La Djuvara este o fantezie totală, lipsită de orice subtilitate, mai bine exprimată categorial de Țuțea: „Bate câmpii!”
Luna trecuta, 25 ianuarie, a trecut la cele veșnice Neagu Djuvara, fost diplomat și scriitor român în vârstă de 101 ani. Ca vietzas,este o performanta rara! Poate cea mai importanta… Deși activitatea domniei sale și povestea vieții sale este remarcabilă, mass-media l-a prezentat ca fiind, în primul rand, un istoric. N-a fost! În realitate, Neagu Djuvara nu a scris despre istorie decât spre finalul vieții, mai precis după 1990, iar argumentul conform căreia este istoric, doar pentru că a absolvit candva un master de filozofie a istoriei,chiar nu stă în picioare… Iată mărturiile a trei istorici despre calitatea de istoric a lui Neagu Djuvara:
1. De departe, teza prin care Neagu Djuvara a devenit cunoscut opiniei publice a fost despre „originea cumană”(!!) a întemeietorului Țării Românești. Volumul „Thocomerius – Negru vodă. Un voievod de origine cumană la începuturile Țării Românești”, Ed.Humanitas 2007, a făcut ceva vâlvă la vremea respectivă. Replica a venit din partea medievalistului Matei Cazacu, prestigios istoric francez de origine română, în volumul „Ioan Basarab, un domn român la începuturile Țării Românești”.
Medievalistul considera că volumul său „este, înainte de toate, o replică întru apărarea istoriografiei românești mai vechi și mai noi, pe care Neagu Djuvara o desconsideră, ba chiar o calomniază în bloc și fără nuanțe începând cu Hașdeu, Onciul, Iorga și Gh. Brătianu până în zilele noastre. Ea este apoi o reașezare a problemei – întemeierea Țării Românești la cumpăna secolelor 13 și 14 – cu toate premizele și consecințele ei imediate pe terenul solid al documentelor, câte cunoaștem până astăzi”. Acesta mai spune că „Părerile amatorilor, oameni (probabil, uneori) de bună-credință, dar fără formație științifică în domeniu, trebuie să rămână în domeniul lor, science fiction”.
Matei Cazacu demontează până și… „originalitatea” afirmațiilor lui Neagu Djuvara:Pentru ca teoria nu este nouă, a fost preluată,fara citare, de la niște istorici unguri ai începutului de secol XX.
2. Un alt istoric foarte critic cu Neagu Djuvara a fost Alex Mihai Stoenescu, cercetător al Academiei Române și scriitor. Într-un interviu acordat în 2017, Stoenescu spunea că ”operele” lui Neagu Djuvara, ca și ale lui Lucian Boia, „Nu sunt cărți de istorie. Conțin multe falsuri istorice, manevrate pentru a specula incultura. Sunt opinii libere, eventual eseuri pe subiecte de istorie. Ele se încadrează unui curent politic de propagandă negativistă și antinaționalistă care vrea să schimbe percepția despre identitatea națională românească („depășită”, „marginală”, „provincială”, „ficționară”, „mitologică”), pe care autorii nu și-o asumă, în favoarea unei identități europene generale în care elementele identitare românești să dispară și România să fie un grup de regiuni culturale diferite, aparținând de fapt altor spații: Transilvania, Ungariei și Occidentului; Moldova Ortodoxiei răsăritene, Muntenia balcanismului, poporul român devenind doar o limbă locală, ca accident istoric”.
Mai departe, acesta continuă spunând că volumele respective „sunt acumulări de falsuri istorice pe care cititorul neavizat nu le observă, ceea ce se speculează fiind incultura lui domenială. La Djuvara este o fantezie totală, lipsită de orice subtilitate, mai bine exprimată categorial de Țuțea: „Bate câmpii!” Profesorul Matei Cazacu l-a făcut praf si într-o carte specială, pe care istoricii o citesc râzând :, ” bătrânul, care își speculează senectutea ca și cum ar reprezenta o autoritate culturală, fiind pur și simplu ilar”.
Cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București, apoi la Centre National de la Recherche Scientifique, Paris, conferențiar la Sorbona și la Institut National des Langues et Civilisations Orientales INALCO, Paris. Autor a peste o sută de studii științifice, printre cele mai recente volume: L’Histoire du prince Dracula en Europe centrale et orientale au XVe siècle, Geneva, 1988 (reed. 1996 și 2006); Au Caucase. Russes et Tchétchènes, récits d’une guerre sans fin (1785-1996), Geneva, 1998; Histoire des Slaves orientaux. Bibliographie des sources historiques traduites en langues occidentales (Xe siècle -1689), Paris, 1998 (în colaborare); The Story of Romanian Gastronomy, București, 1999; Des femmes sur les routes de l’Orient. Le voyage à Constantinople aux XVIIIe-XIXe siècles, Geneva, 1999; Basarabia, pământ românesc disputat între Est si Vest, 2 vol., București, 2001 (în colaborare); Minuni, vedenii și vise premonitorii în trecutul românesc, București, 2003; România interbelică, București, 2004; Dracula, Paris, Éditions Tallandier, 2004 (Premiul Thiers al Academiei Franceze); Gilles de Rais, Paris, 2005; România la 1900, București, 2007; Un État en quête de nation. La République de Moldavie, Paris, 2010 (în colaborare); Frankenstein, Paris, 2011 (în colaborare).