Cine reface „echipele morții lente” a României !? Ignorarea consecințelor istorice de care suferă ideologii naţionalişti ai poporului ungar!
În Hungaria de astazi mişcarea revizionistă este la fel de evidentă în prezent ca şi pe vremea când, între cele două războaie mondiale, Liga Revizionistă lucra mână-n mână cu guvernele fasciste din Ungaria horthystă. Guvernul de astăzi al Ungariei, aflată în pragul declansarii crizei economice şi în plină derută socială, are nevoie de o diversiunea iredentistă la Tusnad, iar mişcarea revizionistă are nevoie de un guvern care să-i i ducă la sfârşit politica.Legătura cercurilor guvernamentale cu mişcarea revizionistă ,condusa chiar de Orban , este asigurată prin parvenirea revizionostilor în posturi de conducere. O serie desecretari de stat, directori şi directoraşi, ocupă, în acelaşi timp, funcţii importante în cele mai virulente organizaţii iredentiste, sau în formaţii pararevizioniste.
„Profesioniştii”politici si sfetnicii apropiati ai micului diktator local Orban Viktor proveniţi din neant politic al revizionismului horthyst , au o pronunţată predispoziţie spre o politică externă aventuroasă. Cauza acestei situaţii, care se manifestă în politica internă a guvernanţilor de azi ai Ungariei, este „ignorarea consecintelor istorice” de care suferă ideologii naţionalişti ai poporului ungar. Acest refugiu în istorie este o maladie generalizată astăzi pe frontul culturii ungare şi altoită cu specialităţi iredentiste, precum „descălecarea spirituală” cu încărcătura ei de nostalgie artificială pentru teritoriile unite statelor naţionale, are un important impact asupra educaţiei tineretului ungar. Prezenţa acestui „surogat” existenţial în viaţa publică a Ungariei explică, în mare măsură, aplicaţia pentru iredentism a oamenilor politici şi de cultură ungari.
Mecanismul funcţionează cam în felul următor: pepiniera revizionistă este întreţinută printr-o cultivare cvasi patologică a trecutului istoric „glorios”, care este pus veşnic în contrast cu „tragedia” de la Trianon, de unde necesitatea unei „legitime”… reparaţii. Productul uneia astfel de educaţii, puse în poziţie de politizare, sau, de guvernare, nu poate concepe o evoluţie politico-economică moderată, reală a Ungariei şi se cramponează de anacronica şi schizofrenica reclădire a imperiului Sfântului Ştefan. Visul lor secret este reeditarea, printr-o „descălecare” în condiţiile secolului XX, a politicii triburilor türcice, Numai astfel se explică fanatismul tragi-comic al iredentiştilor şi sub acest aspect trebuie calificate„trucurile” cu spiritualizarea hotarelor,prin colonizarea culturală şi, în general, dorinţa Budapestei de a integra minorităţile maghiare în marea familie… viitoare de...unire spirituala a circa 15 milioane de virtuali unguri din Europa, o familie internationala preluată recent în antrepriză de premierul Orban Viktor
N-ar fi complet tabloul dacă n-am consemna prezenţa, în opinia publică serioasă din ţara vecină, a unor oameni de ştiinţă mai lucizi, mai realişti. L. Nagy Zsuzsa, spunea inca in urma cu aproape 3 decenii la o conferinţă ştiinţifică, organizată de Institutul de ştiinţe Istorice al Academiei Ungare, cu ocazia aniversării, a 70 de ani de la tratatul de la Trianon: „Nu putem intra în Casa Europei atât timp cât societatea ungară, pătimaşă, crede că interesele Ungariei pot fi apărate cu argumente sau metode care au dat faliment în cursul istoriei”. Să trecem, acum, la manipularea de către Budapesta a minorităţilor maghiare de la noi, sau, cu o expresie mai la modă, la teleghidarea lor.
Canalul de comunicare prin care Ungaria manevrează minoritatea maghiară din România incepe cu UDMR . Aceasta organizatie fals civila este pe fatza un partid politic ticalos – ascuns sub bune intentii ale parlamentarismului …romanesc!! îşi are structurile organizatorice, o parte moştenita de la fosta coloana a cincea iredentistă, care a funcţionat cu succes în România intre cele două războaie mondiale…si a fost refacuta de „echipele mortii lente a Romaniei „(!?).
„Polul”ofensivei maghiare este astăzi întărit de un adevărat cartier general alcătuit din intelectualii secui şi maghiari, refugiaţi sau emigranti din România. Cunoscători direct ai stărilor din Transilvania şi hiperalergici la tot ceea ce este românesc, aceşti copii ai revizionismului, adoptaţi de Budapesta, asigură,provocator , dezinformarea… societăţii ungare despre situaţia „tragică” a fraţilor din România şinu au nici un scrupul când este vorba de instigarea si înstrăinarea secuilor şi maghiarilor de societatea românească. Ei sunt, în acelaşi timp, capii celor cărora le insuflă, zi de zi, loialitatea faţă de Ungaria Sfântului Ştefan şi-i instruiesc pentru recucerirea …treptata a istoricului, candva ” Tinutului Secuiesc”. Acest presupus ” scop” al natiunii maghiare , anuntzat cu nerusinare explicit de catre Viktor Orban chiar in nucleul iredentist de la Cluj-Napoca este constituit din „executanţii” centralei de la Budapesta, amplasaţi într-un mediu uneori susceptibil la instigaţii.Depistarea si devoaluarea cestor nuclee este desigur treaba organelor competente, dar veghea romaneasca este şi ea necesară pentru observarea, la timp, a unor semne neobişnuinte… din partea „tarii vecine si prietene” !! Este bine sa i se reaminteasca lui Orban Viktor ca…”sfătuirea şi dirijarea secuilor şi maghiarilor de la noi este misiunea organizaţiilor politice şi a reprezentanţilor aleşi de ei în mod democratic.,aici in Romania.
Teoretic – si de ce nu, practic – pe aceşti conducători politici ai secuilor şi maghiarilor din Romania trebuie să-i conducă loialitatea faţă de patria română şi dorinţa sinceră de bună convieţuire cu poporul român. Aceia care se vând iredentei sunt, în ochii noştri, trădătorii adevăratului interes al minorităţii maghiare şi duşmani ai României. Noi nu am uitat de „rongyos garda” (garda zdrenţăroasă) – formaţie horthystă paramilitară de teroare şi sabotaj – şi nu am uitat cum a fost subminată Slovacia de Sud în perioada premergătoare ocupaţiei ei de către trupele horthyste. (Cu toate că datele problemei sunt astăzi diferite, ii avertizăm cu toata severitatea pe cei ce umblă cu astfel de gânduri si incalca Legea romaneasca!).
În situaţia secuilor şi maghiarilor din România nu există decât o singură „logică existenţială”: cea mai bună convieţuire cu românii. Pe noi ne-a caracterizat intodeauna sentimentele reale de prietenie şi respectul faţă de aceia care se declara prietenii noştri şi care ne respectă, la rândul lor! Noi credem că drepturile şi îndatoririle trebuie să fie aceleaşi pentru toţi,inclusiv pentru cei aproape 500.000 de cetateni romani de toate varstele care provin din familii mixte !!.
Românul nu-i „respinge” pe concetăţenii săi, fie ei de orice etnie sau naţionalitate, atât timp cât aceştia vor să trăiască în pace şi bună înţelegere, în patria lor comună, România.Această ţară se numeşte România pentru că este patria comuna si matca natala a peste 23 de milioane de cetăţeni,dintre care mai mult de 90% sunt români. În consecinţă, este un stat naţional şi nicidecum multinaţional.Iar Transilvania, uzurpată de la începutul acestui mileniu de regalitatea ungară, a fost locuită, din timpuri străvechi, de români sau de strămoşii lor, care, totdeauna, au fost majoritari pe aceste meleaguri. Când, după secole de viaţă de sine stătătoare, precum şi numai de 51 de ani de ocupaţie ungară, Transilvania s-a unit, în 1918, la patria mamă, erau aici, chiar conform statisticii ungare incomplete şi măsluite, aproape trei români pentru fiecare maghiar. Oricare ar fi istoria scrisă de ei, de revizionistii unguri adica, cu privire la Transilvania, ea a fost intodeauna si este covârsitor românească prin locuitorii ei de baştină aflati în majoritate absolută în toate timpurile, prin tot ce este edificat aici, prin tradițiile nemuritoare ți mai ales prin omenia românilor.
Prof. Lendvai Pal