Anual, în 9 octombrie, străini dubioși și români ticăloși se întrec în a acuza neamul românesc de crime incredibile

A avut de unde să cunoască Filderman adevărul despre Transnistria. L-a cunoscut pe tovarășul adevăr în chip nemijlocit: în urma unui schimb de scrisori cu Mareșalul Ion Antonescu, în care liderul evreilor din România se arăta îngrozit de veștile pe care le primea la București despre crimele anti-semite din Transnistria, Mareșalul, după ce a epuizat argumentele sale de șef de stat răspunzător de tot ce se întâmpla în România, a luat măsura extremă: l-a urcat pe Filderman, cu soție cu tot, în trenul care i-a dus în Transnistria, unde a fost instalat într-o vilă, cu șofer la dispoziție să cutreiere toată zona unde avea ceva de cercetat, cu program de audiențe pentru toți evreii aduși în Transnistria de autoritățile românești, să vină la șeful lor să se plângă în voie de regimul criminal ce le fusese asigurat de Ion Antonescu și ai săi jandarmi, funcționari etc., în frunte cu George Alexianu (ăn foto), guvenatorul Transnistriei.

A stat Filderman câteva luni bune în Transnistria, a cercetat tot ce l-a interesat, s-a întâlnit cu mii de evrei, de la care a aflat tot ce putea să-l intereseze, a revenit la București și de atunci nu a mai scris nici un cuvînt despre suferințele evreilor strămutați în Transnistria. Dimpotrivă, spre onoarea sa, a devenit cel mai vajnic susținător al marelui adevăr: în Transnistria nu a fost niciun holocaust anti-evreiesc, în România nu s-a practicat anti-semitismul decât pe hârtie, de ochii Berlinului,al UE de atunci… Anti-semitismul din România, cât va fi fost, nu a fost împins până la crimă, la lichidare fizică.

După război, când a reușit să emigreze în Occident, Wilhelm Filderman a avut o vastă activitate publică împotriva denigratorilor evrei ai României, încununată cu vestitul său „Testament”, publicat în 1955, din care citez doar atât:

„În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.
Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa.
Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple: – Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol.
– Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.
Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică.”

Acesta esta adevărul despre soarta evreilor sub guvernarea Ion Antonescu. Iar cel care susține acest adevăr este pesoana cea mai îndreptățită să-și spună părerea în această chestiune: Wilhelm Filderman, liderul necontestat al evreilor din România acelor ani… Pe acest site, http://www.ioncoja.ro, găsiți pomenit numele său în nenumărate texte.

Țin azi să-l mai pomenesc odată, cu o ocazie neașteptată: a ieșit de sub tipar o carte excepțională a lui Wilhelm Filderman, apărută prima dată în anul 1925, intitulată Faptele Evreilor Pământeni  în Marele Război Mondial. O carte prin care Wilhelm Filderman a dat un răspuns extrem de bine argumentat celor care susțineau că în Primul Război Mondial prestația evreilor înrolați în Armata României a fost de calitate îndoielnică: mulți dezertori, mulți evrei care ocoliseră recrutarea sau care, odată recrutați, se fofilaseră să nu ajungă pe linia frontului etc., etc.
Cartea lui Filderman, o adevărată cercetare istorică, apelează la sursele cele mai autorizate: statisticile din arhivele Țării, militare în primul rând! Iar demonstrația sa, cu o logică implacabilă a specialistului juridic, își atinge scopul, demonstrația sa este pe deplin convingătoare: Evreii nu au fost niște trădători, niște combatanți de formă, și-au dat obolul de sânge la fel ca și românii…

Am citit pe nerăsuflate cartea marelui evreu. Atent să-i găsesc vreo fisură. Să-i găsesc punctul slab, acolo unde evită să spună adevărul sau pur și simplu îl deformează. Nu l-am găsit!… Poate la a doua lectură.

Cartea fiind bazată pe cifre și statistici îmi trezește o singură suspicine: cât de reale erau totuși cifrele din statisticile oficiale. Adică mă întreb bunăoară dacă punctul de plecare al calculelor propuse de marele jurist este corect: numărul evreilor din România la acea dată! Nu cumva, în fapt, era mult mai mare?!

Mai citesc o dată titlul cărții: Faptele Evreilor Pământeni!… Nu ale Evreilor, ci ale Evreilor Pământeni! Ascunde acest titlu un sens major? Se înțelege din titlu că nu toți evreii din România erau „evrei pământeni”! Am auzit prima oară de această categorie de evrei de la Alexandru Graur (în foto), la un curs ținut în 1964.
Evreii pământeni au fost acei evrei care o dată ajunși în România au decis să nu mai rătăcească pe tot întinsul planetei, ci să se „împământenească” în România, unde aveau tot ce le trebuia pentru o existență tihnită!
Evreii pământeni erau cei care deciseseră să fie români. S-au organizat și într-un partid care a trimis reprezentanți ai săi în Parlamentul României. Ar fi interesant cineva să studieze activitatea parlamentară a acestor evrei „pământeni” care și-au asumat public și explicit loialitatea față de România! Față de români!… Aceasta este teza pe care o susține cu convingere și în mod convingător Wilhelm Filderman. Evreul care a făcut atât de mult pentru adevărul despre români și despre România, din perspectiva evreilor normali, cinstiți, corecți.

Cartea sa apare retipărită în „Anul Centenarului”, dar nu la editura Hasefer, a Comunității Evreiești din România, așa cum ne-am fi așteptat, ci la o editură „românească”: editura Albatros, din inițiativa inspirată a directorului, domnul Dan Petre Popa, cunoscutul personaj insolit din peisajul nostru dâmbăvițean. Îl felicităm, îi mulțumim  și „la mai mare”!

Ion COJA 

http://www.justitiarul.ro & Lupul Dacic