Comunităţile româneşti minoritare numeric sunt aduse aproape în starea de dinainte de...

Comunităţile româneşti minoritare numeric sunt aduse aproape în starea de dinainte de Marea Unire, iar în aşa-zisul „ţinut secuiesc” se instaurează starea de co-suveranitate cu Ungaria!

0 331

Sâmbătă, la Muzeul Spiritualităţii Româneşti din Sfântu Gheorghe a avut loc Întâlnirea reprezentanţilor comunităţilor româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, la care au participat PS Andrei, episcopul Covasnei şi Harghitei, prefectul de Covasna, Sebastian Cucu, actuali şi foşti parlamentari, primari şi viceprimari români, clerici, directori ai şcolilor cu predare în limba română, consilieri judeţeni, conducători ai unor instituţii deconcentrate, lideri judeţeni ai principalelor partide politice, directori ai unor instituţii de cultură, reprezentanţi ai asociaţiilor civice care alcătuiesc Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM).

Discuţiile şi dezbaterile s-au axat pe conţinutul a patru probleme de baza : Românii din Covasna, Harghita şi Mureş, la începutul secolului al II-lea de la Marea Unire – realizări identitare româneşti în perioada 1990-2018, neîmpliniri, eşecuri, provocări, cazuri de discriminare, probleme ce îşi aşteaptă rezolvarea, alcătuit de istoricul dr. Ioan Lăcătuşu, director ştiinţific la Centrul European de Studii Covasna-Harghita
Comunitatea românească din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş mai pot să-si influenţeze conturul viitorului?
 – prelucrarea răspunsurilor la chestionarul iniţiat  de conducerea FCRCHM; De asemenea s-au analizat  problemele ce vor fi transmise spre rezolvare administraţiei publice centrale şi locale, prezentată de Florentina Teacă, secretar executiv al FCRCHM; ca si Scrisoarea deschisă adresată Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei României privind normalizarea convieţuirii interetnice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, prezentată de Marian Ştiopu, preşedintele FCRCHM.

PS Episcopul Andrei s-a arătat îngrijorat de „starea neamului nostru românesc în aceste judeţe”, unde credincioşii români scad accelerat an de an şi „ne întrebam cu durere în suflet: dacă mergem în ritmul acesta, unde vom ajunge? – pentru că în Harghita anul trecut s-au închis 2 parohii, iar în Covasna 3 parohii au fost transformate în Metoc Episcopal”, amplificând astfel constatarea conform căreia, „dacă acest proces continuă, în viitorii 20-30 de ani, populaţia românească din majoritatea localităţilor etnic-mixte se va diminua drastic, mergând până la dispariţie.
 Marele risc sub care stă comunitatea românească din judeţele menţionate, pe lângă cel al scăderii demografice, proces întâlnit la nivel naţional, este acela că îşi vede cadrul comunitar românesc distrus, că nu mai are potenţial şi mijloace de a-şi susţine şi proteja idealul etnic românesc”.
Se constata din nou ca
 în perioada post-decembristă, mari greşeli de ordin strategic, comunitatea românească permiţându-şi „luxul să facă politică de conţinut ideologic într-un context şi timp total nefavorabile pentru ea, să se prezinte divizată şi dezbinată în faţa marilor provocări, să promoveze interese care nu erau neapărat ale ei; orgoliile şi lipsa de viziune a liderilor ei au împiedicat-o, dincolo de particularităţi şi inerente diferenţe.
Se constata ca
 LIPSESTE o strategie de promovare a intereselor comunitare româneşti, să ridice în fruntea sa o elită conducătoare aptă să dea acţiunilor publice româneşti coerenţă şi eficienţă şi să impună respect în relaţia cu factorii de decizie locală şi guvernamentală”.

Romanii izolati si discriminati in „Secuimea” conturata la Budapesta  tind în mod natural să pretinda macar egalitate, fata de ceea ce li se oferă concetăţenilor de etnie maghiară: circa 5 milioane de euro anual pentru prezervarea identităţii maghiare(direct de la Guvernul  roman), la care se adaugă fondurile accesate de la consiliile judeţene şi administraţia locală – care provin tot din bani publici. În acest mod, ecartul dintre cele două comunităţi a crescut an de an până a devenit irecuperabil, iar guvernanţii continuă să nu înţeleagă că, aplicând principiul zero fonduri pentru romani şi mulţi bani pentru maghiari,comuntăţile româneşti din Covasna şi Harghita ajungnd in starea de inainte de 1918 !!
Într-o scrisoare deschisă ce urmează să fie trimisă Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei României, conducerea Forumului solicită „reacţii ferme de respingere şi dezaprobare a ingerinţelor anormale ale Guvernului de la Budapesta în problemele interne ale României”, respectarea prevederilor Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Ungaria şi garanţii că autonomia teritorială pe criterii etnice nu va fi niciodată adoptată în România.

De asemenea, liderii Forumului cer analizarea consecinţelor obţinerii dublei cetăţenii de către concetăţenii maghiari, ale liberei circulaţii a proprietăţilor funciare, precum şi a „investiţiilor strategice realizate de statul maghiar în cele trei judeţe”, luându-se măsuri concrete pentru a stopa instaurarea „co-suveranităţii Ungariei asupra aşa-zisului ţinut secuiesc”.
Guvernul şi Parlamentul României au datoria sa asigure opolitico-juridică a conceptului de minoritate numerică şi punerea acestuia în egalitate formală cu conceptul de minoritate naţională, dar şi „asigurarea prin lege a reprezentării permanente a electoratului românesc din judeţele Covasna şi Harghita în Camera Deputaţilor”.
Fiind preocupat continuu de relevarea adevărului istoric, FCRCHM cere finanţarea de către Guvernul României a unor cercetări permanente la Arhivele Naţionale din Budapesta pentru editarea unor corpusuri de documente care conţin informaţii despre românii transilvăneni, inclusiv despre cei din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, pentru că „detensionarea relaţiilor româno-maghiare constă mai ales în apelul la istoria reală şi nu la cea inventată, propagandistică, aşa cum procedează unii istorici maghiari, la comandă politică”.(sursa:M.Groza)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.