…Mai lasati-ne Dreaqului cu Schengen-ul vostru !
Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă seară că în şedinţa Consiliului JAI de săptămâna viitoare din nou România nu va fi acceptată în Spaţiul Schengen pentru că statele care au mai votat împotriva aderării ţării noastre o vor face şi acum.
„Şedinţa JAI e săptămâna viitoare şi ni s-a spus foarte clar nu există consens. Vă spun mai direct: se votează contra tot de către acele ţări care votau de obicei contra şi atunci nu avea rost să supunem la vot în contextul actual. Anul viitor preşedinţia va fi a Olandei, despre care ştiţi bine ce prietenă a fost cu România pe tema Schengen. O să vedem. Deocamdată e clar că dosarul Schengen, în ceea ce mă priveşte pe mine şi Guvernul, eu cred că nu are rost să ne mai rugăm prea mult de cineva care nu vrea să ne audă„, a afirmat Ponta, la Amman.
Premierul a vorbit despre integrarea în Schengen în contextul în care a anunţat la Aman că va reanaliza modul în care se acordă vizele pentru cetăţenii iordanieni care doresc să vină în România, apreciind că regimul de vize aplicat de ţara noastră este foarte rigid.
„Noi avem o problemă, în sensul în care avem un regim rigid de vize. Noi am avut totdeauna un regim foarte dur …în speranţa că o să intrăm în Schengen. Acum, cu speranţa asta o să mai trăim cât o mai trăi speranţa sau cât o mai exista Schengen…. Motiv pentru care o să analizeze sistemul şi vreau ca România să fie o ţară primitoare pentru oamenii de afaceri cinstiţi, pentru turiştii care vor să vină în România, sigur, păstrând toate regulile de securitate. (…)
Noi de multe ori avem condiţii mult mai dificile de vize decât Germania sau Franţa, doar aşa… că o să intrăm în Schengen dacă suntem mai duri. Uite că am fost mai duri şi tot nu am intrat în Schengen şi sincer să fiu nu cred că trebuie să ne facem iluzii prea mari în perioada următoare„, a spus Ponta, conform AGERPRES