Mesajul de la Brasov pentru Romania Mare !!
Mesajul de aseara, la incheierea Festivalului Cerbul de Aur, in fata a 10,000 spectatori – a fost dedicat împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Mesajul trebuie să fie nu doar un prilej de bună cinstire a jertfei înaintașilor noștri, nu doar un prilej de evocări istorice solemne ci, mai ales, un prilej de trezire nationala.
Cât de actuale sunt, în acest sens, versurile imnului național! Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte! Un somn greu, o letargie cumplită pare că ne-a cuprins și ne lasă dezarmați în ceasuri de grele încercări pentru neamul nostru. Iată, suntem o țară, care, la o sută de ani de cinstire a unui moment atât de promițător, se luptă din greu cu sărăcia, cu abuzurile, cu dezbinarea, cu demoralizarea, cu destrămarea, spirituală și fizică, a neamului.
Ne aflăm în fața unui abandon, sufletesc al țării și al neamului. Abandon care își găsește ilustrarea concretă în fenomenul migrației, dar care se regăsește și în rândurile celor rămași în țară într-un mod care este, poate, chiar mai dureros.
Ce poate fi mai dureros decât să nu mai crezi în țara ta? Să nu mai ai încredere și speranță gândindu-te la țară și la viitorul ei?”, se întreba Părintele Episcop Macarie cand a vorbit, despre idealurile Marii Uniri, așa cum erau ele la 1918.
„Oamenii care au clădit România Mare cu sângele și viața lor credeau din toată inima în țară și în propășirea ei.Gândeau din toată ființa că împlinirea lor nu poate avea loc decât prin împlinirea patriei. Simțeau că libertatea și demnitatea lor nu poate exista decât prin cucerirea libertății și demnității naționale. Doar o astfel de combustie interioară a putut da naștere binecuvântatei Uniri din 1918. De aceea, misiunea noastră în acest ceas greu și decisiv pentru România, este să contribuim, din toată inima, la recuperarea fiilor și fiicelor care se simt abandonați de patrie, să contribuim la dezmeticirea din letargia care a cuprins neamul, să retrezim dragostea de țară și încrederea în destinul nostru colectiv. Fără astfel de simțăminte, o țară nu poate exista! O țară există doar în măsura în care inimile celor ce o compun bat pentru ea!
Să recâștigăm, așadar, inimile fraților noștri. Să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-au iubit părinții și strămoșii noștri, care ne-au lăsat o moștenire de cinste, plătită cu sânge. Și să ne amintim că aripile voastre argintate vor fi ca ale porumbiței și spatele vostru va străluci ca aurul. Doar dacă vom cinsti moștenirea pe care am primit-o, atunci vom avea parte de ea și de roadele ei.
