Un prinţ francez ne prezintă lumea uluitoare din Moldova de acum 230 de ani
Am fost, încartiruit într-unul din aceste splendide palate, pe care boierii le construiesc în stil oriental şi din care poţi vedea peste o sută cincizeci în capitala Moldovei. Femei încântătoare, aproape toate din Constantinopol, şi din vechi familii greceşti, stau tolănite pe divane, cu capul dat pe spate sau sprijinit pe bretele lor de alabastru.
Bărbaţii care te vizitează stau şi ei tolăniţi alături de ele. O îmbrăcăminte foarte uşoară, scurtă şi strâmtă acoperă trupurile lor fermecătoare, iar pe sub transparenţa vălurilor se conturează frumuseţea sânilor. Pe cap poartă un fel de turban, dintr-o stofă neagră sau de un roşu aprins, ce sclipeşte de diamantele cu care este împodobit. Gâtul şi braţele lor sunt împodobite cu perle de un alb imaculat. Pe braţe poartă, uneori, un văl subţire şi transparent, împodobit cu ţechini sau jumătăţi de ducaţi.
Am văzut până la trei mii de bucăţi pe aceeaşi îmbrăcăminte. Restul îmbrăcăminţii lor în stil oriental, este din stofă brodată sau lucrată în aur şi argint şi garnisită cu blănuri preţioase, ca şi îmbrăcămintea boierilor, care nu se deosebeşte de cea a turcilor decât prin căciula pe care o poartă deasupra unei calote roşii, dar care nu seamănă cu un turban.
Soţiile boierilor poartă în permanenţă în mână, ca şi nevestele sultanilor, un fel de mătănii din diamante, perle, corali, lapis-lazuli, agată sau din lemn scump cu care se distrează asa cum se distrează soţiile noastre cu evantaiul. Jucându-se cu aceste mătănii, ele îşi menţin agilitatea degetelor cu unghii vopsite cu roşu.
Şapte sau opt servitori şi tot atâtea tinere fete care servesc pe soţiile boierilor, toţi tineri şi cu feţe încântătoare, stau în permanenţă în apartamentele boierilor; costumele lor nu diferă de cele ale stăpânilor decât prin aceea că ele sunt mai puţin bogate. Fiecare servitor sau servitoare are misiunea sa de îndeplinit. Unul aduce, de îndată ce un vizitator păşeşte pragul casei, una până la patru pipe.
O fată aduce o chisea cu dulceaţă de trandafiri, iar alta împrăştie esenţă de parfum pentru a înmiresma salonul. Un servitor aduce o ceaşcă cu cafea, iar o fată un pahar cu apă. Şi acest lucru se repetă la douăzeci de boieri în aceeaşi zi, dacă te duci sa le faci o vizită. Ar însemna o mare necuviinţă să refuzi asemenea amabilităţi.
Boierii moldoveni sunt înspăimântaţi
Aici mă simt foarte bine, este cald şi umblu îmbrăcat ca boierii. Mă duc deseori la ei, deşi nu ştiu decât foarte puţine cuvinte valahe şi deloc greaca, pe care o vorbesc aceste doamne. Ele dispreţuiesc limba pe care o vorbesc soţii lor. De altfel, boierii vorbesc puţin. Teama pe care o au faţă de turci, obişnuinţa de a auzi mereu veşti proaste şi autoritatea pe care o exercita asupra lor Divanul de la Constantinopole şi domnitorii ţării, i-au determinat să fie de o tristeţe de neînvins. Cincizeci de persoane care se adună în fiecare zi într-o casă sau alta au aerul că aşteaptă ştreangul fatal şi îi auzi mereu zicând: aici tatăl meu a fost ucis din ordinul Porţii, iar aici sora mea din ordinul Principelui.
Când spun că mă duc la boieri ca să gândesc, mă duc mai degrabă ca să nu gândesc, pentru că după ce am fumat a patra pipa mă transform complet în turc: devin o nulitate şi nu mai am nicio idee. Dar ce aş putea face mai bun fiind departe de voi şi de tot ceea ce iubesc?
Îmi place destul de mult aerul cucernic cu care tinerii, adesea de ambele se*e, îşi scot papucii chiar de la prima treaptă a scării pentru a nu murdări frumoasele covoare sau sanctuarul unde se odihnesc stăpânii lor. După ce îşi îndeplinesc misiunea, ei se retrag de-a-ndăratelea, îşi încalţă papucii şi îngenunchează într-un colţ. Îmi place că nu trebuie sa suni sau să ţipi fără încetare după servitori. Daca din întâmplare sunt toţi ocupaţi, atunci îi poţi chema. întocmai ca în harem, bătând din palme ca şi cum ai aplauda.
Culoarea preferată a ieşenilor, galbenul
La Iaşi, tonul este dat de Constantinopol întocmai cum Parisul dă tonul oraşelor de provincie. Galbenul era culoarea preferată a sultanelor. La Iasi, galbenul a devenit culoarea preferată a tuturor femeilor. La Constantinopol pipele lungi din lemn de cireş au luat locul pipelor din lemn de iasomie. Şi la Iaşi boierii au acum pipe făcute din lemn de cireş. Aceşti domni nu merg niciodată pe jos; ei sunt tot atât de leneşi ca şi turcii.
Femeie frumoase au burtă!
Femeile ar putea să se abţină puţin de a avea asemenea pântece. Acest lucru este în aşa măsură considerat un apanaj al frumuseţii, încât o mamă şi-a cerut scuze că fiica sa nu avea încă burtă. “Dar va avea cât de curând”, mi-a spus ea, “căci acum este o ruşine. Este dreaptă şi subţire ca o scândură de brad”. Costumele şi manierele asiatice fac pe cele frumoase şi mai frumoase, iar pe cele urâte şi mai urâte care, ce-i drept, sunt foare rare în această ţară.
Minunatele dansuri
Tocmai am dat o petrecere fermecătoare, care a fost un succes extraordinar. O sută de boieri cu soţiile lor au fost invitaţi la masă, după care a urmat un bal unde s-a dansat dansul grec “pyrrhique” şi alte dansuri greceşti, moldoveneşti, turceşti, valahe şi egiptene. În timpul dansului, femeile şi bărbaţii se ţin de mână. Se fac câţiva paşi în cerc, însă stând mai mult unii în faţa celorlalţi. Îşi fac semne, se îndepărtează, apoi se apropie – nu-mi dau seama cum – se privesc, se ascultă, îşi ghicesc gândurile şi au aer că se iubesc. Acest dans îmi se pare destul de la locul lui.
Scoateţi Moldova de sub tirania Orientului!
Nimic nu se aseamănă cu situaţia în care se găsesc aceşti oameni. Oh, voi arbitrii destinelor bieţilor muritori cărora de atâtea ori le-aţi pus arma în mână, îndreptaţi răul pe care-l faceţi omenirii. Voi purtaţi o răspundere mai mare decât noi care nu suntem decât executorii ordinelor voastre. Faceţi un serviciu acestei omeniri şi, în acelaşi timp, politicii mai multor imperii, lăsând în pace pe aceşti bieţi moldoveni.
Ţara lor este atât de frumoasă, încât întreaga Europă ar ţipa de mânie dacă cineva ar încerca să o subjuge. Scoateţi-o de sub tirania Orientului şi daţi-i independenţa
. Lăsaţi-i să se cârmuiască singuri şi, în locul domnitorului, care este obligat să se poarte ca un despot şi ca un pungaş pentru a fi pe placul Porţii Otomane, să li se dea doi boieri care să cârmuiască ţara pe o perioadă de trei ani. Revenind în mijlocul celor de unde au plecat, ei nu vor îndrăzni să abuzeze de puterea, lor căci vor fi făcuţi să plătească scump la expirarea termenului.
În limba română veche la “te iubesc” se spunea “dragua-mi”!
Ajutaţi pe scumpii mei moldoveni oricum veţi putea. Ei se poartă atât de frumos cu mine! Iubesc totul la ei şi în special limba, care-mi aminteşte că descind din romani. Este un amestec armonios de latină şi italiană. Ei spun “szluga” în loc de “bună dimineaţa”, “formos coconitza“ pentru fată frumoasă, ,,sara bona” pentru bună seara şi „dragua-mi” pentru te iubesc. Aş putea oare să termin mai frumos această scrisoare decât prin acest adevăr pe care aş putea şă vi-l redau în cel puţin douăsprezece limbi şi pe care, sunt sigur, că îl veţi interpreta în cea mai curată limbă franceză?
Sursa: Revista “Magazin Istoric” nr.9/1969 (scanarea şi adaptarea proprie a textului)
