Mulţi hotelieri din Poiana îşi ascund gunoiul sub preş

Mulţi hotelieri din Poiana îşi ascund gunoiul sub preş

0 218

Hoteluri, restaurante şi societăţi comerciale din Poiana Braşov produc mai puţin gunoi decât o persoană fizică. Primăria ameninţă că va închide hotelurile şi restaurantele care nu intră în legalitate

Hoteluri, restaurante şi societăţi comerciale din Poiana Braşov produc mai puţin gunoi decât o persoană fizică. Ba chiar două unităţi au inregistrat 0 metri cubi de deşeuri pe lună. Mulţi alţi operatori nu au contracte de ridicare a gunoiului. Stuaţia incredibilă a fost descoperită de municipalitate, după o monitorizare începută în urma curăţării lacului din Poiană, infestat de gunoaie. Primăria ameninţă că va închide hotelurile şi restaurantele care nu intră în legalitate.
În luna septembrie, municipalitatea a curăţat lacul din Poiana Braşov, cândva era o atracţie a zonei. Aşa au descoperit că lacul din statiune devenise groapa de gunoi a zonei. Muncitorii au găsit pe fundul lacului resturi de materiale de construcţii, WC-uri, saltele, gresie, faianţă si tone de alte resturi:
După ce a început monitorizarea staţiunii, municipalitatea a descoperit că 23 de societăţi comerciale din Poiana nu au contracte de salubrizare. De asemenea, 18 persoane fizice autorizate şi întreprinderi individuale nu au contract. Alte firme au contract de ridicare a deşeurilor, dar produc foarte puţin gunoi în raport cu structura lor sau chiar deloc.
„Avem şi situaţii în care un hotel are 26 de camere şi produce mai puţin gunoi pe lună decât produce o persoană fizică”, spune Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Centrul Olimpic din Poiană, o unitate de cazare de stat, având cu 51 camere, a declarat că a produs 37,66 mc/lună.Comparativ, un alt hotel particular, cu o capacitate mai mult decât triplă – 185 de camere, a declarat că a produs 54,76 mc/lună, fără a lua în calcul și ceea ce au produs restaurantele. Alt hotel cu 212 camere a produs 121 mc/lună un hotel cu 30 camere – 4,5 mc/lună. O societate cu multe unități de cazare a declarat, de asemenea, 231 mc/lună, pe toate. După această monitorizare, Municipalitatea îi va chema la o discuție pe cei care fac afaceri în Poiana Brașov.
Dacă nu vor face contracte la adevărata cantitate, Municipalitatea se gândeşte să propună Consiliului Local stabilirea unei taxe pe o cantitate minimă de deșeuri, în funcție de sezon și camere.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.