În afara ăluia ras în…cap, mai e vreunul întreg la minte in PSD-ul ăla? Băi patrihotzilor, prăbușiți șandramaua !!
Când încercau să distrugă PSD-ul, au fost uniți. N-au reușit decât să-l șubrezească pe ici pe colo, pe la varf. Temelia acestuia fiind foarte puternică, de partid de mase, a rezistat. Acum încearcă să-l preia… Și, odată cu el, controlul total asupra țării. Perspectiva puterii absolute le-a luat mințile. I-a divizat. În prezent asistăm la lupta surdă a două facțiuni. Este o luptă „echilibrată” pentru că se confruntă aluviunile trecutului cu „prospatura” prezentului…
Facțiunea „noua” a simțit gustul puterii absolute. Pe vremea când gloriosului binom, avea la degetul cel mic pe răsfățata șefă a DNA, iar acest blestem care a fost Traian Băsescu nu mai deținea frâie să-i strunească, protocoalele formau împreună niște fălci inexpugnabile. Sfâșiau tot, își masticau inamicii până la fibră, le degustau plenar suculența. Acum, după debarcarile din poziții cheie, deliciul asta s-a transformat în amintire. În aminitire dar și în aspirație. În jungla locală a fost impins in fața un nou mascul alfa, președintele Iohannis. Flămând de putere cumva conștient de forța adversarilor, a început să acționeze pe principiul cârtiței: subteran, cu pași mărunți și fără să se expună.
Stafia BINOM-ului bântuie justiția
Încet – încet, facțiunea legala Helvig (mai apropiata de sceptrul lui Iohannis) a recuperat handicapul de informație compromițătoare despre …presupusii adversari, precum și influența în interiorul SRI, punând în defensivă tabăra insurgentă a fostei falanga Coldea. Interesantă este și poziționarea Laurei Kovesi în această dispută. Pentru personaje ca ea, setate cromozomial să asculte numai și numai de magnetul puterii, aspectele etice sunt un fel de mofturi care nu merită să fie luate în serios atunci când se pune problema unor opțiuni cardinale.
Odată dispărută atotputernicia lui Coldea, patosul devoțiunii ei s-a mutat spre cel care a pastrat-o in aceeasi pozitie mare, desi intrase vizibil în declin. Necazul doamnei Kovesi este in continuare unul mare. Faptul că a fost atât de puternică (și arogantă) la un moment dat a transformat-o, în intimitatea întunecată (de cârtiță) a lui Klaus Iohannis, într-o indezirabilă pentru acesta. Degeaba ar vrea dânsa acum să ramana în barca lui Helvig, ca să-și conserve statutul privilegiat; e prea târziu. Deja, când încă juca pe o mână cu Coldea, împotriva ei (de fapt a lor, a capilor binomului) se pornise vânătoarea. Cine își închipuie că succesiunea de acțiuni demolatoare „formidabilul serial Sebastin Ghiță”, „dezvăluirile lui Dan Andronic”, apoi „operațiunea Black Cube”, „asaltul cu probe de profesionist al lui Daniel Dragomir” și, firesc, „deciziile CCR despre DNA”, ar putea reprezenta rodul hazardului, dă dovadă de o mare naivitate. Toate aceste acțiuni, dar toate, nu ar fi putut ajunge la punctul la care au ajuns dacă nu beneficiau de undeva, de foarte de sus, de o binecuvântare mută. Pentru cei care, în continuare, nu sunt convinși că astfel de „coincidențe” au și ele Dumnezeul lor, mai adaug două întrebări, retorice, firește, legate de CSM.
- Cum a fost posibilă coagularea grupului de judecători, în frunte cu președinta ÎCCJ, Cristina Tarcea, care a reușit să boicoteze tentativa unei majorități a CSM de a-l demite pe șeful Inspecției Judiciare?
- Cum a fost posibilă o alegere normala, ca președintă a CSM, a judecătoarei Simona Camelia Marcu, în condițiile în care, se știe, CSM-ul era dominat de o majoritate talibană care făcuse până atunci exclusiv jocurile Laurei Kovesi?
Lupta pentru legalitate a PSD este genul de încleștare tactică pentru victorii punctuale. Miza principală o reprezintă, se pare, alegerile prezidențiale din 2019. Problema reformei in justitie cu care se zbate PSD-ul este că… reprezintă o stare de spirit. O mentalitate impregnată în cetateanul român de rând in cei 50 de ani de comunism. A nu se înțelege ca vorbim despre o mentalitate comunistă, pentru că nu este deloc adevărat.
În cei 50 de ani românii au învățat, pe propria piele, să „simtă” de la o poștă mincinoșii și trădătorii, propagandiștii și manipulatorii, oportuniștii și oamenii de nimic. Și iată ce faună mișună si dupa 1990 !! Și mulți, probabil au mai învățat să se ferească de ei cu prudență, cu discreție dar și cu fermitate.
Și cu votul pare să se mai schimbe ceva. Românii de azi nu mai votează după ce li se spune ci după ce simt (deși mulți sunt convinși că indeferent ce votează iese tot cine este „ales” de Ei!). De-asta va fi greu, dacă nu chiar imposibil, ca vreuna dintre facțiunile SRI despre care am vorbit să-i ia la remorcă pe termen lung. E posibil să-i mai păcălească la un ciclu electoral, dar păcăleala nu va dura.
Nația română trece printr-o purificare lentă.
Se pare că perioada de „purificatre” aproximativă cu care suntem contemporani este un soi de spovedanie, de scoatere la lumină a mizeriei interioare și exterioare, a păcatelor individuale și de grup. O spovedanie prin reprezentanți. Păcătoșii de vârf au început să mărturisească. Și Mazare, și Elena Udrea și Traian Băsescu și alții ca ei. Chiar dacă incomplet, gestul catorva „din interior” a avut valoare. Pentru că acest gest dă curaj și altora să demaște abuzurile, din interior. Ceea ce face, de pildă, Daniel Dragomir (dimpreună cu cei care au decis să-i alimenteze lupta cu informații și dovezi) ni se pare un act în egală măsură de curaj și de patriotism. Iertarea păcatelor presupune anterior, obligatoriu, mărturisirea și căința. Vom ști să apreciem cu adevărat aceste virtuți abia după ce le vom simți efectele. (Colectivul de analiza)
