Evoluţia demografică din Transilvania, înainte și după Marea Unire din 1 Decembrie 1918

Sub regimul românesc a crescut și populația orașelor Transilvaniei, de exemplu Brașovul avea în anul 1910 – 41.056 locuitori, 1930 – 59.232 locuitori, iar în anul 1940 – 91.000 locuitori. Între anii 1787 – 1910, prin urmare în 123 ani, Brașovul a sporit cu 22.938 locuitori, de la 1910 la 1930, prin urmare în 8 ani de regim unguresc din care 4 ani de război și 12 ani de regim românesc, acesta a sporit cu 18.176 locuitori, iar în următorii 10 ani de regim românesc (1930 – 1940) Brașovul a sporit cu 31.868 locuitori.
Clujul în anul 1910 a avut 66.000 locuitori, în anul 1920 populaţia era estimată la 60.000 locuitori, iar în anul 1930 trăiau în Cluj un număr de 100.844 locuitori.

Populaţia din Oradea a crescut în anul 1930 faţă de anul 1910 cu aproximativ 18.000 locuitori, Timişoara cu 18.000, Satu – Mare cu 17.000 locuitori, Turda cu 6.000 locuitori, Arad cu 10.000. În majoritatea cazurilor această creştere reprezentând 25 – 40% din populaţia oraşelor respective în anul 1910.

În condițiile în care populația rurală a Transilvaniei a fost formată în anul 1910, după cum rezultă de mai sus, din 81,2% români, autoritățile maghiare au căutat ca sporul de populație din orașele din Transilvania (cu excepția celor din comitatele Odorhei , Ciuc și Trei Scaune) să nu fie alimentat de populația din împrejurimile orașelor.
După anul 1918, sporul populației românești din orașele Transilvaniei s-a datorat, în primul rând, după datele din statisticile existente, din afluxul treptat al populației românești provenite din împrejurimile acestor orașe. (A se vedea Jinga Victor, Probleme fundamentale ale Transilvaniei, pag. 251 – 275).

Fără a intra în amănunte pe aceste subiecte, de remarcat faptul că dacă populația rurală din Transilvania era formată din 81,2% din români în anul 1910, din suprafața însumată a moșiilor de peste 1.000 jugăre conform unei statistici din anul 1916, 93, 7% din această suprafață a aparținut maghiarilor și 4,8 % românilor, iar din suprafețele însumate a moșiilor de la 100 până la 1.000 jugăre, 81,1% din aceste suprafețe au aparținut maghiarilor și 13,7% românilor. (Vezi Oberding Jozsef Gyorgy, Az Erdelyi Agrarreform, 1930, pag. 6).

Înainte de anul 1918 au fost în orașele Transilvaniei numai cinci licee cu predare în limba română (Brașov, Blaj, Beiuș, Brad (ultimul numai cu patru clase, iar cel de la Beiuș a avut de la sfârșitul secolului al XIX-lea numai ciclul inferior în limba română) – toate aparținând Bisericilor românești, Năsăud – fundațional grăniceresc, nici unul înființat după încorporarea Transilvaniei la Ungaria din anul 1867), în primii ani după anul 1918, în orașele Transilvaniei s-a ajuns la 43 licee românești. ( Vezi Țara noastră 6 / 19 noiembrie 1922).

Dacă înaintea de anul 1918 nu exista nici o școală industrială în limba română în orașele Transilvaniei și numai o școală comericală (confesional ortodoxă la Brașov), după anul 1918:
„Luând în cercetare numai 4 judeţe învecinate una cu alta: judeţele Sibiu, Alba, Târnava-mică şi Târnava mare, găsim nu mai puţine decât 7 scoale comerciale de stat. la Sibiu câte o şcoală sup. de comerţ pentru băieţi şi una pentru fete; în Sălişte (jud. Sibiu) o şcoală sup. de comerţ pentru băieţi; Alba-lulia, şcoală comerc. sup. pentru băieţi; în Mediaş şcoală superioară de comerţ pentru băieţi şi în Blaj, câte o şcoală sup. de comerţ şi pentru fete. Ultimele două deschise în timpul din urmă şi adăpostite în edificii proprii pompoase, construite în stil românesc.”(Sursa bibliografică: Revista Economică 30 / 1931).
Numărul total al școlilor medii (secundare) cu limba de predare română din Transilvania, au ajuns la 102 în primii ani de după anul 1918.

Iulius MUREȘAN

http://sibiu.justitiarul.ro

Share on Facebook

Tweet

Follow us