SE CONTUREAZĂ UNIUNEA CARPATO DANUBIANO PONTICĂ
De câteva zile structurile contrainformative românești se pliază deja pe o noua variantă de lucru. Iar ”Planul Trump” pentru ruperea Uniunii Europene, discutat în premiera în cadrul unor discrete întâlniri informale, care au avut loc recent (în locatii din Side – Turcia, Berlin și Stockholm) putând deveni mai repede decât se așteaptă mulți noua ”Biblie” nu doar a serviciilor secrete românești, dar și a liderilor politici care au ales deja sa joace totul pe cartea Axei Washington – Tel Aviv.
Oricum, în urma prezentărilor încă neoficiale făcute emisarilor zonei din serviciile secrete românești care se opun definitivarii ”colonizarii economice” a României de catre ”motorul” franco-german pe care însă Moscova îl tureaza tot mai mult, conform propriilor interese s-a creionat deja ”schița” unei analize informative de ultimă oră care face deja furori la vârful sistemului.
Se dezvăluie ”beneficiarilor” ca administrația republicană a SUA va forța tot mai mult ruperea actualei Uniuni Europene în câteva uniuni mai mici, România urmând a fi un pilon important, alături de Polonia, al unei entități interstatale denumită provizoriu drept Uniunea Carpato Danubiano Pontică de către analiștii români.
Oricum, cert este că Trump va juca la rupere și rolul acordat României este unul mai mult decât important în planurile Casei Albe.
Planul de la Langley
Există deja voci autorizate din sistem care susțin că noua hartă a Europei trasata deja de strategii republicani de la Washington ar copia în mare masura noua arhitectură de securitate globala gandită inițial la Langley.
Astfel că, dacă tot va forța ”restructurarea” UE într’o uniune cu mai multe viteze, Angela Merkel si Emmanuel Macron își vor vedea visul cu ochii, dar doar partial.
Pentru ca deja la ultimele conferințe internaționale pe probleme de securitate ținute discret sub influenta republicanilor americani se pune de o micșorare consistentă a actualei Uniuni Europene. Una condusă cu mană de fier de la Berlin și Paris și în care companiile austriece vor continua să reprezinte interfața economică pentru interesele de securitate energetică ale Federației Ruse.
Numai că, într’o prima fază se prevede formarea Uniunii Nordului, formata din cele patru state nordice, Suedia, Norvegia, Finlanda si Danemarca, la care ar urma să adere apoi și țările baltice, dacă acestea vor reusi să’și rezolve gravele vulnerabilități privind asigurarea independentei energetice.
De asemenea, în laboratoarele de peste Ocean s’ar fi stabilit și incurajarea și susținerea logistica a Italiei conduse de conservatorii lui Matteo Salvini de a părăsi pe cont propriu Uniunea Europeana, modelul urmând a fi apoi exportat și în Spania, țară la randul sau sufocata in ultima vreme de imigrantii acceptati de puterea politica de stânga aflata acum la putere.
Uniunea Estica, în trei faze
Cel mai important pentru noi, conform ”planului Trump” România ar urma sa facă parte din Uniunea Estică proiectata pe acoperirea geografică carpato-danubiano-pontică, alături de Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia și Republica Macedonia de Nord.
Apoi, într’o a doua fază ar urma să se alature și Bulgaria, Grecia și Muntenegru.
Iar după o ”inevitabilă” rupere a statului ucrainean, dacă ambițiile expansioniste ale Moscovei nu vor putea fi ținute în frâu, Ucraina de Vest, formată pe teritoriul istoric al Galiției va fi ultima piesa la ”puzzle”-ul gândit la Washington pentru aceasta parte a lumii.Unul în care Romania nu doar că ar urma să devina principalul pol energetic al noii Uniuni din Estul Europei, dar și principalul aliat al SUA aici. Inclusiv militar, întrucât ”prăbușirea” alianței strategice cu Turcia va obliga Washington-ul sa mute ”linia frontului rece” cu Moscova pe litoralul românesc al Mării Negre.
Se mișcă generalii…
Pentru reușita acestui plan, republicanii americani au nevoie ca de aer de coagularea fortelor conservatoare din Europa. Iar ”dragostea vesnica” jurată de premierii Italei și Ungariei, Matteo Salvini și Viktor Orban este deja percepută ca un succes major al noii diplomații de la Washington. Iar acum ar trebui să se miște și Spania…
Oricum, în ultima vreme s’au întețit conferințele pe această temă, în mod oarecare suprinzător pentru unii, partea română fiind reprezentată la unele dintre acestea de liderii ”partidului generalilor”.