Cum a apărut antiromânismul, ca politică de stat !
Anti-românismul, adică adversitatea sistematică, „defalcata pe felii” față de interesele națiunii române, este un fenomen extrem de periculos care de ceva vreme produce „politici și strategii de stat” de inspiratie johannista. Nu mai este de mult o atitudine subiectivă, a unor indivizi izolaţi, marcați de incidente din propria biografie, prin care își motivează adversitatea față de comunitatea românească.
Anti-românismul a devenit un fenomen care are pretentia ca „genereaza”, vezi Doamne, politici şi strategii de stat. De acest adevăr trist și jenant – dar extrem de periculos – trebuie să se pătrundă mintea oricărui tînăr care probabil încearcă astfel să priceapă trecutul românesc și să imagineze viitorul nostru.
Combaterea și contracararea acelui nou ” model ” de anti-romanism trebuie să intre în preocupările curente ale fiecărui cetățean lucid, conștient de statutul său, de menirea sa. Dar si a serviciilor de falsa „specialitate”!
Grija cea mai mare trebuie arătată faţă de anti-românismul de fatzada „instituţionalizat” de formatiuni politice candva istorice cum este PNL sau noile facaturi politice precum USR; PMP; Partidul Diasporei; Partidul MUIE psd , care generează tot felul de strategii… bine susţinute financiar şi logistic. Din pacate, nu sunt menite să preintampine subminarea intereselor de orice fel ale românilor, ale statului român. În spatele acestor strategii se vede pe fața, ca au aparut grupuri de interese atât din interiorul Ţării, cât şi din afara României…
Si nu e o gluma cand amintim ca sunt parca desprinse – daca nu copiate – din spectrul de infuenta a maidanului ucrainean !! Identificarea şi contracararea acestor grupuri nu poate fi lăsată numai în sarcina instituţiilor statului ,oricat de specializate în acest sens… Acţiunea politică,dar cinstita a partidelor, a liderilor politici, a organizaţiilor non guvernamentale, a persoanelor particulare, a liderilor de opinie, poate fi mai eficientă în multe cazuri.
E timpul să elaborăm o strategie naţională de combatere şi contracarare a anti-românismului?
Da, neaparat DA, pentru ca o asemenea strategie publica lipseşte în momentul de faţă, dintr-un motiv pe care trebuie să-l conştientizăm cu maximă seriozitate, în regim de urgență: în decembrie 1989 în România au fost „implementate” radacinile unor regimuri de guvernare… inclusiv anti-românească. Acest fenomen anti-românesc s-a statornicit, indiferent cine guvernează azi. Combaterea anti-românismului trebuie să înceapă prin demascarea caracterului anti-national, trădător de Ţară şi de Neam,nu doar al guvernărilor de care am avut parte după 1990, dar si nominal, al guvernantilor, inclusiv al prestaţiei anturajului apropiat al celor trei fosti preşedinţi. Nu trebuie urmărită neapărat vinovăţia penală a celor acuzaţi.
Mulţi dintre ei au participat la ruinarea Ţării din prostie şi incompetenţă, din lăcomie sau şantajaţi. Mai importantă decât stabilirea vinovăţiei estetrecerea celor implicaţi pe o linie moartă a vieţii noastre publice, punerea lor în situaţia de a nu mai putea face rău cuiva. Combaterea anti-românismului nu trebuie să producă victime nevinovate. A scoate pe cineva din funcţii de decizie, de guvernare, de răspundere politică, pentru vina sau suspiciunea întemeiată de a fi participat la realizarea unor proiecte şi politici anti-româneşti este un gest de legitimă apărare a societăţii româneşti. De ce? Pentru ca s-au vandut o treime din padurile tarii si 40% din terenul agricol, pentru ca se pun la cale ultimele mari „privatizari” incepand cu marile centrale electrice si hidrocentrale, pentru ca se cer fara rusine, accize ridicol de mici bogatiile subsolului si noile pungi pe petrol si gaze !
Aici i-a deranjat Dragnea, de – asta ii cer capul …in strada! Numai aplicarea unor sancţiuni penale pentru furt din avutia tarii, poate genera asemenea situaţii. Iata cât de imperios necesară este ca în România să funcționeze o justiție corectă și independentă. Problema poate cea mai grea este pusă de cei care contestă realitatea anti-românismului ce trebuie impus prin Lege, ca fenomen cu urmări grave în viaţa noastră de toate zilele.
Aveam cunoştinţă de anti-românismul, să zicem, al unor teorii istorice, susţinute de unii „specialiști” împotriva bunului simţ şi a numeroase argumente istorice irefutabile. Cazul, bunăoară, al istoricilor care contestă şi azi continuitatea şi vechimea noastră în Nordul Dunării. Aveam cunoştinţă pentru acest soi de mercenariat, care se rezumă totuşi la lumea ideilor, a teoriilor istorice. Dar este inexplicabil eşecul aproape total al ideii naţionale în politica românească. Nu e întâmplător că printre cei 50% dintre românii care nu se prezintă la vot, pentru ca majoritatea sunt naţionaliştii care nu se regăsesc în niciun program politic, în niciun partid!
Bilanţul politicii naţionale (nu europeniste!) este atât de jalnic, încât niciun lider ROMAN nu mai are dreptul să amintească şi partea bună, importanta, a activităţii sale, reuşitele prestaţiei sale. Contează rezultatul final, tristul adevăr că pe scena politică românească lipseşte cu desăvârşire conştiinţa interesului naţional – si un partid national pe masura!!
In timp ce maghiarii – si in Romania dar mai ales in Hungaria – au acaparat lozincard tot ce dadea impresia ca ar fi putut rezista ca nationalism firesc, cinstit si sanatos!! Şi asta nu de ieri, de azi, ci de ani de zile…
În fond, această conştiinţă a interesului naţional romanesc nu produce niciun efect politic important încă din ziua de 22 decembrie 1989… Este ziua în care în România a fost abolit românismul ca politică de stat. (ddr)
