CINE A FOST ESTE SI VA FI NOUA CONSILIERA DE LA COTROCENI! Cum le-o gasi…reshapate, frate, Her Klaus ?
Sandra Pralong (Sandra Marilyn Budiş), candidata ARD (PNŢCD) in 2012 pentru un fotoliu de senator în sectorul 3 al Capitalei, era preocupată, în decembrie 1989, să-i salveze pe securiştii lui Ceauşescu, mai exact chiar pe cei din Timişoara, oraşul-martir, acolo unde au fost mii de morţi şi de răniţi în timpul revoluţiei. Concret, Sandra Pralong dorea să-i salveze pe securiştii lui Ceauşescu scoţându-i peste graniţă “către Scandinavia”. Cel puţin asta afirmă un mare artist , Eugen Mihăescu, fost consilier prezidenţial, senator şi ambasador al României la UNESCO (după 1989),devenit celebru prin desenele sale din marile gazete internaţionale cum sunt “The New York Times”, “Time”, “Le Monde” etc., în volumul său de memorii, “Între linii”. În decembrie 1989, în ajunul Crăciunului, o parte dintre românii din New York urmăreau cu sufletul la gură evenimentele din România şi se frământau cum ar putea să-i ajute pe cei din ţară. Iată ce scrie maestrul Eugen Mihăescu despre ceea ce o frământa aprig pe Sandra Pralong-Budiş, în decembrie 1989, la New York.
“În ajunul Crăciunului am fost invitat împreună cu Mihai Botez acasă la Sandra Pralong. (…) Acolo am întâlnit două cucoane scorţoase, două mături îngâmfate. Una din ele, din câte am înţeles, era reprezentanta unei organizaţii pentru drepturile omului la ONU. Conversaţia a alunecat rapid către evenimentele din ţară. Eu am profitat ca să o întreb pe Sandra ce-i cu cele două individe nesuferite.
– Mă voi duce cu ele, cât de curând, în România, mi-a răspuns ea. Am aflat că la Timişoara securiştii sunt vânaţi sau reţinuţi, torturaţi şi batjocoriţi. Trebuie să vegheze totuşi cineva ca drepturile lor să fie respectate şi să organizăm ieşirea lor din ţară către Scandinavia.”
Dupa prima sa „peripetie” de consilier prezidential ,sub presedintia Constantinescun iat-o in anul 2012, pe Sandra Pralong-Budiş, in rol de ţărănista de tip “nou” pentru un fotoliu de senator în sectorul 3. Afirma ritos că a intrat în cursa electorală sub pulpana lui Băsescu din partea PNŢCD pentru a păstra vie memoria lui Corneliu Coposu, aşa cum afirmă si într-un interviu electoral din “România liberă”: „Este un partid sfâşiat în care mă aflu din două motive: întâi memoria lui Corneliu Coposu (sa mori tu?) trebuie păstrată vie, pentru ca niciodată românii să nu mai fie umiliţi, minţiţi, furaţi şi nedreptăţiţi cum au fost în comunism şi în al doilea rând pentru că e inadmisibil ca România rurală să fie lăsată la marginea istoriei. Iau foarte în serios cuvântul «ţărănist» din PNŢCD”. (!!!)
Sandra Pralong uită că şeful ei, Traian Băsescu, a contribuit, aproape decisiv, la începutul degringoladei PNŢCD atunci când i-a şantajat pe Ion Diaconescu şi Emil Constantinescu cu demisia sa din guvern şi cu ieşirea PD-ului din coaliţie dacă nu-l înlătură pe premierul Victor Ciorbea. Dacă tot ia „foarte în serios” cuvântul ţărănist, se pune întrebarea de ce nu a candidat, spre exemplu, în… Teleorman, unde, alaturi de… Dragnea sunt foarte mulţi ţărani pentru care americano-elveţiana Sandra poate ar fi putut să facă ceva. Dar, a ales sectorul 3, unde nu sunt decât ogoarele nearate ci betonate, pe bani foarte mulţi, „cultivate” de fostul primar portocaliu Liviu Negoiţă?!
Până una-alta, candva frumoasa “ţărănistă”, ratand candidatura sub stindardul lui Traian Băsescu, confirmă in timp grija ei pentru soarta foştilor securişti, după cum spune Eugen Mihăescu, mai ales că fostul preşedinte a avut şi el… relaţii bune cu “Scandinavia” în afacerea “Flota”. Mai exact, cu firma norvegiană Klaveness Group din Oslo. Evident, fără a fi fost deloc, dar deloc, securist, colaborator, informator, turnător, spion, CI-ist!