Hoții ar fi furat 160 de mii de lei, în urma jafului...

Hoții ar fi furat 160 de mii de lei, în urma jafului de la sucursala bancară din cartierul Răcădău

0 190

Continuă cercetările în cazul jafului asupra unei sucursale CEC Bank, din cartierul brașovean Răcădău. Fapta a fost comisă în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 3,30, când atacatorii au aruncat în aer bancomatul, provocând numeroase distrugeri în interiorul sucursalei bancare. Apoi, doi indivizi, care purtau cagule au fugit pe străzile din zonă, lor alăturându-se o a treia persoană, după cum a declarat poliției un martor din blocul la parterul căruia se află sucursala bancară. Conform unor informaţii oferite de angajaţi ai sucursalei, la ora 16:00, vineri, când banca a închis, mai erau în bancomat 160.000 de lei. În mod normal, bancomatul ar fi trebuit să fie alimentat pentru weekend, dar acest lucru nu s-a întâmplat, tocmai pentru că erau bani suficienţi în el. Din câte se pare, hoţii au folosit mai multe butelii cu gaz pentru a provoca explozia care a distrus sediul băncii.
În acest moment avem un cerc de suspecţi asupra căruia urmează să ne pronunţăm”, a declarat subcomisar de poliţie Alina Maria Ivan, purtător de cuvânt IPJ Braşov.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.