezentativitatea populară. De vreo zece ani folosesc un cuvînt-cheie, „anticorupție”, așa cum altădată au folosit „liniște”, „privatizare”, „reformă” sau „integrare euroatlantică”.
Cuvintele sînt bune, direcțiile generoase, dar, la adăpostul lor, Securitatea lucrează mințile slabe. Le fură capacitatea de a discerne și, odată cu ea, banii, drepturile și libertățile.România e o țară înapoiată nu atît fiindcă are politicieni corupți, ci, mai ales, fiindcă vrea să scape de corupție cu ajutorul celei mai mari rețele de hoți.
Sursa: „catzavencii” – Doru Buscu este,probabil.ziaristul nr.1 al…disectiei „Epocii Basescu”
