Scuzele lui Claun Iohannis
Scriu cu tristețe aceste rânduri. Am tot sperat că avem un președinte mai valoros decât aparențele, mai subtil decât ne-a lăsat să îl percepem. M-am iluzionat cu faptul că stângăciile și comportamentul său jemanfișist nu vin din străfunduri cromozomiale ci dintr-un plan ticluit anume pentru o luptă grea. Am nutrit nădejdea ascunsă că, în viziunea domniei sale, lucrul bine făcut înseamnă, pe lângă răbdare și perseverență, și o anume șiretenie concentrată pe adormirea vigilenței adversarului și scoaterea lui din joc fără prea multe pagube colaterale. Adversarul fiind, evident, sistemul ocult, statul paralel.
Vineri toate aceste prezumții optimiste s-au făcut cioburi. Ele deveniseră oricum extrem de casante după multele ezitări și bâlbe prezidențiale din ultima vreme dar ieri barda reacțiilor necontrolate ale domnului Iohannis le-a pus definitiv la pământ.
De obicei claunii sunt pe dinăuntru oameni normali și pe dinafară, pentru spectacol, manechine grotești, cu vestminte caraghioase și peruci ciufulite. Ieri domnul președinte a fost exact pe dos: la aparențele de scenă om serios, îmbrăcat la patru ace, bronzat, frizat, declamativ, iar pe dinăuntru în fibra lui profundă, de un caraghioslâc involuntar și de un ridicol absolut devastatoare.
Ieșirea prezidențială, cu atacuri de o bădărănie suburbană la adresa delegației PSD aflată în vizită la Tel Aviv în urma unei invitații oficiale primită de la cei mai Inalți demnitari ai statului Israel, a fost un fel de aruncat cu ouă clocite în imaginea propriei țări. Cam cum își spală neamurile proaste rufele murdare în public.
Asta mai treacă – meargă. O probă de neaoșism inferior din partea cuiva ce se revendică de la o stirpe superioară.
Să declari, însă, din pizmă rudimentară față pe Dragnea: „Cine ştie ce înţelegeri secrete face cu evreii”, este o gafă uriașă, cauzată strict de prostie. Nu există scuză pentru așa ceva! Nu poți s-o pui nici pe seama neatenției ori a grabei, nici pe seama vreunei traduceri interpretabile. Este prostie în formă pură, scăpată tropăitoare și elefantină în rezervația marilor sensibilități istorice.
Acesta este adevăratul Klaus Iohannis: un Claun Iohannis. Care provoacă lacrimi, unora de râs altora de plâns, prin ignoranța și tembelismul ieșirilor sale intempestive.
Acesta este adevăratul Klaus Iohannis: un mălai mare comod, indolent, superficial, neglijent cu consecințele. Mulțumită căruia, prin comparație, Liviu Dragnea începe să semene tot mai mult cu un adevărat bărbat de stat.
Nu am scris despre anunțul făcut de Liviu Dragnea cu o săptămână în urmă privind intenția guvernului PSD – ALDE de a muta ambasada României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Nu am scris, pentru că nu mă consideram suficient de bine informat pe acest subiect. În plus, primele mele impresii despre o astfel de decizie erau contradictorii: pe de o parte mi se părea o poziționare care ascunde multe riscuri, pe de altă parte simțeam cu vie satisfacție că, după multă pasivitate neproductivă, România s-a hotărât, în fine, să dea și ea dovadă de o necesară personalitate politică.
Nici acum nu mi-e foarte clar dacă e bine sau rău, pe termen lung, să fim printre promotorii unei astfel de zgâlțâieli periculoase într-o zonă a lumii burdușită de praf de pușcă. O clarificare, însă, tot am obținut după gafele de ieri, în cascadă, ale lui Klaus Iohannis: prin mutarea lui, profund surprinzătoare, Liviu Dragnea l-a ridiculizat pur și simplu pe președinte. Și i-a pus într-o crâncenă încurcătură pe sprijinitorii acestuia.
Brusc, tabăra Iohannis e obligată să aleagă între unul dintre cei doi parteneri de bază ai săi până de curând: între SUA și UE. Căci, e clar, rezervele lui Iohannis i-au fost transmise, prin plic, de la Berlin, iar expunerea lor belicoasă de ieri, atât de stângaci împachetată, atât de iresponsabil livrată opiniei publice, restrânge dramatic marja unor negocieri calme.
Faptul că, în ciuda aroganței lui ariene, Klaus Iohannis s-a precipitat, după nici două ore de la gafă, să-și ceară scuze, public, demonstrează efectul devastator al gafei sale (o adevărată nucleară) și caracterul de plastilină al personajului. Mă întreb cine l-o fi sunat să-l învețe să se grăbească atât de tare, să-l avertizeze că fiecare secundă de întârziere înseamnă amplificarea fisiunii deci consecințe negative incalculabile.
Scriind finalul acestui articol, aflu despre declarația de presă din această dimineață a președintelui prin care anunță că îi retrage sprijinul politic doamnei prim – ministru Viorica Dăncilă. Mai mult, cere demisia acesteia.
Înțeleg: domnul Iohannis e nervos. Probabil că în ultimele 24 de ore și-a primit la bobârnace din toate direcțiile de-i vâjâie capul. Totuși, astfel de gesturi sterpe, din partea unui președinte, denotă multă slăbiciune și lipsă de viziune. Căci dacă doamna Dăncilă nu-și va da demisia (și nu și-o va da), domnul Claun va mai primi o frișcă în față și un liliac în freză.
E clar că s-a declanșat un război fără menajamente între Klaus Iohannis și Liviu Dragnea. Aștept cu interes reacțiile partenerilor internationali, strategici sau nu, ai României.
E un război în care serviciile secrete sunt implicate din greu. Nu doar cele românești.
Cred că garanțiile primite de Liviu Dragnea din partea Israelului vor cântări mai greu decât suportul berlinez pentru Klaus Iohannis.
