UNGURII; Un popor prea mic pentru ambitții ridicol de mari !
în vremea împăratului Iosif II (în foto), maghiarii de-abia formau o treime din populaţia de-atunci a Ungariei,dar intre 1867 si 1910 au atins o pondere de 54,5 la sută, ceea ce, fără îndoia, înseamnă că putem vorbi de o dinamică de-a dreptul… senzaţională a asimilării lingvistice şi politice în vechea Ungarie.
Potrivit datelor statistice, numărul germanilor proaspăt convertiţi la hungarism,depăşea 600 000, iar cel al slovacilor asimilaţi şi al evreilor deveniţi maghiari, pare să fi fost cu mult peste o jumătate de milion, respectiv de circa 700 000.
In general,se apreciază că încă înainte de Primul Război Mondial, ponderea germanilor, slavilor şi evreilor asimilaţi reprezenta mai mult de un sfert din maghiarimea certificată statistic.In statistica nu sunt inclusi romanii,care numai in Transilvaia depaseau 3,5 milioane!
Ideea ungurească si ambitia de a fi stat mare, inclusiv presiunea asupra naţionalităţilor, făcută sub semnul unei viziuni total nerealiste despre rolul viitor al unui mare imperiu al coroanei lui Ştefan în spaţiul dunărean, nu avea inca un caracter rasist, ci unul mai mult cultural… Orice om care se declara ungur si „stia” limba Budapestei avea aproape aceleaşi şanse de a se integra. In aceasta a constat, desigur, şi şansa acelor evrei de exceptie care, ca unguri-evrei s-au „identificat” încă din timpul revoluţiei de la 1848 cu mişcarea naţionalistă maghiară şi în deceniile următoare cu limba şi cultura maghiară.
Destinul evreimii in Ungaria, dispuse abil să se lase asimilată ţine de capitolele cele mai strălucite şi apoi, în perioada interbelică, mai ales după ocupaţia germană din 1944/45, de capitolele cele mai întunecate ale istoriei ungare.
A fost una dintre consecinţele absurde şi totuşi logice ale legislaţiei antievreieşti promovate de stat, faptul că multe dintre marile talente, printre care si laureaţi ai Premiului Nobel, şi-au repurtat SUCCESELE, nu în patria lor adoptata, ci mai ales în Marea Britanie sau Statele Unite unde succesele lor deschizătoare de drumuri noi au fost valorificate în ştiinţă şi artă, în finanţe şi industrie.Pe acest fundal privilegiile acordate cetăţenilor germani au trezit suspiciuni în rândul ungurilor dezavantajaţi.
Mai importantă din punct de vedere politic a fost însă mişcarea condusă la începutul secolului al XlX-lea de nobili şi literaţi, însufleţiţi de sentimente naţionale şi desfăşurată sub semnul păstrării şi înnoirii limbii maghiare ameninţate de germanizare.
Pe de altă parte,Ungaria avea nevoie in infrastructura si de oameni loiali, care să mărească...ponderea elementului unguresc în interiorul provinciilor „alipite” coroanei Sfantului Ştefan si în acelaşi timp să fie gata (împreună cu germanii şi cu grecii) să preia în domeniile economiei şi finanţelor, precum şi profesiunile intelectuale si munca nemijlocita pe care nobilimea locala, mică şi mijlocie o cam refuza (in afafavoarea paturilor majoritar romanesti, săsești, sarbe, croate, slovace, ucrainene.
Cum a evoluat maghiarizarea de la eliberarea Panoniei de sub turci de catre austrieci?
Iata evolutia maghiarizarii:
In 1715 in actuala Budapesta, pe atunci Offen, erau recenzati 55,6% germani si doar 19,4% unguri si maghiarizati (iar cam 25% erau romanii si slavii), ca in anul 1891 sa mai ramana doar 23,7% germani in timp ce ungurii si populatia maghiarizata sa atinga aproape 46,1%!
Intre 1880 si 1890 structura etnica a municipiului Deva,de ex., a evoluat astfel: ungurii si populatia maghiarizata au crescut cu 293,9%, romanii au crescut doar cu 21,2% iar germanii, prin maghiarizare si emigrare, au scăzut cu 67,7%!!
La inceput de noiembrie 1918 la Budapesta apare Manifestul semnat de fruntaşi ai spiritualităţii maghiare — printre ei ,marele poet Ady Endre, muzicienii europeni Bartok Bela,si Kodaly Zoltan, scriitorul Deak Francisc si publicistul Boloni Gyorgy (acesta, de teama represiunii horthyste, în 1919 se autoexilează), Giesswein Săndor, înalt prelat catolic ş.a.
Citam : „Vechea Ungarie s-a prăbuşit(…) Scopurile noastre nu se mai opun scopurilor altora(…) Şi noi ne considerăm o naţiune reînnoită, o forţă acum eliberată(…) Ne trezim uşuraţi la conştiinţa faptului că nu mai sîntem siliţi să fim stîlpii asupririi …” — se spune în emotionantul Manifest.
La 1 decembrie 1918 se întruneşte, la Alba Iulia, Marea Adunare Naţională care proclamă Unirea Transilvaniei cu România.
La numai cîteva zile după aceea, Adunarea saşilor de la Mediaş proclamă Hotărîrea acestora de a face parte din România.Pentru a enunţa solemn , aceeaşi decizie nu o întîrzie nici şvabii din Banat. (De menţionat — nota bene — este şi faptul că germanii din comitatul Békéscsaba, teritoriu niciodată revendicat de români, cer alipirea acestei părţi a Ungariei… tot la România).
Neauzind, parcă, ce se petrece şi se rosteşte pînă şi la Budapesta, un grup de foste notabilităţi — politicieni şi aristocraţi maghiari din Ardeal, foşti ofiţeri superiori — încearcă să organizeze la Tg. Mureş o Adunare a …secuilor, care să protesteze împotriva Unirii. „Adunarea” se înscrie în cronica acelor zile ca un eşec lamentabil: este o adunare fără participanţi!
“Boicotînd adunarea, secuii se pronunţă, astfel, elocvent. In mai puţin de o lună, liantul artificial care unea elementele disparate ale Imperiului ce se împrăştiase, fidelitatea faţă de împărat dispăruse şi supremaţia habsburgilor şi ungurilor fusese măturată. în Transilvania, românii au fost primiţi peste tot ca eliberatori ! „, scria în acele zile istoricul american Charles Seymour.(Comentarii de Prof. Deak Andrei și Prof.D.D.Rujan)
