De ce să mă rusinez că sunt Român!
A trecut ceva vreme de când am citit, nu mai știu unde, un rechizitoriu al unui teribilist cu „lustru” care înșira vreo 30 de motive penibile pentru care, zicea ipochinemul, îi e rușine că e român.
O primă mișcare lăuntrică a fost să mă înfurii; a doua a fost să-mi zic că nu mă pot socoti compatriot cu acest gen de oameni; al treilea imbold a fost să mă uit în oglinda sufletului și să-mi aștern, la rândul meu, nu doar pe hartie, câteva motive care să-mi confirme, alaturi de alte 20 de milioane, buletinul de identitate națională.
DREPTUL LA REPLICĂ
De ce NU mă rușinez, dimpotriva, că sunt român:
1. Pentru că aici a binevoit Dumnezeu să văd lumina zilei.
2. Pentru că am o ţară frumoasă, care nu are nicio vină că ne batem joc de ea.
3. Pentru că fac parte dintr-un popor paradoxal, care nu încetează să mă mire şi să-mi işte întrebări existenţiale.
4. Pentru că la noi bisericile nu au devenit, încă, muzee.
5. Pentru că iarba mea îmi este mai verde decât cea din curtea vecinului.
6. Pentru bucuria şi privilegiul de a fi învăţat şi de a putea vorbi o limbă materna cu adevărat generoasă.
7. Pentru că am avut ocazia să întâlnesc oameni frumoşi şi să trăiesc alături de ei.
8. Pentru că-mi place ţuica de prună, vinul de strugure, blidul de lut ars şi lingura de lemn.
9. Pentru că aici mai răzbate, încă, dimensiunea ancestrală a satului.
10. Pentru că am umblat prin lume destul cât să-mi doresc să-mi fiu întors acasă.
11. Pentru că aici oamenii sunt mai trişti şi mai veseli decât în alte părţi.
12. Pentru că nu am destui bani şi destulă putere cât să mă facă să uit că sunt om.
13. Pentru că nu voi putea niciodată să dansez după muzica unora care vor să şteargă un popor de pe harta istoriei.
14. Pentru că aici odihnesc bunicii, părinţii şi unii dintre prietenii mei.
15. Pentru că aici am învăţat să râd de necaz şi să plâng de bucurie.
16. Pentru că aici am înţeles că moartea nu e capătul vieţii, ci durerea naşterii spre viaţă.
Cristian Baciu
