Balcescu dixit: Libertatea se recastiga; Naţiunea distrusă, este definitiv dispărută!
Ce este Poporul?: Un grup de oameni care trăiesc în cadrul aceloraşi graniţe, vorbesc aceeaşi limbă, au aceeaşi cultură şi, în general, aceeaşi religie. Spaţiul geografic care caracterizează un popor este Patria acestui popor. Patriot este acela care iubeşte acest spaţiu cât şi poporul din acest spaţiu geografic.
Dar Naţiunea?: tot ce a dat mai bun un popor de-a lungul sutelor de ani formează naţiunea acelui popor. Naţiunea reprezintă stadiul superior al noţiunii de popor, chintesenţa poporului, sumus valoric recunoscut şi acceptat internaţional.
Naţionalistul nu este un”reactionar”, un antisemit, un sovin ori xenofob! Nationalistul este un patriot care iubeşte tot ceea ce a dat mai bun poporul său si patria sa de-a lungul sutelor de ani; cel care iubeşte şi protejează naţiunea din care face parte.
Naţionalismul este conştiinţa apartenenţei la un neam. Este normal să existe o voinţă a naţiunii de a-şi afirma şi apăra pământul strămoşesc, istoria, cultura, religia, limba şi identitatea. De unde, însă, agresivitatea şi suspiciunea faţă de acest cuvânt?
În vremea noastră, sensul expresiei de „naţionalist“ are , după unii, predominant o conotaţie peiorativă, exclusivista, îngustă. Ca persoana, nu gândeşte „larg, modern, contemporan, cum ar veni, adica… „politc corect”. Se exprima „diferit” în cadrul naţiunii lui, poate unilateral, motiv pentru care, el sau grupul sau nu este bine privit într-o… societate europeana, globalista, multinaţională. Dar comunismul nu „stabilise”, asemenea, sa gandim si sa actionam toti la fel, in cadrul „colectivului sanatos al oamenilor muncii” ??
Sunt şi forme istoric dovedite negative ale comportamentului naţionalist deviant: naţionalismul şovin, extremist sau cel ultranaţionalist… Toate isi pot gasi exponenti minoritari pana si in cele mai autentice democratii! Pentru ca daca apar,sunt evident exceptii,si se autoizoleaza… Dar nu ridici un zid de cetate ca sa nu patrunda cativa guzgani, parca asa a spus Churchill. De aceea are Statul o legislatie de autoaparare, asa se justifica si ONG-urle! (Nu cele compromise iremedial de shleahta unui manipulator ideologic, evreul american de origine maghiara, Soros Gyorgy!).
Unii politicieni si teoreticieni ai lor s-au grăbit să imprime definiţiei ,un aspect tendenţios: naţionalismul ar fi iubirea exagerată a propriului neam. Ca şi cum ai putea să-ţi iubeşti altfel decât „exagerat” propriul popor?! Ei,sorosistii ar vrea să-ţi iubeşti neamul…doar cat ti se spune, mai prudent, mai ponderat, mai rezonabil, eventual să renunţi la patriotism, dar să iubeşti la fel DE MULT si alte neamuri, străine sau nu.Ideea e atât de aberantă, încât nu mai trebuie s-o comentăm.
Oare nu pentru „neamul” român, german, francez sau italian, pentru idealurile lor au murit milioane de români, germani, francezi ori italieni? Pe ce alt sentiment e clădită întreaga istorie a lumii? Nu poţi să-ţi iubeşti neamul decât,atunci cind e in pericol, chiar în exces!
Cine este sincer cu sine trebuie să recunoască deschis acest lucru! Politicienii demagogi au priceput că nu pot controla această zonă, că iubirea de neam nu poate fi măsurată, reglată ori cumpărată. Numai într-un regim în care valorile sunt răsturnate iar religia omului este banul, un asemenea sentiment e neapărat vinovat. Mai ales datorită faptului că naţionalismul intră în conflict deschis cu tezele comuniste. A fi naţionalist înseamnă, însă, nu numai a-ţi iubi neamul, ci şi a-l respecta pe cel care, de alt neam fiind, e naţionalist… fata de neamul si poporul sau, excesiv social-democrat-liberale, care şi-au dovedit falimentul şi au blocat dezvoltarea firească a ţării noastre. 
Echilibrul care se creează între aceste forţe, sincere şi puternice, e unul natural. Nu-i putem condamna pe unguri că ţin mai mult la neamul lor… Nu înţelegem însă pretenţia absurdă a unor minoritari de a ne cere să tolerăm noi naţionalismul lor pe teritoriul Ţării Noastre, în detrimentul nostru. Dacă ungurii vor înţelege să fie naţionalişti la ei acasă, noi nu putem decât să-i respectăm! Nu este o „crimă” că ne iubim ţara, chiar dacă, în acest sentiment, picurăm şi puţin exces. Nu este o ruşine că simţim în noi pulsul neamului nostru.
Fondatorul naţionalismului românesc, Nicolae Bălcescu (1819-1852), ne-a lăsat un postulat istoric„Naţiunea este mai importantă ca Libertatea. Pierdută, Libertatea se recapătă; dar Naţiunea odată distrusă, este definitiv dispărută“. N-am aprofundat, de exemplu, problema influenţei pe care ideologia ori poezia naţionalistă a lui Eminescu a exercitat-o asupra generaţiilor următoare. Unii l-au socotit pe Eminescu prea puţin naţionalist, alţii – prea mult preocupat de ideea naţională. Pe vremea studiilor la Viena, i se arunca acuzaţia de cosmopolit şi prea favorabil străinilor. La una din adunările Societăţii România Jună, în articolul său din „Columna lui Traian“ (23 august 1871), B.P. Haşdeu îl socoate pe Eminescu cosmopolit.
Ceea ce-i mai interesant e că, după moartea poetului nostru naţional … Prea v-aţi arătat arama sfăşiind această ţară, / Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară, / Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei, / Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei! / Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire; / Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire“.
Deşi era uşor să i se cunoască activitatea ziaristică întru apărare
a cauzei naţionale a românilor din Ardeal, din Bucovina sau din indepartata Macedonie, desi „Scrisoarea III“ ori „Doina“ era la indemana oricui, lui Eminescu încă i se mai aduce acuzaţia de-a fi fost prea naţionalist. Recitindu-i versurile, vă las să le apreciaţi prezenta lor valoare. Dar Eminescu drept pilda, îmbrăţişează cu dragoste trecutul strămoşesc şi evocă figurile măreţe ale neamului. El răscoleşte conştiinţa naţională, oferind generaţiilor viitoare un nou simţ al demnităţii şi mai multă mândrie umană promovând naţionalismul.(…) Lupta prezentă cu aceşti invalizi intelectuali este, azi, deosebit de grea; o minciună repetată a devenit un adevăr aproape de nezdruncinat…
Astăzi, după ieşirea de sub dictatura bicefală ceauşească, ţara noastră, poporul nostru, naţiunea noastră suferă procesul redobândirii treptate a conştiinţei naţionale, atât în interior cât şi în exterior, în cadrul integrării europene.
Marele carturar Alexandru Humbold „maturitatea unui popor se manifestă în momentul când îşi acceptă istoria aşa cum este ea, bună ori rea“. În lupta pentru adevărata istorie a poporului nostru, trebuie să desfiinţăm zeflemeaua lichelei istorice cât şi scepticismul invalizilor intelectuali, a amatorilor de diversiune în viaţa culturală, şi să promovăm adevărul aşa cum este el, bun sau rău.
Ştim cu toţii că este foarte greu să schimbi o părere falsă, fiindcă e înrădăcinată de multe decenii prin manualele şcolare, prin tomuri de istorie, cărţi, articole, studii de aşa-zisa „romanistică“, intervenţii la radio şi la televiziune. O concluzie? A-ţi iubi neamul, naţiunea, poporul căruia îi aparţii este ceva natural si in firea lucrurilor: este o onoare şi o datorie. Cand procedezi invers, e foarte grav!! (Col.r. N. Dirstaru)
