Ridicol! Un conflict politic local boicotează construirea Aeroportului?

Ridicol!
Un conflict politic local boicotează construirea Aeroportului?

0 494
În fata presei, președintele Adrian Veștea a ținut sa ne reamintească că dorește construirea Aeroportului prin eforturi proprii. Adică se aplică exact strategia lui Aristotel Cancescu care a refuzat investitorii (???) in favoarea unor credite (!!!). Va reamintim regula cunoscuta la nivel national – din bani europeni sau bani privați nu se poate fura, din banul public …adica din credite, cât cuprinde.
Dl Veștea este tranșant legat de finantarea aeroportului prin contractarea de noi credite, având în vedere că anul trecut s-au restituit, ca necheltuiti, mai mult de zece milioane de euro, iar Consiliul Judeţean Braşov se poate îndatora, respectând prevederile legale.
Revenind la nenorocitul de blocaj, la prima vedere suntem tentați să credem că la mijloc ar fi nemernica de birocrație. Lucrurile nu stau asa, precum nu stau nici cum vrea să ni le „vândă” presedintele vremelnic al CJ Brasov. E clar ca acestor sefi (primari, președinți etc.) – numarul prea mare de mandate pe persoana – ne dăunează grav noua, cetatenilor!

Ce dorește sa mai știm dl Veștea?
Blestemata de blocare se referă la Etapa a III-a – „Execuţie cale de rulare Alfa, platformă de îmbarcare debarcare şi extindere a reţelelor de canalizare şi drenaj”.  Valoarea estimată a lucrărilor este de 35 de milioane de lei (7,7 milioane de euro), fără TVA, iar durata lor este de patru luni. Si aceste lucrări vor avea soarta celor executate până acum: pana la finalizarea investitiei (dupa anul 2021 conform Studiului de fundamentare) vor ajunge in stadiul de degradare, precum pista aeroportului.
Iată ce a declarat Adrian Veștea:
Dezvăluire bombă! Primarul PSD de la Ghimbav boicotează construirea Aeroportului„În urmă cu două săptămâni am deschis ofertele pentru Aeroportul de la Ghimbav. Sunt șase oferte.  Am început pregătirea Planului Urbanistic Zonal şi încă din 30.10.2017 am depus toate documentele către Primăria Ghimbav, prin care am cerut un aviz de oportunitate. Din păcate, a trecut termenul legal şi nu am primit niciun răspuns, iar din 25 ianuarie am informat despre această situație la instituția prefectului. S-a depășit termenul instituțional prevăzut de lege, deși exista posibilitatea pentru a rezolva această birocrație și mai repede, având în vedere despre ce obiectiv este vorba. Nu sunt un om conflictual, dar dacă această investiţie este blocată de comportamentul unor colegi, voi acţiona instituţional pentru a debloca această stare. Pentru că astăzi nu îşi mai au loc aceste orgolii nejustificate. Vom vedea ce se întâmplă în perioada următoare”.
Să traducem spusele numărului 1 din CJ Brasov. În spatele blocajului nu ar fi altceva decât un conflict local apărut între primarul PSD Dorel Toma și viceprimarul liberal Ionel Fliundra. Ca orice primar care poate multe, acest Toma ar bloca aceasta investiție, din prea multă simpatie față de liberali.

Vlad T.

 

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.