Protestele din ”Strada” sunt doar un fundal, o mască, în spate interese concrete de miliarde!!
Poate părea ciudat, dar dacă ne uităm cu atenție la ce s-a întâmplat cu occidentul-de fapt cu lumea noastră, în general-începând cu anii 1970, vedem că o armă creată în timpul Războiului Rece, pentru a lupta împotriva ”comunismului”, anume ”societatea civilă”, a scăpat de sub control, ca apoi să încapă-rămâne de văzut dacă din întâmplare, sau premeditat-în mâinile unor structuri de putere ne-statale, dar potente și cu idei clare despre felul în care își pot promova interesele, reducând la aproape de zero puterea statelor, prin subversiune.
”Societatea civilă” este un non-sens.
Există societăți. punct. Nici măcar în comunism societățile respective nu au fost militarizate. ”Societatea civilă” nu se opunea unei societăți ”militare”. În orice regim politic, democrație, autoritarism, totalitarism, statul are monopolul forței. Pe care o exercită între niște limite, mai largi sau mai înguste.
”Societatea civilă” a fost, și este, un instrument de disoluție, și a statului, și a societății. Ea vrea să ia locul, prin mijloace ilegitime, vezi violența stradală, vezi demonizarea politicului și încercarea de a-l înlocui cu ”tehnocrația”, politicului, și să golească de conținut democrația.
Sintetizând, ”societatea civilă” a secretat ”statul paralel”, fiind în același timp produsul lui. Pare complicat? Deloc, e chiar foarte simplu.
Cetățenii au amintiri colective, ca să spun așa. Una dintre ele este amintirea democrației. Luați Estul după și tranziția lui politică de după 1989. Acolo unde amintirea democrației a fost puternică (pentru că democrația a fost efectivă și funcțională, vezi Cehoslovacia) lucrurile au mers relativ ușor.
România nu avea ce amintire a democrației să aibă. Pentru ea maximul de democrație a fost liberalizarea din anii 1960-1970. De asta avem și acum un regim cu partid unic, și un Mare Ficus pe post de bulibașă al țigăniei ”democratice”.
Ei bine, amintirea democrației joacă și acum împotriva ”societății civile” și a statului paralel, mai ales în Occident. De unde strădania celor două de a se ”dizolva” în democrație, pentru a fi mai ușor digerate de cetățeni. Și atunci, concomitent cu un proces de demonizare a instituțiilor clasice ale democrației, ni se oferă ”alternative”, vezi USR, creat la fereastra DNA: ”Voi îi arestați, noi îi înlocuim!” Doar că ele nu funcționează. Peste tot în Europa partidele emanate de ”societatea civilă” sunt un eșec politic. Iar dacă mai și ajung la guvernare eșecul se transformă în dezastru!
Fiind o ficțiune, ”societatea civilă” nu are cum fi o temelie solidă pentru o formațiune politică. Iar când acea formațiune se comportă ca un instrument al statului paralel sau ca o firmă de lobby, amintirea democrației funcționează în regim de anticorpi, și respinge ”transplantul” Despre această respingere vorbesc atunci când spun că suntem pe cale să asistăm la o schimbare radicală a situației. Care schimbare, ironic, înseamnă întoarcerea la clasici, ca să zic așa: partide cu ideologii clar marcate, cu lideri bine conturați, bazate pe valori clare și ferme.
Nu, centrul politic este o ficțiune, iar noile partide numai centriste nu sunt. De fapt, n-au nicio identitate, sunt cameleonice. Asta le face să nu aibă rădăcini în societatea societate, care funcționează după alte reguli decât ”societatea civilă”.
Acest experiment scelerat este pe cale să ia sfârșit. Mai peste tot în Europa partidele astea surogat se epuizează. Pentru că nu sunt capabile să guverneze după agenda publică, nu au coerență programatică, nu au proiecte, ci doar sloganuri. ”Strada” nu înseamnă nimic în politică. Apropo de ”stradă”: nu strada i-a adus la putere pe Hitler și pe Mussolini. Ci niște interese foarte concrete, care au investit în ei. Strada a fost doar perdeaua de fum, care i-a ascuns pe finanțatori. Ca și acum: strada este doar un fundal, o mască. În spatele ei sunt interese concrete, vezi redevențele pentru resursele minerale și energetice ale României.
Europa se va transforma dramatic. Din păcate cu convulsii, pentru că reacția primă la fenomenul partidelor de substituție a fost populismul și partidele generate de el. Sper sincer că amintirea democrației să fie suficient de puternică pentru a funcționa pe post de moderator al reacției violente rezultate din ciocnirea populismului cu partidele de substituție.
Autor: Constantin Gheorghe
