Râzând, îndrepţi moravu’, nu şi arabu’…aua!

Dacă vă mai aduceţi aminte, în filmul „Născuţi asasini” se depăna, la un moment dat, o fabulă indiană: O femeie dintr-un trib a găsit într-o iarnă un şarpe aproape îngheţat. I s-a făcut milă de el, l-a luat în casă, l-a încălzit, i-a dat să bea lapte, dar, când şi-a venit în fire, şarpele şi-a înfipt în ea colţii veninoşi. Cu ultimele puteri, înainte să moară, femeia l-a întrebat: „Am fost bună cu tine, te-am îngrijit, de ce ai făcut asta?”. Iar
şarpele i-a răspuns: „Femeie, ştiai că sunt şarpe”.

În postura femeii milostive e Franţa de azi (urmează Germania? n.r.). A hrănit la sânul ei milioane de şerpişori arabi care acum au crescut mari. Unii sunt inofensivi, nici măcar nu îndrăznesc să sâsâie în arăbeşte, dar alţii sunt răi şi ameninţă să paralizeze cu veninul lor o ţară întreagă. Şi ea, ca şi femeia, ştia că şerpii sunt şerpi şi deci nu vor putea fi niciodată mieluşeii Domnului.
Cine-i de vină pentru ce s-a întâmplat ieri în Franţa? În primul rând, Franţa însăşi, nu doar politicienii, ci şi francezii în general, adăpaţi decenii la rând la fântâna corectitudinii politice. Ani în şir ei – şi occidentalii, în general – au permis minorităţilor să-şi ia tot mai multe drepturi, din teama de a nu le face să se simtă prost
într-o societate modernă. Şi azi o moschee, mâine un văl, poimâine un covoraş de rugăciune, arăbeţii au ajuns să se simtă în patria lui Charlemagne şi Roi Soleil ca la ei acăsică şi să considere Franţa un fel de ţară islamică, plasată, ce-i drept, cam prost de Allah, tocmai la capătul Europei.
Occidentalii n-au înţeles nici până acum un lucru fundamental, pe care până şi neanderthalienii, da’ ce zic eu neanderthalienii, până şi cercopitecii l-ar fi priceput: că oaia nu poate fi niciodată prietenă cu lupul.
Că o populaţie aflată în anul de la Hegira 1393 n-are  absolut nimic de împărţit cu o populaţie care tocmai a sărbătorit intrarea în 2000 sau 2018.

Dorinţa de a comunica în vreun fel cu nişte spălaţi pe creier veniţi direct din Evul Mediu, dorinţa de a-i face pe indivizii ăştia morocănoşi să râdă la o caricatură, e la fel de absurdă ca intenţia de a încerca să intri în vorbă cu un tigru. Căci şi musulmanii ăştia fundamentalişti sunt tot un fel de tigri: îi înviţi în sufragerie să le dai salată bouef şi vin de Bordeaux şi ei te mănâncă de viu şi apoi ţi se pişă pe canapea, ca să-şi marcheze teritoriul. Ce are, aşadar, civilizaţia apuseană în comun cu animalele astea care au ajuns dintr-un accident genetic în postură bipedă? Ce legătură se poate crea între un om modern şi un islamist cu creier teşit, care îşi
consideră nevasta doar o maşină vie de făcut copii şi se străduieşte să-şi ia cât mai multe asemenea maşini în garaj? Absolut niciuna.
Ipocrizia acestor arăbeţi e strigătoare la cer şi Allah, dacă nu e ocupat cu altceva, ar trebui să ia măsuri: adică vii tu, ciuhap, să declari război Europei şi, în loc să te foloseşti de sabie, arc şi săgeţi, ca un dreptcredincios adevărat, apelezi la arme automate, computere, iPhone-uri şi alte creaţii diavoleşti, făcute de creştini?

Lăsând gluma deoparte, concluzia e clară: nişte oameni crescuţi în religia lui „întoarce şi obrazul stâng dacă-ţi iei o scatoalcă peste cel drept” nu pot convieţui cu nişte oameni a căror religie a stat încă de la început sub semnul violenţei şi care au decretat: „ori eşti musulman, ori te tai”… Mai devreme sau mai târziu, religia violentă se va impune, căci evoluţia nu are partipriuri cu miloşii. Aşa că, occidentalii, în loc să-şi pună pe Facebook afişe cu „Je suis Charlie”, mai bine şi-ar scrie „Je suis Richard Coeur de Lion” şi şi-ar cumpăra o mitralieră. Ajută.
Cine stie poate curind ne vom destepta din cosmarul acesta de „corectitudine” (politică desigur n.r.) unde majoritatea se zbate sa acomodeze minoritatea …

Iat un banc simpatic de rezistenta impotriva dejectiilor astea umane:
Un arab cu „fata de masa” in cap si infasurat in cearsaful in care a dormit azinoapte 🙂 opreste un taxi in New York . Cum se urca ii si cere soferului sa inchida radioul care transmitea o muzica rock (decadenta!) motivind ca pe vremea profetului nu exista radiou…mustacind soferul o face, deh! clientul nostru stapinul  nostru! Dupa numai clipe arabetele ii cere soferului sa opreasca aerul conditionat caci este subtire imbracat ca pe vremea profetului si atunci era cald si bine in desert etc etc.
Deodata soferul trage la bordura si cu zimbetul pe buze (foarte profesional!) ii zice arabetelui:
Da-te-n p… mati jos si asteapta o camila ca pe vremea profetului nici taxiuri nu erau!

Share on Facebook

Tweet

Follow us