,,Lupii”au suferit, dar au învins : Corona Brașov – CSM Galați ...

,,Lupii”au suferit, dar au învins : Corona Brașov – CSM Galați 8-7, după prelungiri

0 335

Meci cu multe goluri, cu răsturnări de scor și suspans până la final, pe gheața Patinoarului Olimpic Brașov, între Corona Brașov Wolves și CSM Galați, contând pentru Campionatul Național! Oaspeții au deschis scorul, însă, până la pauză, ,,lupii” au întors rezultatul, datorită reușitelor lui Andrei Vasile (min. 09,15) și Trancă (min. 10,56), scorul devenind 2-1 pentru echipa Brașovului. După pauză, a fost rândul gălățenilor să revină la conducere, după ce au marcat trei goluri consecutive, scorul devenind 2-4. Până la finalul părții a doua, fiecare echipă a mai înscris un gol, ,,lupii”înscriind prin Carlson (min. 32,33), astfel încât, la a doua pauză, tabela de marcaj induca 3-5. În primele minute ale reprizei a treia, CSM Galați a marcat un nou gol, iar scorul a devenit 3-6, după care, fiecare echipă a mai înscris o dată, pentru Corona Brașov marcând Trancă (min. 49,14). La acest scor, 4-7, puțini mai sperau într-o nouă răsturnare a situației, însă meritul ,,lupilor”este că nu au dezarmat și au crezut, în continuare, că se poate. Echipa Brașovului a revenit spectaculos și reușit, la rândul ei, să marcheze de trei ori consecutiv, prin Carlson (min. 54,28 și 58,12) și Andrei Vasile, când mai erau 17 secunde până la epuizarea timpului de joc! Scor după trei reprize : 7-7!
A urmat repriza de prelungiri a dat câștig de cauză Coronei Brașov, care a marcat prin Peretiagin (min. 3,04). Scor final 8-7 pentru Corona Brașov Wolves, care acumulează 38 de puncte, din 15 partide disputate în Campionatul Național
După meci, președintele secției de hochei de la Corona Brașov, Emilian Cernica, ne-a declarat : ,,Un meci surprinzător. Știam că vom avea o partidă grea, din două motive. În primul rând, Galați are o echipă bună, a făcut două partide reușite cu Gheorghieni. Pe de altă parte, să nu uităm că noi venim după o zi de pauză, cu 11 jucători care au fost în Lituania și au jucat pentru echipa națională, astfel încât era de așteptat ca jucătorii care au fost acolo să fie obosiți. Surprinzător pentru mine a fost prestația mai puțin reușită a jucătorilor străini, care, teoretic, trebuiau să zburde pe gheață. Din păcate însă, pentru mine, Lidhammar și Tendler au fost dezamăgitori”.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.